en-USro-RO

| Login
22 noiembrie 2017
Editorial în: Ziare europene ale iezuiților
 

Acest text – asemenea primului interviu complet cu Papa Francisc în august 2013, care a fost publicat la data de 19 septembrie 2013, concomitent pe paginile de Internet ale revistelor europene ale iezuiților – merge înapoi la inițiativa Conferinței acestor reviste de cultură. Originalul englez provine de la Daniel Izuzquiza SJ (Madrid) și Andreas R. Batlogg SJ (München). Textul apare în „Anoichtoi Horizontes” (Atena), „Brotéria” (Lisabona), „Choisir” (Geneva), „La Civilità Cattolica” (Roma), „Études” (Paris), „Razón y Fe” (Madrid), „Signum” (Uppsala), „Stimmen der Zeit” (München), „A Szív” (Budapesta) și „Thinking Faith” (Londra).

Vrem să amintim aici de trei situații (evenimente) legate de Papa Francisc, mici indicii care ne ajută să oferim câteva reflecții cu ocazia Anului Sfânt al Milostivirii, care va începe în curând. La 17 martie 2013, la prima sa rugăciune Angelus, după alegerea ca papă, Jorge Mario Bergoglio a citat cartea cardinalului Kasper „Barmherzigkeit. Grundbegriff des Evangeliums – Schlüssel christlichen Lebens“ (Mizericordia. Concept fundamental al Evangheliei – cheie pentru viața creștină)[1], despre care a spus că „mi-a făcut foarte bine”[2]. Nu sunt mulți cei care puteau să prevadă atunci cât de importantă avea să fie această temă pentru pontificatul său.

La fel era în acel moment și cu semnificația devizei alegerii sale, Miserando atque eligendo, pe care Francisc a explicat-o ulterior în interviul cu Antonio Spadaro SJ, pe care l-a acordat revistelor iezuite, care acum publică acest editorial comun. Papa a spus: „Forma latină de gerunziu a cuvântului miserando mi se pare că nu poate fi tradusă nici în italiană și nici în spaniolă. Eu aș prefera să traduc mai degrabă cu o altă formă de gerunziu, care de fapt nici nu există: misericordiando[3]. Al treilea exemplu provine din același interviu, în care Papa Francisc spune clar că „ceea ce are nevoie Biserica astăzi este capacitatea de a vindeca răni și de a încălzi inimile oamenilor – apropiere și legătură/unitate. Eu văd Biserica asemenea unui spital de campanie în urma unei bătălii”[4].
 

O inimă milostivă

Atunci când avem în față aceste puncte de vedere, nu poate surprinde rolul pe care mizericordia îl joacă în magisteriul obișnuit al Papei Francisc și în anunțarea sa privind Anul Sfânt al Milostivirii. Este adevărat că milostivirea aparține de locul cel mai profund al revelației, pentru că ea aparține de locul cel mai intim al inimii Dumnezeului nostru întreit. Din punct de vedere teologic-antropologic, sfântul Toma de Aquino consideră că milostivirea față de cei apropiați nouă, aflați în nevoi, este cea mai înaltă virtute a omului (cf. Summa Theologiae, II-II, q. 30, a. 4) și atrage atenția că milostivirea are o componentă atât afectivă, cât și efectivă.

Anul Sfânt al Milostivirii va începe la 8 decembrie; data a fost aleasă „pentru că ea are o mare semnificație în istoria recentă a Bisericii” (Misericordiae Vultus, nr. 4). Va începe o dată cu deschiderea Sfintei Porți, exact la 50 de ani după încheierea celui de-al II-lea Conciliu Ecumenic din Vatican (Ibidem), a unui conciliu care a urmat convocării de către Papa Ioan al XXIII-lea, pentru a deschide ferestrele Bisericii și a lăsa ca aerul proaspăt al Duhului să pătrundă înăuntru. În Evangelii gaudium întâlnim o altă invitație din partea Papei pentru a fi o Biserică deschisă, deoarece „o Biserică «gata de plecare» este o Biserică cu ușile deschise” (EG 46). A deschide propria inimă și propria viață este o cale, o modalitate de a arăta mizericordie.
 

