en-USro-RO

| Login
18 august 2017
Comunicare şi milostivire: o întâlnire rodnică (8 mai 2016)

Iubiţi fraţi şi surori,

Anul Sfânt al Milostivirii ne invită să reflectăm asupra raportului dintre comunicare şi milostivire. De fapt, Biserica, unită cu Cristos, întrupare vie a lui Dumnezeu Milostiv, este chemată să trăiască milostivirea ca trăsătură distinctivă a întregii sale existenţe şi acţiuni. Ceea ce spunem şi cum o spunem, fiecare cuvânt şi fiecare gest ar trebui să poată exprima compasiunea, duioşia şi iertarea lui Dumnezeu pentru toţi. Iubirea, prin natura sa, este comunicare, conduce la deschidere şi nu la izolare. Şi dacă inima noastră şi gesturile noastre sunt însufleţite de caritate, de iubirea divină, comunicarea noastră va fi purtătoare a forţei lui Dumnezeu.

Suntem chemaţi să comunicăm ca fii ai lui Dumnezeu cu toţi, fără excludere. Îndeosebi, aparţine limbajului şi acţiunilor Bisericii să transmită milostivire, aşa încât să atingă inimile persoanelor şi să le susţină pe drumul spre plinătatea vieţii, pe care Isus Cristos, trimis de Tatăl, a venit s-o aducă tuturor. Este vorba de a primi în noi şi de a răspândi în jurul nostru căldura Bisericii Mame, pentru ca Isus să fie cunoscut şi iubit; acea căldură care dă substanţă cuvintelor credinţei şi care aprinde în predică şi în mărturie „scânteia” care le face vii.

Comunicarea are puterea de a crea punţi, de a favoriza întâlnirea şi incluziunea, îmbogăţind astfel societatea. Cât de frumos este a vedea persoane angajate să aleagă cu grijă cuvinte şi gesturi pentru a depăşi neînţelegerilor, a vinde amintirea rănită şi a construi pace şi armonie. Cuvintele pot face punţi între persoane, familii, grupuri sociale, popoare. Şi asta fie în mediul fizic fie în cel digital. De aceea, cuvintele şi acţiunile să fie de aşa natură încât să ne ajute să ieşim din cercurile vicioase ale condamnărilor şi răzbunărilor, care continuă să prindă în cursă indivizii şi naţiunile, şi care conduc la exprimarea cu mesaje de ură. În schimb, cuvântul creştinului îşi propune să facă să crească comuniunea şi, chiar şi atunci când trebuie să condamne cu fermitate răul, încearcă să nu frângă niciodată relaţia şi comunicarea.

Aşadar, aş vrea să invit toate persoanele de bunăvoinţă să redescopere puterea milostivirii de a însănătoşi relaţiile sfâşiate şi de a readuce pacea şi armonia între familii şi în comunităţi. Cu toţii ştim în ce mod răni vechi şi resentimente târâte pot să înşele persoanele şi să le împiedice să comunice şi să se reconcilieze. Şi acest lucru este valabil şi pentru raporturile dintre popoare. În toate aceste cazuri milostivirea este capabilă să activeze un nou mod de a vorbi şi de a dialoga, cum a exprimat aşa de elocvent Shakespeare: „Milostivirea nu este o obligaţie. Coboară din cer ca răcorirea ploii pe pământ. Este o dublă binecuvântare: binecuvântare pe cel care o dă şi pe cel care o primeşte” (Neguţătorul din Veneţia, actul IV, scena I).

Este de dorit ca şi limbajul politicii şi al diplomaţiei să se lase inspirat de milostivire, care niciodată nu consideră pierdut nimic. Fac apel mai ales la cei care au responsabilităţi instituţionale, politice şi în formarea opiniei publice, pentru ca să fie mereu vigilenţi asupra modului de a se exprima faţă de cel care gândeşte sau acţionează în mod diferit şi chiar de cel care poate că a greşit. Este uşor de a ceda tentaţiei de a exploata asemenea situaţii şi a alimenta astfel flăcările neîncrederii, fricii, urii. În schimb e nevoie de curaj pentru a orienta persoanele spre procese de reconciliere şi tocmai această îndrăzneală pozitivă şi creativă oferă adevărate soluţii la conflicte vechi şi oportunitatea de a realiza o pace durabilă. „Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire […] Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu” (Mt 5,7.9).

