en-USro-RO

| Login
24 noiembrie 2017
„Nu te teme, căci eu sunt cu tine” (Is 43,5).

A comunica speranţă şi încredere în timpul nostru

28 mai 2017

Accesul la mijloacele de comunicare, graţie dezvoltării tehnologice, este în aşa fel încât foarte mulţi subiecţi au posibilitatea să împărtăşească instantaneu ştirile şi să le răspândească în mod capilar. Aceste ştiri pot să fie frumoase sau urâte, adevărate sau false. Deja vechii noştri părinţi în credinţă vorbeau despre mintea umană ca despre o piatră de moară care, mişcată de apă, nu poate să fie oprită. Însă, cine are responsabilitatea morii are posibilitatea de a decide dacă să macine grâu sau neghină. Mintea omului este mereu în acţiune şi nu poate înceta să „macine” ceea ce primeşte, dar ne revine nouă să decidem ce material să furnizăm (cf. Casian Romanul, Scrisoare către Leonţiu Igumenul).

Aş vrea ca acest mesaj să poată ajunge şi să-i încurajeze pe toţi cei care, fie în domeniul profesional fie în relaţiile personale, în fiecare zi „macină” atâtea informaţii pentru a oferi o pâine aburindă şi bună celor care se alimentează din roadele comunicării lor. Aş vrea să-i îndemn pe toţi la o comunicare constructivă care, refuzând prejudecăţile faţă de celălalt, să favorizeze o cultură a întâlnirii, graţie căreia să se poată învăţa să se privească realitatea cu încredere conştientă.

Cred că este nevoie de a rupe cercul vicios al angoasei şi de a stăvili spirala fricii, rod al obişnuinţei de a fixa atenţia asupra „ştirilor rele” (războaie, terorism, scandaluri şi orice tip de eşec în evenimentele umane). Desigur, nu este vorba de a promova o dezinformare în care ar fi ignorată drama suferinţei, nici de a ajunge într-un optimism naiv care nu se lasă atins de scandalul răului. Dimpotrivă, aş vrea ca toţi să încercăm să depăşim acel sentiment de supărare şi de resemnare care adesea ne cuprinde, aruncându-ne în apatie, dând naştere la frici sau la impresia că nu se poate pune limită răului. De altfel, într-un sistem comunicativ în care este valabilă logica după care o ştire bună nu are răsunet, aşadar nu este o ştire, şi în care drama durerii şi misterul răului sunt teatralizate cu uşurinţă, putem fi tentaţi să anesteziem conştiinţa sau să alunecăm în disperare.

Aşadar aş vrea să ofer o contribuţie la căutarea unui stil comunicativ deschis şi creativ, care să nu fie dispus niciodată să acorde răului un rol de protagonist, ci să încerce să scoată în evidenţă soluţiile posibile, inspirând o abordare propunătoare şi responsabilă în persoanele cărora li se comunică ştirea. Aş vrea să-i invit pe toţi să ofere bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru relatări marcate de logica „veştii bune”.

Vestea cea bună

Viaţa omului nu este numai o cronică aseptică de evenimente, ci este istorie, o istorie care aşteaptă să fie relatată prin alegerea unei chei interpretative în măsură să selecţioneze şi să adune datele cele mai importante. Realitatea, în ea însăşi, nu are o semnificaţie univocă. Totul depinde de privire cu care este percepută, de „ochelarii” pe care-i alegem ca s-o privim: schimbând lentilele, şi realitatea apare diferită. Aşadar de unde putem porni pentru a citi realitatea cu „ochelarii” corecţi?

Pentru noi creştinii, ochelarii potriviţi pentru a descifra realitate nu poate decât să fie cei ai veştii bune, pornind de la Vestea Bună prin excelenţă: „Evanghelia lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu” (Mc 1,1). Cu aceste cuvinte evanghelistul Marcu începe relatarea sa, cu anunţarea „veştii bune” care are de-a face cu Isus, dar mai mult decât să fie o informare despre Isus, este mai degrabă vestea cea bună care este însuşi Isus. De fapt, citind paginile Evangheliei se descoperă că titlul operei corespunde conţinutului său şi, mai ales, că acest conţinut este însăşi persoana lui Isus.

