Wednesday, February 08, 2012
Cina cea de taină



Rasfoieste
online

de Graziella Piergiani, Gianfranco Pizzamiglio
Publicată in Colecţia Cateheză

  Cartea este un comentariu evanghelic şi catehetic la pictura cu acelaşi nume realizată de maestrul Alfredo Pettinari pe absida Bisericii parohiale „Sfântul Ioan Botezătorul” din Tavazzano-Lodi (Italia). Publicată mai întâi în Italia, Cina cea de taină a fost tradusă în limba română de pr. Alois Bulai şi de pr. Iosif Răchiteanu.
  În anul celebrării şi încheierii Sinodului diecezan, împreună cu întregul popor credincios, suntem recunoscători lui Dumnezeu şi Maicii Preacurate că am primit din partea Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, pe lângă alte multe daruri, cadoul unui an euharistic prin scrisoarea apostolică Mane nobiscum, Domine.
  Ne bucurăm să semnalăm că, alături de acest dar pontifical, mai avem unul prezentat ochilor noştri şi, mai ales, ochilor sufletului nostru de către Maestrul Alfredo Pettinari, Cina cea de taină în culori vii şi lumină grăitoare, prin generozitatea părintelui Gianfranco Pizzamiglio şi a comunităţii sale parohiale din Tavazzano-Lodi (Italia). Este un dar care are menirea să trezească în fiecare dintre noi, cei care primim această minunată ofertă şi ne îndreptăm privirea spre acest album şi această carte plină de credinţă şi sensibilitate creştină, rugăciunea celor doi ucenici din Emaus: „Rămâi cu noi, Doamne!”
  Maestrul Alfredo Pettinari ne pune la dispoziţie nouă, celor din Dieceza de Iaşi, şi nu numai, aceste minunate şi fermecătoare imagini cu limbajul lor evanghelic şi catehetic, iar aceasta nu înseamnă altceva decât să ne convingem de ceea ce ne-a declarat în aceste zile Sfântul Părinte când a vorbit lumii despre frumuseţea credinţei şi a mântuirii, chemându-ne să-l descoperim necontenit pe Cristos prezent, nu numai în mijlocul apostolilor la Ierusalim, ci şi în mijlocul nostru, al tuturor, care ne repetă şi ne spune nouă: „Eu sunt pâinea cea vie”, „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”, „Cine vine după mine nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. Suntem îndreptăţiţi să exprimăm mulţumirea noastră lui Cristos, care ne invită mereu la „Cina sa de taină” şi să aducem totodată un prinos de recunoştinţă Maestrului Alfredo Pettinari şi părintelui Gianfranco Pizzamiglio, care ne fac acest cadou ca să ne putem şi noi identifica între cei care sunt alături de el la ospăţul ceresc. 

† Petru Gherghel,
Episcop de Iaşi

Extras
 TitleModified DateSize 
Vă recomandăm
Mediul Noului Testament
Eduard Lohse

Apariţia în limba română a acestei cărţi se datorează muncii de traducere depusă de Marius şi Petronela Bitiuşcă. Tradusă din limba engleză, cartea are un aspect descriptiv, întrucât analizează influenţele, mai îndepărtate sau mai apropiate, şi cadrul în care a fost scris Noul Testament.

Mediul Noului Testament
Evanghelie şi tradiţie rabinică
Michel Remaud

Cartea Evanghelie şi tradiţie rabinică este scrisă de pr. Michel Remaud, specialist în iudaism şi creştinism, director al Institutului Francez „Albert-Decourtray” de studii iudaice din Ierusalim, profesor la Institutul catolic de studii iudaice (Institutul Ratisbona) din Ierusalim. Cartea este tradusă în limba română de pr. Cornel Dîrle.

Evanghelie şi tradiţie rabinică
Apocalipsul. O adunare liturgică interpretează istoria
Ugo Vanni

Lucrarea nu-şi propune să prezinte o rezolvare definitivă a problemelor de introducere în înţelegerea Apocalipsului, ci vrea să fie doar un ghid pentru aprecierea corectă a mesajului biblic. Volumul este redactat sub forma unui curs introductiv de analiză critică plecând de la textul biblic.

Apocalipsul. O adunare liturgică interpretează istoria
Parabolele lui Luca. Din amonte în aval
Michel Gourgues

În studiul de faţă, Michel Gourgues ne invită să redescoperim actualitatea acestui „repertoriu de aur”, care sunt parabolele. Volumul se adresează nu numai celor pasionaţi de studiul Bibliei, ci şi tuturor acelor persoane care doresc să ia un prim contact cu universul biblic sau să înţeleagă mai bine mesajul Evangheliilor.

Parabolele lui Luca. Din amonte în aval
La început. Geneză 1-11
Jean Daniélou

Această lucrare îşi propune „să fie o lumină pentru oricine o citeşte, în a înţelege cât de minunat e Dumnezeu în lucrările sale şi în iubirea sa perpetuă faţă de orice om”, adresându-se, aşadar, tuturor celor care doresc să-l cunoască pe Dumnezeu, care este iubire (cf. 1In 4,17).

La început. Geneză 1-11
Psalmii
Alois Bulai, Anton Budau, Iosif Răchiteanu

Apariţia unei noi traduceri a „Psalmilor” răspunde unei cerinţe tot mai mari din partea credincioşilor de a avea la îndemână cărţile Sfintei Scripturi, cuvântul Dumnezeului celui viu şi adevărat, prin care ni se descoperă iubirea şi planul divin de mântuire.

Psalmii


Reviste
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 141 
Iaşi 2011, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 140 
Iaşi 2011, 21x29, 26 p.
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 132
Iaşi 2010, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)

XIII/25 (2010), 144 p., 17x24, 9 RON.
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)

XII/24 (2009), 152 p., 17x24, 9 RON

Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)


Media Trust Sapientia


Copyright 2009 Media Trust Sapientia   |   Termeni de Utilizare   |  Politica de confidentialitate
  Powered by Distinctiva