Cât aş vrea ca modul nostru de a comunica, precum şi slujirea noastră de păstori în Biserică, să nu exprime niciodată orgoliul mândru al triumfului asupra unui duşman, nici să-i umilească pe cei pe care mentalitatea lumii îi consideră perdanţi şi de rebutat! Milostivirea poate ajuta la îmblânzirea adversităţilor vieţii şi la oferirea de căldură celor care au cunoscut numai răceala judecăţii. Stilul comunicării noastre să fie de aşa natură încât să depăşească logica ce separă clar pe păcătoşi de drepţi. Noi putem şi trebuie să judecăm situaţii de păcat – violenţă, corupţie, exploatare, etc. – dar nu putem judeca persoanele, pentru că numai Dumnezeu poate citi în profunzime în inima lor. Este misiunea noastră să-l avertizăm pe cel care greşeşte, denunţând răutatea şi nedreptatea anumitor comportamente, cu scopul de a elibera victimele şi a ridica pe cel care a căzut. Evanghelia lui Ioan ne aminteşte că „adevărul ne va elibera” (In 8,32). Acest adevăr este, în definitiv, însuşi Cristos, a cărui milostivire blândă este măsura manierei noastre de a vesti adevărul şi de a condamna nedreptatea. Este misiunea noastră principală a afirma adevărul cu iubire (cf. Ef 4,15). Numai cuvinte rostite cu iubire şi însoţite de blândeţe şi milostivire ating inimile noastre ale păcătoşilor. Cuvintele şi gesturile dure sau moraliste riscă să-i înstrăineze ulterior pe cei pe care am vrea să-i conducem la convertire şi la libertate, întărind sentimentul lor de refuz şi de apărare.

Unii cred că o viziune despre societate înrădăcinată în milostivire este în mod nejustificat idealistă sau excesiv de indulgentă. Dar să încercăm să ne gândim din nou la primele noastre experienţe de relaţie în sânul familiei. Părinţii ne-au iubit şi ne-au apreciat mai mult pentru ceea ce suntem decât pentru capacităţile noastre şi succesele noastre. Părinţii vor desigur ceea ce este cel mai bun pentru copiii lor, dar iubirea lor nu este niciodată condiţionată de obţinerea obiectivelor. Casa paternă este locul în care eşti primit mereu (cf. Lc 15,11-32). Aş vrea să-i încurajez pe toţi să se gândească la societatea umană nu ca la un spaţiu în care nişte străini concurează şi încearcă să se impună, ci mai degrabă ca la o casă sau o familie unde poarta este mereu deschisă şi se încearcă să se primească reciproc.

Pentru aceasta este fundamental a asculta. A comunica înseamnă a împărtăşi şi împărtăşirea cere ascultarea, primirea. A asculta este mult mai mult decât a auzi. A auzi se referă la domeniul informaţiei; în schimb, a asculta face trimitere la domeniul comunicării şi cere apropierea. Ascultarea ne permite să asumăm atitudinea corectă, ieşind din condiţia liniştită de spectatori, de utilizatori, de consumatori. A asculta înseamnă şi a fi capabili să împărtăşim întrebări şi îndoieli, să parcurgem un drum umăr la umăr, să ne eliberăm de orice prezumţie de atotputernicie şi să punem cu umilinţă propriile capacităţi şi propriile daruri în slujba binelui comun.

A asculta nu este niciodată uşor. Uneori este mai comod să ne prefacem că suntem surzi. A asculta înseamnă a acorda atenţie, a avea dorinţa de a înţelege, de a da valoare, a respecta, a păstra cuvântul altuia. În ascultare se consumă un soi de martiriu, o jertfire de sine în care se reînnoieşte gestul sacru săvârşit de Moise în faţa tufişului care ardea: a-şi scoate sandalele din picioare pe „pământul sfânt” al întâlnirii cu celălalt care-mi vorbeşte (cf. Ex 3,5). A şti să asculţi este un har imens, este un dar care trebuie invocat pentru a trece apoi la practicarea lui.

