en-USro-RO

| Login
22 iulie 2017
Carti  »  Litera G Search
Gânduri crestine
Anton Despinescu
Gânduri crestine
Colectia: Crestinism în contemporaneitate

Acest volum se poate considera ca un veritabil testament spiritual, care ne releva trairea crestina a unui preot ajuns la o vârsta venerabila, întocmai dupa cuvintele psalmistului: „Voi vesti numele tau fratilor mei, în mijlocul adunarii te voi lauda” (Ps 22,23).

Gânduri de iubire
Daniela Martisca
Gânduri de iubire
Colectia: Poezie religioasa
Poeziile din aceasta carte sunt o exprimare a omului credincios aflat în fata lui Dumnezeu, a carui prezenta se poate simti oriunde, care invita orice inima la contemplatie, la abandonare, la recunostinta. Autoarea a purtat un îndelungat dialog interior cu Dumnezeu, iar „ecourile acestui dialog interior, spontan si simplu, putin câte putin, au început sa devina versuri, împartasite acum noua”.
Gender. O ideologie nouă distruge familia
Gabriele Kuby
Gender. O ideologie nouă distruge familia
Colectia: Crestinism în contemporaneitate

Neliniștea interioară duce la diverse forme de refuz a realității. Una dintre acestea e lupta împotriva naturii, pe care o promovează și „ideologia gender”. Realitatea dată de natură, ce diferențiază cele două sexe urmează a fi înlocuită cu așa-numitul „sex neutru”. Din „bărbat” și „femeie” urmează a rezulta o sterilă uniformitate de sex. Ceea ce se urmărește în definitiv este să se uniformizeze diferența antropologică fundamentală între bărbat și femeie.

Ghid practic pentru elaborarea unei lucrari stiintifice în teologie
Stefan Lupu
Ghid practic pentru elaborarea unei lucrari stiintifice în teologie
Colectia: Dictionare si enciclopedii

Acest ghid s-a nascut dintr-o necesitate practica: de a-i ajuta pe studenti sa depaseascp acea dificultate de început, pe care o întâmpina atunci când sunt solicitati sa elaboreze o lucrare de seminar, de licenta sau de doctorat în teologie. Cartea poate fi folosita cu mult folos si în alte domenii. Editia I a aparut în 2000.

Ghidul dificultăţilor credinţei catolice
Pierre Descouvemont
Ghidul dificultăţilor credinţei catolice
Colectia: Cateheza
Cartea Ghidul dificultăților credinței catolice este rodul curajului autorului de a-și pune întrebări și de a le oferi răspunsuri. Bineînțeles, fiind întrebări care privesc credința, răspunsurile nu sunt exhaustive. Rostul acestora nu este nicidecum de a convinge, ci de a ne ajuta să ne deblocăm drumul de căutare, atunci când acesta este împiedicat de dubii și scepticism.
Gloria in excelsis Deo!

Gloria in excelsis Deo!
Colectia: Muzica Bisericeasca

Brosura contine o serie de colinde si cântece specifice timpului Craciunului. Este foarte utila în pregatirea celebrarilor specifice acestui timp liturgic si vine în întâmpinarea unei nevoi stringente de a avea structurat cât mai bine patrimoniul coral catolic, în functie de timpurile liturgice.

Gloriile Mariei
Alfons Maria de Liguori
Gloriile Mariei
Colectia: Spiritualitate
*
Gramatica limbii latine
Claudiu Dumea
Gramatica limbii latine
Colectia: Dictionare si enciclopedii
Acest ghid de limbă latină propus de pr. Claudiu Dumea are menirea de a susicita dorința de a studia această limbă atât de necesară Bisericii, dar și societăţii. Cursul cuprinde două părţi principale, morfologia şi sintaxa, precedate de o scurtă prezentare a noţiunilor de fonetică. Fiecare lecţie este alcătuită din trei părţi complementare între ele: o parte de expunere a temei gramaticale, o parte de observaţii şi o parte de exerciţii, necesare oricărui studiu de limbă.
Cautare Carti


Indice Alfabetic Carti

1 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z



Va recomandam

YOUCAT : carte de rugăciuni pentru tineri
Georg von Lengerke, Dörte Schrömges
Această carte va fi un ajutor în drumul de rugăciune al prieteniei cu Dumnezeu. Ea conține rugăciuni vechi și noi, pentru zilele bune sau rele, sau care se spun noaptea. Găsești rugăciuni luate din Sfânta Scriptură, rugăciuni ale celor mai evlavioși oameni din istorie și ale oamenilor de astăzi.Cartea este alcătuită din două părți: prima parte este o rugăciune ritmată, dimineața și seara, timp de două săptămâni. Cea de-a doua parte este o colecție de rugăciuni pe diferite teme și intenţii.
YOUCAT : carte de rugăciuni pentru tineri
Y – Biblia. Biblia Bisericii Catolice pentru tineri
Conferința Episcopilor din Austria, coord.
Păstrând același stil grafic de la YouCat, editorii au reușit să realizeze o bogată selecție de texte biblice care să-i conducă pe tineri la o bună cunoaștere a Sfintei Scripturi. O echipă de bibliști renumiți a scris introducerile la cărțile biblice și explicațiile la textele biblice mai dificile. Textul Sfintei Scripturi este însoțit de numeroase citate din marile personalități ale lumii, mărturii oferite de tineri și imagini din Țara Sfântă.
Y – Biblia. Biblia Bisericii Catolice pentru tineri
Youcat : româna : Catehismul Bisericii Catolice pentru tineri
***

Youcat este o carte dedicata tinerilor, care vrea sa-i ajute sa înteleaga mai bine credinta Bisericii Catolice, asa cum a fost ea formulata în Catehismului Bisericii Catolice, publicat la treizeci de ani dupa încheierea Conciliului al II-lea din Vatican (1962-1965). Nascut din initiativa Conferintei Episcopilor din Austria, Youcat preia structura traditionala a Catehismului cu întrebari si raspunsuri, dar o îmbraca cu fotografii si reprezentari artistice, precum si cu elemente complementare, cum ar fi citate din Sfânta Scriptura si din mari personalitati ale Bisericii.

Youcat : româna : Catehismul Bisericii Catolice pentru tineri

Reviste

Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (II)

XVIII/ 35 (2015), 140 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (II)
Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (I)

XVII/ 34 (2014), 122 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (I)
Rolul Bisericii Catolice din Europa de Est la căderea comunismului

XVII/ 33 (2014), 111 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Rolul Bisericii Catolice din Europa de Est la căderea comunismului
Creştinul între trecut şi prezent

XVI/ 32 (2013), 156 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Creştinul între trecut şi prezent
Credinţa dintotdeauna şi omul de astăzi

XVI/ 31 (2013), 152 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Credinţa dintotdeauna şi omul de astăzi