Această veste bună care este însuşi Isus nu este bună pentru că este lipsită de suferinţă, ci pentru că şi suferinţa este trăită într-un cadru mai amplu, parte integrantă a iubirii sale faţă de Tatăl şi faţă de omenire. În Cristos, Dumnezeu s-a făcut solidar cu orice situaţie umană, revelându-ne că nu suntem singuri pentru că avem un Tată care niciodată nu poate să-i uite pe fiii săi. „Nu te teme, căci eu sunt cu tine” (Is 43,5): este cuvântul mângâietor al unui Dumnezeu care din totdeauna se implică în istoria poporului său. În Fiul său iubit, această promisiune a lui Dumnezeu – „sunt cu tine” – ajunge să asume toată slăbiciunea noastră până să moară de moartea noastră. În El şi întunericul şi moartea devin loc de comuniune cu Lumina şi Viaţa. Astfel se naşte o speranţă, accesibilă oricui, chiar în locul în care viaţa cunoaşte amărăciunea eşecului. Este vorba de o speranţă care nu dezamăgeşte, pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre (cf. Rom 5,5) şi face să răsară viaţa nouă aşa cum planta creşte din sămânţa căzută. În această lumină orice nouă dramă care are loc în istoria lumii devine şi scenariu al unei posibile veşti bune, din moment ce iubirea reuşeşte mereu să găsească drumul proximităţii şi să trezească inimi capabile să se înduioşeze, feţe capabile să nu capituleze, mâni pregătite să construiască.

Încrederea în sămânţa împărăţiei

Pentru a-i iniţia pe discipolii săi şi mulţimile la această mentalitate evanghelică şi a le încredinţa „ochelarii” corecţi cu care să se apropie de logica iubirii care moare şi învie, Isus recurgea la parabole, în care Împărăţia lui Dumnezeu este adesea comparată cu sămânţa, care eliberează forţa sa chiar atunci când moare în pământ (cf. Mc 4,1-34). A recurge la imagini şi metafore pentru a comunica puterea umilă a Împărăţiei nu este un mod pentru a-i reduce importanţa şi urgenţa, ci forma milostivă care-i lasă ascultătorului „spaţiul” de libertate pentru a o primi şi a o referi şi la el însuşi. În afară de asta, este calea privilegiată pentru a exprima demnitatea imensă a misterului pascal, lăsând ca imaginile – mai mult decât conceptele – să comunice frumuseţea paradoxală a vieţii noi în Cristos, unde ostilităţile şi crucea nu zădărnicesc ci realizează mântuirea lui Dumnezeu, unde slăbiciunea este mai puternică decât orice putere umană, unde eşecul poate să fie preludiul celei mai mari împliniri a oricărui lucru în iubire. De fapt, tocmai aşa se maturizează şi se aprofundează speranţa Împărăţiei lui Dumnezeu: „ca un om care aruncă sămânţa în pământ şi, fie că doarme, fie că se scoală, noaptea şi ziua, sămânţa răsare şi creşte” (Mc 4,26-27).

Împărăţia lui Dumnezeu este deja în mijlocul nostru, ca o sămânţă ascunsă privirii superficiale şi a cărei creştere are loc în tăcere. Cel care are ochi făcuţi limpezi de Duhul Sfânt reuşeşte s-o vadă răsărind şi nu lasă să i se fure bucuria Împărăţiei din cauza neghinei mereu prezente.

Orizonturile Duhului

Speranţa întemeiată pe vestea cea bună care este Isus ne face să ne ridicăm privirea şi ne determină să-l contemplăm în cadrul liturgic al sărbătorii Înălţării. În timp ce pare că Domnul se îndepărtează de noi, în realitate se lărgesc orizonturile speranţei. De fapt, fiecare bărbat şi fiecare femeie, în Cristos, care ridică umanitatea noastră până la cer, poate avea libertate deplină să „intre în sanctuar datorită sângelui lui Isus pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o prin catapeteasmă, adică prin trupul său” (Evr 10,19-20). Prin „forţa Duhului Sfânt” putem să fim „martori” şi comunicatori ai unei umanităţi noi, răscumpărate, „până la marginile pământului” (cf. Fap 1,7-8).

Încrederea în sămânţa Împărăţiei lui Dumnezeu şi în logica Paştelui nu poate decât să plăsmuiască şi modul nostru de a comunica. Această încredere care ne face capabili să acţionăm – în formele multiple în care are loc comunicarea astăzi – cu convingerea că este posibil a observa şi a lumina vestea cea bună prezentă în realitate din orice istorie şi pe faţa oricărei persoane.