Mizericordie ad intra

Constituția dogmatică a conciliului despre Biserică, Lumen gentium, declară cu autoritate: „Cristos a fost trimis de Tatăl «pentru a aduce vestea cea bună săracilor… pentru a-i vindeca pe cei cu inima zdrobită» (Lc 4,18), «pentru a căuta și salva ceea ce era pierdut» (Lc 19,10). La fel și Biserica îi înconjoară cu dragostea sa pe toți cei apăsați de povara slăbiciunii umane; ba, mai mult, ea recunoaște în săraci și suferinzi chipul Întemeietorului său sărac și suferind, își dă toată silința să înlăture mizeria lor și vrea să-l slujească pe Cristos în ei” (LG 8).

Acest criteriu oferă un fir roșu pentru angajarea și atitudinea Bisericii într-o serie întreagă de situații. În realitate, Biserica este chemată, de aceasta ne amintește bula papală de promulgare, să ofere „oaze ale mizericordiei”; nu doar Biserica în general, ci în „parohiile noastre, în asociațiile și mișcările noastre, adică peste tot unde există creștini” (MV 12).

Prezentăm alte două exemple pentru a arăta cum poate fi tradus în faptă acest principiu – ambele dificile și importante. Primul se referă la avort. Așa cum, probabil, este cunoscut, Papa Francisc a hotărât, „pentru anul jubiliar, să acorde tuturor preoților puterea de a dezlega de păcatul avortului acele persoane care l-au săvârșit și se roagă pentru iertare cu inimă căită” (Scrisoarea către arhiepiscopul Rino Fisichella, din 1 septembrie 2015). Desigur, lucrul acesta nu neagă tragedia avortului, care este „întru totul nedrept”. Dar preoții, continuă Papa, trebuie să știe să unească cuvintele acceptării autentice cu o reflecție care ajută la înțelegerea păcatului comis. În același fel, ei trebuie să le indice o cale a convertirii autentice, pentru a putea înțelege adevărata și generoasa iertare a Tatălui, care înnoiește totul prin prezența sa”[5]. Iubirea lui Dumnezeu nu este nici riguroasă și nici permisivă. Lucrul acesta este valabil și pentru practica milostivă a Bisericii.

La fel este și cu al doilea exemplu, care se referă la realitatea complexă a familiilor, cu eșecul lor, cu suferințele, rupturile și blocajele lor. Biserica – în calitate de mamă – recunoaște necesitatea unei pastorații milostive în situații diferite, printre care: perechi care sunt căsătorite civil sau trăiesc împreună; familii rănite, cum ar fi părinți care cresc singuri copiii; oameni care s-au despărțit sau care sunt divorțați – recăsătoriți sau nu; și oameni cu orientare homosexuală. Milostivirea lui Dumnezeu trebuie să capete chip în Biserica lui Cristos și să le ofere „caritas in veritate” oamenilor aflați în toate situațiile acestea, printr-un mod concret și convingător.
 

Mizericordie ad extra

În timp ce Lumen gentium se referă ea însăși la Biserică – privește într-un mod oarecare spre interior –, un alt mare document al conciliului, constituția pastorală Gaudium et spes, îndreaptă atenția spre Biserica prezentă în lume, prin urmare, în orientarea sa spre exterior. Mizericordia aparține de identitatea cea mai interioară a Bisericii, a relațiilor sale și a vieții sale. Însă mizericordia se află și în punctul central al acțiunii misionare a Bisericii, deoarece întreaga realitate umană și societatea ca un tot sunt conduse de inima lui Dumnezeu și spre aceasta: „Domnul este ținta istoriei umane, punctul spre care converg dorințele istoriei și civilizației, centrul neamului omenesc, bucuria tuturor inimilor și plinirea aspirațiilor lor” (GS 45). Cuvintele de la începutul lui Gaudium et spes, citate adesea, s-au înscris în amintirea și în inima noastră: „Bucuria și speranța, tristețea și angoasa oamenilor de azi, mai ales ale săracilor și ale tuturor celor care suferă, sunt și bucuria și speranța, tristețea și angoasa ucenicilor lui Cristos și nu există nimic cu adevărat omenesc care să nu aibă ecou în inimile lor” (GS 1).

Acum se pune întrebarea: cum poate fi purtat acest mesaj în lumea de astăzi? Ecoul ar putea să se regăsească într-o serie întreagă de situații, mai ales în „cultura excluziunii” în care trăim noi. Cu siguranță că există multe teme relevante, dar din motive de spațiu dorim să ne referim numai la una.

