În luna octombrie creştinii o cinstesc pe preasfânta Fecioară Maria rugându-se, mai ales, sfântul Rozariu. Rugăciunea Rozariului s-a dezvoltat progresiv, în cursul Evului Mediu, şi a fost popularizată în secolul al XII-lea de către sfântul Bernard şi apoi de către dominicani. Numele de rozariu vine de la obiceiul creştinilor din Evul Mediu de a încorona cu trandafiri statuile sfintei Fecioare, trandafirii fiind simbolul rugăciunilor adresate Mariei.
Pe 7 octombrie se celebrează sărbătoarea sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului, sărbătoare instituită de Papa Pius al V-lea în 1573, după victoria de la Lepanto din 1571, împotriva turcilor, pentru a-i mulţumi Maicii Domnului pentru această victorie.
În 1926, la cererea Consiliului Superior al Operelor Pontificale Misionare, Papa Pius al XI-lea a instituit Ziua Mondială a Misiunilor. Această zi urma să fie celebrată în penultima duminică a lunii octombrie, patroni ai misiunilor fiind sfânta Tereza a Copilului Isus şi sfântul Francisc Xaveriu.
Vorbind despre aceste două dimensiuni ale lunii octombrie, ca lună a sfântului Rozariu şi a angajamentului misionar, Papa Benedict al XVI-lea îi îndemna astfel pe creştinii veniţi să-l asculte în Piaţa „Sfântul Petru”:
„Imaginea tradiţională o reprezintă pe Maria care cu un braţ îl ţine pe Isus copil şi cu celălalt îi întinde sfântului Dominic rozariul. Această semnificativă iconografie arată că Rozariul este un mijloc dăruit de Fecioară pentru a-l contempla pe Isus şi, meditându-i viaţa, să-l iubim şi să-l urmăm cu o tot mai mare fidelitate. Acelaşi dar l-a lăsat Maica Domnului şi în diferitele sale apariţii. Mă gândesc, în special, la cea de la Fatima, care a avut loc acum 90 de ani. Celor trei păstoraşi Lucia, Iacinta şi Francisc, prezentându-se ca «Maica Domnului a Rozariului», le-a recomandat cu insistenţă să recite Rozariul în fiecare zi, ca să obţină sfârşitul războiului. Să primim şi noi cererea maternă a Fecioarei, angajându-ne să recităm cu credinţă sfântul Rozariu pentru pace în familii, în naţiuni şi în lumea întreagă.
Ştim totuşi că adevărata pace se răspândeşte acolo unde oamenii şi instituţiile de deschid în faţa evangheliei. Luna octombrie ne ajută să amintim acest adevăr fundamental printr-o animare specială care tinde să păstreze viu spiritul misionar în orice comunitate şi să susţină munca acelora care – preoţi, călugări, călugăriţe şi laici – lucrează pe frontierele misiunii Bisericii (…) Vestirea evangheliei rămâne prima slujire pe care Biserica o datorează omenirii, pentru a-i oferi omului din timpul nostru, umilit şi oprimat în atâtea feluri, mântuirea lui Cristos şi pentru a orienta în sens creştin transformările culturale, sociale şi etice care sunt în act în lume” (Angelus din duminica 7 octombrie 2007: www.zenit.org).
Sfântul Rozariu, rugăciune meditată a Evangheliei, a susţinut de-a lungul veacurilor viaţa creştină în familii şi a stimulat angajamentul misionar. Despre acest adevăr dă mărturie şi părintele Petru Song Zhichun din China.
„În ciuda persecuţiilor, Biserica din provincia unde trăiesc eu s-a dezvoltat foarte mult. Numărul catolicilor a trecut de la 50 de mii în 1949 la 100 de mii astăzi. Mulţi dintre noii catolici sunt rodul muncii apostolice a preoţilor chinezi tineri, formaţi după anul 1980. În ultimii ani, numărul catolicilor în provincie s-a dublat.
Graţie angajamentului episcopului nostru şi curajului său, numărul preoţilor – care în 1986 în toată provincia era de 8 şi toţi erau în vârstă – a ajuns în 2006 la 80, cu o medie de vârstă de 34 de ani. În seminarul subteran sunt 15 seminarişti, iar numărul călugăriţelor este de circa 60.
Cum se transmite credinţa în provincia noastră? Sunt diferite modalităţi, dar cea mai importantă este familia. În ciuda tuturor provocărilor, credinţa se transmite şi astăzi în cadrul familiilor catolice. Credinţa mea a crescut în sânul familiei mele. M-am născut într-un oraş industrial, în 1973, în timpul revoluţiei culturale chineze (1966-1976). Câteva zile după naştere, am fost botezat de un credincios laic, în ascuns, în familia mea. Acest om este naşul meu, care şi astăzi se jertfeşte pe sine pentru ceilalţi. Când mă gândesc la credinţa pe care am primit-o, îi mulţumesc Domnului că ni i-a dat pe bătrâni ca să ne transmită credinţa.
Credinţa mea a fost influenţată de bunicii mei şi de educaţia din familie. În afară de sărbătoarea Anului Nou chinez, în familia mea se dădea o mare importanţă Crăciunului. Noi, catolicii chinezi, trăim într-un mediu ateu, care neagă, oprimă şi ia în râs religia. Deşi am primit o educaţie comunistă şi atee, credinţa mea a crescut graţie mărturiei bunicilor mei şi a familiei mele. Chiar în timpul Revoluţiei Culturale, îmi amintesc de faptul că familia mea recita împreună, în secret, Rozariul şi Vesperele, cu ferestrele şi uşile închise. Mai mult de 10 ani am sărbătorit astfel noaptea de Crăciun, fără Liturghie şi fără preot.