Cel care, cu credinţă, se lasă condus de Duhul Sfânt devine capabil să discearnă în orice eveniment ceea ce se întâmplă între Dumnezeu şi omenire, recunoscând că El însuşi, în scenariul dramatic din această lume, compune tema unei istorii de mântuire. Firul cu care se ţese această istorie sacră este speranţa şi ţesătorul său nu este altul decât Duhul Mângâietorul. Speranţa este cea mai umilă dintre virtuţi, pentru că rămâne ascunsă în pliurile vieţii, dar este asemenea drojdiei care face să dospească tot aluatul. Noi o alimentăm citind mereu din nou Vestea Bună, acea Evanghelie care a fost „retipărită” în atât de multe ediţii în vieţile sfinţilor, bărbaţi şi femei deveniţi icoane ale iubirii lui Dumnezeu. Şi astăzi Duhul e cel care seamănă în noi dorinţa de Împărăţie, prin atâtea „canale” vii, prin persoanele care se lasă conduse de Vestea Bună în mijlocul dramei istoriei, şi sunt ca nişte faruri în întunericul acestei lumi, care luminează ruta şi deschid cărări noi de încredere şi speranţă.

Din Vatican, 24 ianuarie 2017

Franciscus

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu

Articole asemanatoare
Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru celebrarea celei de-a 49-a Zile Mondiale a Păcii (1 ianuarie 2016) ÎNVINGE INDIFERENŢA ŞI CUCEREŞTE PACEA 1. Dumnezeu nu este indiferent! Lui Dumnezeu îi pasă de omenire, Dumnezeu nu abandonează! La &icir...
O Biserică milostivă pentru o lume rănită Editorial în: Ziare europene ale iezuiților   Acest text – asemenea primului interviu complet cu Papa Francisc în august 2013...
Mesajul Sfântului Părinte pentru Postul Mare 2015 „Întăriţi-vă inimile” (Iac 5,8)   Iubiţi fraţi şi surori,   Postul Mare este un timp de reînnoire pentru Biseric...

Va recomandam

YOUCAT : carte de rugăciuni pentru tineri
Georg von Lengerke, Dörte Schrömges
Această carte va fi un ajutor în drumul de rugăciune al prieteniei cu Dumnezeu. Ea conține rugăciuni vechi și noi, pentru zilele bune sau rele, sau care se spun noaptea. Găsești rugăciuni luate din Sfânta Scriptură, rugăciuni ale celor mai evlavioși oameni din istorie și ale oamenilor de astăzi.Cartea este alcătuită din două părți: prima parte este o rugăciune ritmată, dimineața și seara, timp de două săptămâni. Cea de-a doua parte este o colecție de rugăciuni pe diferite teme și intenţii.
YOUCAT : carte de rugăciuni pentru tineri
Y – Biblia. Biblia Bisericii Catolice pentru tineri
Conferința Episcopilor din Austria, coord.
Păstrând același stil grafic de la YouCat, editorii au reușit să realizeze o bogată selecție de texte biblice care să-i conducă pe tineri la o bună cunoaștere a Sfintei Scripturi. O echipă de bibliști renumiți a scris introducerile la cărțile biblice și explicațiile la textele biblice mai dificile. Textul Sfintei Scripturi este însoțit de numeroase citate din marile personalități ale lumii, mărturii oferite de tineri și imagini din Țara Sfântă.
Y – Biblia. Biblia Bisericii Catolice pentru tineri
Youcat : româna : Catehismul Bisericii Catolice pentru tineri
***

Youcat este o carte dedicata tinerilor, care vrea sa-i ajute sa înteleaga mai bine credinta Bisericii Catolice, asa cum a fost ea formulata în Catehismului Bisericii Catolice, publicat la treizeci de ani dupa încheierea Conciliului al II-lea din Vatican (1962-1965). Nascut din initiativa Conferintei Episcopilor din Austria, Youcat preia structura traditionala a Catehismului cu întrebari si raspunsuri, dar o îmbraca cu fotografii si reprezentari artistice, precum si cu elemente complementare, cum ar fi citate din Sfânta Scriptura si din mari personalitati ale Bisericii.

Youcat : româna : Catehismul Bisericii Catolice pentru tineri

Reviste

Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (II)

XVIII/ 35 (2015), 140 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (II)
Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (I)

XVII/ 34 (2014), 122 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (I)
Rolul Bisericii Catolice din Europa de Est la căderea comunismului

XVII/ 33 (2014), 111 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Rolul Bisericii Catolice din Europa de Est la căderea comunismului
Creştinul între trecut şi prezent

XVI/ 32 (2013), 156 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Creştinul între trecut şi prezent
Credinţa dintotdeauna şi omul de astăzi

XVI/ 31 (2013), 152 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Credinţa dintotdeauna şi omul de astăzi