Acest editorial apare în numele unor reviste europene ale iezuiților. Este evident faptul că Europa trăiește în prezent anumite crize provocatoare – o criză a refugiaților, o criză umanitară, o criză politică. Ce înseamnă milostivire în cazul acesta? Cu diferite ocazii, însuși Papa a ilustrat câteva puncte mai îndeaproape, cum ar fi în mesajul său cu ocazia Zilei mondiale a emigrantului și a refugiatului din 12 septembrie 2015, în care el oferă răspunsul mizericordiei la această provocare urgentă. Dacă suntem onești față de noi înșine și față de realitate, vom recunoaște că „evanghelia milostivirii trezește astăzi conștiințele oamenilor, ea împiedică faptul ca cineva să se obișnuiască cu suferința celuilalt și arată posibilități de răspuns care-și au rădăcina în virtuțile teologale ale credinței, speranței și iubirii și care sunt exprimate în faptele milostivirii sufletești și trupești”[6].

Prin urmare, cum putem întâmpina noi criza actuală a refugiaților pornind de la perspectiva evangheliei?

Pe de o parte, recunoaștem întru totul răspunsul prompt și generos al unui număr semnificativ de persoane, familii, comunități și mișcări cetățenești din cadrul societății civile. Solidaritatea izvorăște dintr-o inimă milostivă. În loc să se acționeze din frică sau din interes personal, majoritatea societăților europene au acționat pornind de la inimă și, astfel, au adus la vedere rădăcinile lor creștine, care uneori sunt trecute cu vederea sau sunt respinse. Pe de altă parte, trebuie să spunem că acest răspuns personal, oricât de necesar ar fi, nu este suficient. Iubirea creștină față de aproapele are o dimensiune politică. Iar mizericordia trebuie să dobândească un chip și în forma legilor. Mai ales atunci când este vorba despre refugiați, ca în cazul acesta, trebuie să fie aplicat dreptul internațional, ținând cont de efectul angajator al acordurilor pentru toate statele. Grija față de oamenii care fug de război nu este decizia optimă a unor politicieni în parte, este o cerință a acordurilor internaționale și a drepturilor fundamentale ale omului. În cele din urmă, trebuie reținut faptul că planurile umanitare pentru necesități nu au voie să ascundă necesitatea unor programe de integrare de lungă durată în țările de primire și, totodată, nevoia unui efort serios privind procesele de pace pentru terminarea războaielor din țările de proveniență.
 

Concluzie

Misericordiae Vultus este o invitație pentru fi milostiv „asemenea Tatălui”. Exact așa cum Tatăl din parabolă, în Evanghelia după Luca, privește mereu după fiul său (cf. Lc 15,20); suntem invitați să avem un ochi pentru frații și surorile noastre, să le acordăm atenție în situațiile și nevoile lor, să le descoperim fețele, să recunoaștem o umanitate comună. Așa cum a accentuat filosoful lituaniano-francez Emmanuel Levinas, fața celuilalt (vultus) provoacă o obligație morală: „Fața (das Antlitz)[7] vorbește cu mine și prin aceasta mă provoacă la o relaționare”[8] – „Fața (das Antlitz) deschide vorbirea inițială, al cărei prim cuvânt este obligație”[9]. Din punct de vedere etic și creștin, răspundem la această chemare prin faptul că stăm alături de celălalt aflat în necaz. Așa cum a subliniat sfântul Ignațiu de Loyola, iubirea „trebuie să fie concretizată mai mult în fapte decât în vorbe” (Exerciții spirituale, 230). Faptele mizericordiei constituie răspunsul nostru la strigătul lumii noastre rănite.

Traducere din germană de pr. dr. Lucian Farcaș

[1] Cf. Walter Kardinal Kasper, Barmherzigkeit. Grundbegriff des Evangeliums – Schlüssel christlichen Lebens, Freiburg 2012 (252 p.); trad. Română: Mizericordia. Un concept fundamental al Evangheliei – o cheie a vieții creștine, tr. Pr. dr. Lucian Farcaș, Sapientia, Iași 2015.

[2] Citat după: „Mizericordia transformă lumea”. Discursul dinainte de rugăciunea Angelus. Piața „Sf. Petru”, 17 martie 2013, în: Papa Francisc, „Și acum începem acest drum”. Primele mesaje ale pontificatului, Freiburg 2013, 36- 39, 37.