Din cauza credinţei, familia mea era mereu sub presiune şi supusă multor riscuri. Fără preot, fără Liturghie, bunicii ne povesteau deseori despre frumuseţea vieţii catolice în satul lor natal, dar noi, tinerii, nu aveam nici o experienţă directă. Cuvintele lor rămâneau ca ceva idealizat, dar speranţa noastră era confuză. Am început să simt o schimbare în mine atunci când bunicii îmi vorbeau despre Urmaşul lui Petru, despre oraşul Roma, despre martirii din vechime şi despre persecuţiile din China continentală. Încă nu simţeam chemarea, dar în adâncul meu doream să fiu un martir şi să merg la Roma în pelerinaj, şi chiar să-l întâlnesc pe Sfântul Părinte! Rugăciunea mea de când eram copil de acum s-a împlinit!
Bunicul mă fascina cu reflecţiile sale. Primise o bună educaţie catolică de la nişte misionari străini şi aceasta i-a pătruns viaţa. Adesea, familia mea se întâlnea să mediteze la harul pe care Dumnezeu ni l-a oferit în atâtea ocazii. Meditaţia a devenit un punct obişnuit, mai ales cu ocazia sărbătorilor bisericeşti şi în timpul Anului Nou chinez. Bătrâni şi tineri, cu toţii căutam să împărtăşim harul lui Dumnezeu, ne rugam împreună Rozariul şi ceream ajutorul lui Dumnezeu pentru viitorul nostru. Graţie acestei învăţături trăite, am învăţat şi eu să mă rog şi să contemplu prezenţa lui Dumnezeu şi am ajuns preot” (Asia News, octombrie 2006).
Prelatul Albert Holenstein, care a lucrat şi a coordonat pentru mai bine de jumătate de veac Operele Pontificale Misionare din Dieceza de Feldkirch (Austria), exprimă astfel legătura dintre credinţa creştină şi misiunea de a vesti evanghelia:
„Evanghelia este destinată tuturor oamenilor! «Deşi îndatorirea de a răspândi credinţa îi revine oricărui ucenic al lui Cristos, Domnul cheamă mereu din numărul ucenicilor pe cei pe care îi vrea ca să fie cu el şi să-i trimită să propovăduiască neamurilor” (Decretul privind activitatea misionară a Bisericii Ad gentes, 23). Misiunea şi credinţa creştină sunt inseparabile. Cine este convins de credinţa sa nu poate să o ţină doar pentru sine. Fiecare creştin trebuie să fie misionar în cuvânt şi faptă, după exemplul lui Cristos şi al iubirii sale nemărginite. Credinţa noastră trebuie să fie, în punctul ei cel mai profund, deschidere către misiune, până acolo încât, cu aceleaşi gând cu care conştientizăm acest «eu cred», să gândim: «eu cred pentru ceilalţi; cred astfel, încât să poată crede şi ceilalţi». Credinţa şi misiunea trebuie să fie permanent în conştiinţa noastră, în inima noastră, pentru a deveni o evidenţă vie.
După cum nu este credibilă o predică despre adevărul credinţei care nu se prelungeşte în trăirea fraternităţii şi a iubirii, tot la fel, ar fi o înşelătorie, să-i ofer altuia pâine, dar să-i tăinuiesc credinţa în cel care ne iubeşte pe toţi.
Unii gândesc că mai întâi ar trebui să dăm atenţie propriei noastre deveniri creştine. Eu cred însă că o lumină, ale cărei raze se răsfrâng doar asupra ei înseşi, ar trebuie stinsă. Avem cu adevărat numai ceea ce dăm altora! (Albert Holenstein, A trăi în speranţă, a da speranţă, Sapientia, Iaşi 2006)
*
* *
Creşterea în devoţiunea faţă de Maica Domnului şi conştientizarea participării la misiunea Bisericii poate fi stimulată de lectura următoarelor cărţi publicate la Editura „Sapientia” a Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi:
- Anton Dancă, Pavel Cojocaru, Litania lauretană, Iaşi 2002, 264 p., 14x20, ISBN: 973-85634-6-1, 5 RON.
- Aurel Iştoc, Sărbătorile Sfintei Fecioare Maria, Iaşi 2003, 280 p., 14x20, ISBN: 973-8474-17-5, 6 RON.
- Anton Dancă, Itinerarul iubirii Maicii Domnului, Iaşi 2004, 322 p., 14x20, ISBN: 973-8474-38-8, 14 RON.
- Albert Holenstein, Sfântul Rozariu - Rugăciune contemplativă a Evangheliei, Iaşi 2005, 136 p., 14x20, 7 RON.
- Albert Holenstein, A trăi în speranţă. A da speranţă, Iaşi 2006, 55 p., 14x20, 6 RON.
- Albert Holenstein, Marie, către tine strigăm, Iaşi 2007, 14x20, 56p., 2,5 RON.
- Albert Holenstein, Marie, arată-ne calea, Iaşi 2008, 52p., 14x20, 2 RON.