en-USro-RO

| Login
24 iunie 2017
Patimirea lui Isus. Ceea ce s-a întâmplat cu adevarat
Jean Delumeau, Gérard Billon
Patimirea lui Isus. Ceea ce s-a întâmplat cu adevarat
Colectia: Studii Biblice

An aparitie: 2005 Format: 14x20
Editie: I ISBN: 973-8474- 56-6
Pagini: 146p. Pret: 10 RON

Cumpara online de la Libraria Sapientia
Vizualizeaza online aici.

Figura lui Isus continua, din fericire, sa atraga multimile si chiar simpatia unor oameni care nu sunt crestini. Succesul Bibliei ramâne nedezmintit. Or, pentru crestini, punctul culminant al Bibliei îl reprezinta patimirea urmata de învierea lui Cristos. Asa stând lucrurile, este firesc ca patimirea sa focalizeze întreaga atentie.
  Patimirea lui Cristos nu reprezinta, cu toate acestea, un lucru simplu! Bineînteles, exista aspectul istoric, as spune, aproape aspectul evenimentului. Si nu trebuie sa-l neglijam. Patimirea, e adevarat, nu ne este cunoscuta decât prin intermediul celor patru Evanghelii. Textele lor concorda, cu toate acestea, în mare parte si nu ne putem îndoi de verosimilitatea condamnarii si a supliciului pe care Isus l-a suferit. A vorbi despre acestea este asadar un lucru cât se poate de legitim, ca suntem sau nu credinciosi. Evangheliile sunt documente de care istoricii trebuie sa tina seama. Mai mult, faptul ca Evangheliile si descrierea patimirii reprezinta elemente fundamentale ale credintei crestine, ale convingerii si pietatii crestinilor, constituie si el un fapt istoric si nu exista nici un motiv ca istoricii sa refuze a lua în seama aceasta sursa. Ea exista. 
  Cu toate acestea, pentru un crestin, patimirea depaseste cadrul unui simplu eveniment. Pentru a o întelege, trebuie sa reluam cuvintele sfântului Paul, legate de „nebunia crucii”. Este cât se poate de evident ca, din acest motiv, moartea lui Cristos pe cruce ridica numeroase întrebari. Astfel, în religia islamica, exista credinta ca Isus nu a murit pe cruce. „Evreii spun: «L-am ucis pe Mesia, Isus, fiul Mariei, trimis de Allah», pe când ei nici nu l-au omorât, nici nu l-au rastignit” [IV, 156]. Coranul nu da o explicatie la aceasta afirmatie, pe care o putem gasi însa în diferite comentarii ce schiteaza anumite ipoteze, ca, de pilda, ideea ca Isus ar fi fost înlocuit cu altcineva sau ca el ar fi supravietuit supliciilor sale. Oricum ar fi, parea indecent, aproape anormal, ca un profet privilegiat, fara sa mai vorbim ca era Dumnezeu, sa fi avut un sfârsit atât de lamentabil. Crucea pune, de asemenea, probleme, în afara crestinismului, adeptilor religiilor din Asia. Caci acestea vor, în esenta, sa aduca seninatatea. Or, nu se poate spune ca patimirea aduce aceasta seninatate, mai ales daca privilegiem violenta si suferinta, aspect asupra caruia vom reveni. Aceasta moarte nu numai ca a socat lumea necrestina, dar, chiar în cadrul acesteia, ea a întâlnit o puternica rezistenta, în asa masura încât, fara sa vorbim de tendintele gnostice, ea a provocat întrunirea primelor concilii ecumenice, de la cel de la Niceea, din secolul al IV-lea, si pâna la cel din Calcedon, din secolul al V-lea, chemate sa proclame dubla natura, umana si divina, în unicitatea persoanei lui Cristos, oferind astfel un continut deplin formulei lui Ciril de Alexandria (380-444): „O persoana din Sfânta Treime a suferit prin trup”.
„Nebunie a crucii”, asadar. Cu ea, patrundem în inima misterului crestin si a enigmei Dumnezeului facut om. Pentru mine, centrul crestinismului se afla în urmatorul punct: Dumnezeu facut om, care sufera pe cruce, fara sa înceteze însa sa fie Dumnezeu si care învie. Paradoxul crestinismului este acela ca, pentru a relua expresia dispretuitoare a lui Machiavelli, tocmai un „profet dezarmat” este cel care, prin înviere, deschide portile raiului întregii omeniri. Acest paradox si aceasta „nebunie” constituie bogatia si originalitatea crestinismului. Ramâne însa problema locului violentei si a suferintei în cadrul patimirii.
  Primii crestini, care traiau cu bucuria învierii lui Isus si care au pastrat aceasta bucurie mai multe secole, nu resimteau nevoia sa înfatiseze patimirea. Pentru ei existase, desigur, un martiriu foarte dureros, dar acest martiriu deschisese calea sperantei, gratie învierii, si, pentru mine, patimirea lui Cristos nu are sens decât prin înviere.
  Actualmente, civilizatia occidentala opereaza o focalizare catre violenta si catre rau. În asa masura încât disperarea contamineaza întreaga filozofie, iar sadismul - mass-media. Traim sub jugul unui pesimism care ne întuneca orizontul si în fata caruia noi, crestinii, trebuie sa reactionam afirmând si aratând ca, la rândul sau, si binele exista.
  Acest pesimism are o lunga istorie în civilizatia noastra occidentala. O data cu Conciliul al II-lea din Vatican, se putea trage nadejde, cel putin în sânul Bisericii Romane, ca o ruptura se produsese fata de acest destin si ca venise momentul unei eliberari de acest „blestem”. E adevarat ca generatia care a facut Conciliul era o generatie optimista atât în privinta viitorului omenirii, cât si al Bisericii. Generatia noastra, dimpotriva, traverseaza vremuri de neliniste. Cu toate acestea, orice drum înapoi, orice întoarcere în trecut din punctul de vedere al dolorismului, al supra-aprecierii greselii si al suferintei mi se par îngrijoratoare. Abia ne-am eliberat de spaima, ca ne-am si întors la ea.
  Cred ca supra-dimensionarea pacatului în raport cu iertarea înseamna limitarea realitatii si contrazicerea afirmatiei sfântului Paul, care spune ca „acolo unde s-a înmultit pacatul, s-a revarsat cu prisosinta harul” (Rom 5,20). Mi se pare ca trebuie sa restabilim primatul iertarii, pentru a reda speranta contemporanilor nostri, daca vrem sa ne aratam fideli adevaratului sens al patimirii, care este acela al învierii.
  Pentru a întelege mai bine ceea ce spuneam mai sus, se cuvine, fara îndoiala, sa recitim patimirea asa cum ne este ea prezentata de Evanghelii, sa întelegem cadrul istoric, conditiile reale în care s-a petrecut, înainte de a ne pune întrebarea daca focalizarea asupra suferintei supliciului lui Cristos înseamna reabilitarea cu adevarat a evenimentului Crucii.