[3] Antonio Spadaro, Das Interview mit Papst Franziskus. Edit. de Andreas R. Batlogg, Freiburg 2013, 28.

[4] Ibidem, 47.

[5] Citat după: https://w2.vatican.va/content/francesco/de/letters/2015/documents/papa-francesco_20150901_lettera-indulgenza-giubileo-misericordia.html (Fisichella este președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări.)

[6] Citat după: https://w2.vatican.va/content/francesco/de/messages/migration/documents/papa-francesco_20150912_world-migrants-day-2016.html.

[7] Cuvântul german „das Antlitz” – față, chip – nu mai este folosit astăzi, se preferă Gesicht, Gestalt. Levinas a scris în limba franceză, dar pentru fața suferindă a celuilalt a folosit das Antlitz (nota trad.).

[8] Emmanuel Lévinas, Totalität und Unendlichkeit. Versuch über die Exteriorität, München 1987, 283.

[9] Ibidem, 289.

Articole asemanatoare
Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru celebrarea celei de-a 49-a Zile Mondiale a Păcii (1 ianuarie 2016) ÎNVINGE INDIFERENŢA ŞI CUCEREŞTE PACEA 1. Dumnezeu nu este indiferent! Lui Dumnezeu îi pasă de omenire, Dumnezeu nu abandonează! La &icir...
Mesajul Sfântului Părinte pentru Postul Mare 2015 „Întăriţi-vă inimile” (Iac 5,8)   Iubiţi fraţi şi surori,   Postul Mare este un timp de reînnoire pentru Biseric...

Va recomandam

YOUCAT : carte de rugăciuni pentru tineri
Georg von Lengerke, Dörte Schrömges
Această carte va fi un ajutor în drumul de rugăciune al prieteniei cu Dumnezeu. Ea conține rugăciuni vechi și noi, pentru zilele bune sau rele, sau care se spun noaptea. Găsești rugăciuni luate din Sfânta Scriptură, rugăciuni ale celor mai evlavioși oameni din istorie și ale oamenilor de astăzi.Cartea este alcătuită din două părți: prima parte este o rugăciune ritmată, dimineața și seara, timp de două săptămâni. Cea de-a doua parte este o colecție de rugăciuni pe diferite teme și intenţii.
YOUCAT : carte de rugăciuni pentru tineri
Y – Biblia. Biblia Bisericii Catolice pentru tineri
Conferința Episcopilor din Austria, coord.
Păstrând același stil grafic de la YouCat, editorii au reușit să realizeze o bogată selecție de texte biblice care să-i conducă pe tineri la o bună cunoaștere a Sfintei Scripturi. O echipă de bibliști renumiți a scris introducerile la cărțile biblice și explicațiile la textele biblice mai dificile. Textul Sfintei Scripturi este însoțit de numeroase citate din marile personalități ale lumii, mărturii oferite de tineri și imagini din Țara Sfântă.
Y – Biblia. Biblia Bisericii Catolice pentru tineri
Youcat : româna : Catehismul Bisericii Catolice pentru tineri
***

Youcat este o carte dedicata tinerilor, care vrea sa-i ajute sa înteleaga mai bine credinta Bisericii Catolice, asa cum a fost ea formulata în Catehismului Bisericii Catolice, publicat la treizeci de ani dupa încheierea Conciliului al II-lea din Vatican (1962-1965). Nascut din initiativa Conferintei Episcopilor din Austria, Youcat preia structura traditionala a Catehismului cu întrebari si raspunsuri, dar o îmbraca cu fotografii si reprezentari artistice, precum si cu elemente complementare, cum ar fi citate din Sfânta Scriptura si din mari personalitati ale Bisericii.

Youcat : româna : Catehismul Bisericii Catolice pentru tineri

Reviste

Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (II)

XVIII/ 35 (2015), 140 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (II)
Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (I)

XVII/ 34 (2014), 122 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (I)
Rolul Bisericii Catolice din Europa de Est la căderea comunismului

XVII/ 33 (2014), 111 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Rolul Bisericii Catolice din Europa de Est la căderea comunismului
Creştinul între trecut şi prezent

XVI/ 32 (2013), 156 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Creştinul între trecut şi prezent
Credinţa dintotdeauna şi omul de astăzi

XVI/ 31 (2013), 152 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Credinţa dintotdeauna şi omul de astăzi