Şi e-mai, sms, reţele sociale, chat pot fi forme de comunicare pe deplin umane. Nu tehnologia determină dacă este sau nu comunicarea autentică, ci inima omului şi capacitatea sa de a folosi bine mijloacele pe care le are la dispoziţie. Reţelele sociale sunt capabile să favorizeze relaţiile şi să promoveze binele societăţii, dar pot şi să conducă la o ulterioară polarizare şi diviziune între persoane şi grupuri. Mediul digital este o piaţă, un loc de întâlnire, unde se poate mângâia sau răni, să se aibă o discuţie profitabilă sau un linşaj moral. Mă rog ca Anul Jubiliar trăit în milostivire „să ne facă mai deschişi la dialog pentru a ne cunoaşte şi a ne înţelege mai bine; să elimine orice formă de închidere şi de dispreţ şi să elimine orice formă de violenţă şi de discriminare” (Misericordiae vultus, 23). Şi în reţea se construieşte o adevărată cetăţenie. Accesul la reţelele digitale comportă o responsabilitate faţă de celălalt, pe care nu-l vedem dar este real, are demnitatea sa care trebuie respectată. Reţeaua poate să fie bine folosită pentru a face să crească o societate sănătoasă şi deschisă la împărtăşire.

Comunicarea, locurile sale şi instrumentele au comportat o lărgire a orizonturilor pentru atâtea persoane. Acesta este un dar al lui Dumnezeu şi este şi o mare responsabilitate. Îmi place să definesc această putere a comunicării ca „proximitate”. Întâlnirea dintre comunicare şi milostivire este rodnică în măsura în care generează o proximitate care se îngrijeşte, întăreşte, vindecă, însoţeşte şi face sărbătoare. Într-o lume divizată, fragmentată, polarizată, a comunica folosind milostivire înseamnă a contribui la proximitatea bună, liberă şi solidară între fiii lui Dumnezeu şi fraţi în umanitate.

Din Vatican, 24 ianuarie 2016

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu

Va recomandam

YOUCAT : carte de rugăciuni pentru tineri
Georg von Lengerke, Dörte Schrömges
Această carte va fi un ajutor în drumul de rugăciune al prieteniei cu Dumnezeu. Ea conține rugăciuni vechi și noi, pentru zilele bune sau rele, sau care se spun noaptea. Găsești rugăciuni luate din Sfânta Scriptură, rugăciuni ale celor mai evlavioși oameni din istorie și ale oamenilor de astăzi.Cartea este alcătuită din două părți: prima parte este o rugăciune ritmată, dimineața și seara, timp de două săptămâni. Cea de-a doua parte este o colecție de rugăciuni pe diferite teme și intenţii.
YOUCAT : carte de rugăciuni pentru tineri
Y – Biblia. Biblia Bisericii Catolice pentru tineri
Conferința Episcopilor din Austria, coord.
Păstrând același stil grafic de la YouCat, editorii au reușit să realizeze o bogată selecție de texte biblice care să-i conducă pe tineri la o bună cunoaștere a Sfintei Scripturi. O echipă de bibliști renumiți a scris introducerile la cărțile biblice și explicațiile la textele biblice mai dificile. Textul Sfintei Scripturi este însoțit de numeroase citate din marile personalități ale lumii, mărturii oferite de tineri și imagini din Țara Sfântă.
Y – Biblia. Biblia Bisericii Catolice pentru tineri
Youcat : româna : Catehismul Bisericii Catolice pentru tineri
***

Youcat este o carte dedicata tinerilor, care vrea sa-i ajute sa înteleaga mai bine credinta Bisericii Catolice, asa cum a fost ea formulata în Catehismului Bisericii Catolice, publicat la treizeci de ani dupa încheierea Conciliului al II-lea din Vatican (1962-1965). Nascut din initiativa Conferintei Episcopilor din Austria, Youcat preia structura traditionala a Catehismului cu întrebari si raspunsuri, dar o îmbraca cu fotografii si reprezentari artistice, precum si cu elemente complementare, cum ar fi citate din Sfânta Scriptura si din mari personalitati ale Bisericii.

Youcat : româna : Catehismul Bisericii Catolice pentru tineri

Reviste

Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (II)

XVIII/ 35 (2015), 140 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (II)
Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (I)

XVII/ 34 (2014), 122 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (I)
Rolul Bisericii Catolice din Europa de Est la căderea comunismului

XVII/ 33 (2014), 111 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Rolul Bisericii Catolice din Europa de Est la căderea comunismului
Creştinul între trecut şi prezent

XVI/ 32 (2013), 156 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Creştinul între trecut şi prezent
Credinţa dintotdeauna şi omul de astăzi

XVI/ 31 (2013), 152 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Credinţa dintotdeauna şi omul de astăzi