J. Delumeau

Comentarii Momentan nu sunt comentarii. Poti fi primul care posteaza un comentariu.

Posteaza comentariu

Nume (necesar)

Email (necesar)

Website

CAPTCHA image
Enter the code shown above:

Cautare Carti

Indice Alfabetic Carti

1 A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z

Va recomandam

Evanghelia după sfântul Ioan : traducere şi comentariu
Rinaldo Fabris
Organizarea prezentului comentariu la Evanghelia după sfântul Ioan se supune următoarelor criterii: reconstrucţia textului în tonalitatea sa originară şi înţelegerea structurii sale pe baza particularităţilor sale lexicale, stilistice, literare şi tematice; analiza textului din punct de vedere exegetic, iar la final, interpretarea sa în contextul religios şi cultural din zilele noastre.
Evanghelia după sfântul Ioan : traducere şi comentariu
Viaţa lui Isus
Jean-Christian Petitfils
Plecând de la textul sacru, autorul ne prezintă activitatea și opera mântuitoare a lui Cristos dintr-o perspectivă istorică, făcând adesea referire la ultimele descoperiri de natură istorică și arheologică. Pe lângă aceste dovezi istorice, textul este însoțit de anumite comentarii și explicații care au ca scop facilitarea înțelegerii mesajului evanghelic.
Viaţa lui Isus
Don Orione – o inimă fără margini
Andrea Gemma
Don Orione. O inimă fără margini este o carte deosebită pentru că este rezultatul unei împletiri armonioase între măreția subiectului tratat – don Orione a fost și va rămâne unel dintre marii apostoli ai carității – și arta deosebită a scrisului. Mons. Andrea Gemma reușește să evoce cu foarte mare expresivitate figura Fondatorului, care trăda o „inimă fără margini... dilatată de caritatea celui răstingnit”.
Don Orione – o inimă fără margini

Reviste

Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (II)

XVIII/ 35 (2015), 140 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (II)
Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (I)

XVII/ 34 (2014), 122 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Conciliul al II-lea din Vatican: „semn al timpului” pentru Biserică şi pentru lume (I)
Rolul Bisericii Catolice din Europa de Est la căderea comunismului

XVII/ 33 (2014), 111 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Rolul Bisericii Catolice din Europa de Est la căderea comunismului
Creştinul între trecut şi prezent

XVI/ 32 (2013), 156 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Creştinul între trecut şi prezent
Credinţa dintotdeauna şi omul de astăzi

XVI/ 31 (2013), 152 p., 17x24, 1453-8075, 9 lei.
Credinţa dintotdeauna şi omul de astăzi