Rasfoieste
online

de Albert Holenstein
Publicată in Colecţia Cateheză

  Pentru a transmite un mesaj unei persoane sau unei comunităţi există diferite modalităţi. Scrisoarea poate fi un mijloc eficace de a transmite un mesaj. Cartea de faţă este o colecţie de scrisori adresate comunităţii din parohia „Sfântul Kolumban” din Bregenz. Însă problemele atinse în aceste scrisori sunt valabile şi pentru noi astăzi. Accentul este pus pe trăirea autentică a credinţei personale.
  Cum îşi poate trăi un creştin catolic în mod autentic viaţa de credinţă? Prelatul Albert Holenstein dă câteva indicaţii la această problemă prin scrisorile sale. Este important să trăim în comunitate, nu în afara ei, şi să ne implicăm în viaţa comunităţii parohiale, să participăm activ la Liturghie, căci ea este centrul vieţii noastre de credinţă, locul întâlnirii personale cu Cristos. Creştinii trebuie să fie pietre vii. Credinţa vorbeşte prin fapte. Ele sunt mărturia concretă a credinţei. Sunt scoase în evidenţă nucleul credinţei (care este iubirea faţă de aproapele) şi substanţa ei (a-i ajuta pe cei care au nevoie). Credinţa duce la un nou mod de a vedea: a fi creştin înseamnă a exista pentru ceilalţi. Educaţia religioasă e necesară din copilărie. Şi cea mai eficace metodă de a-i educa la viaţa de credinţă pe copii este exemplul dat de părinţi. Rugându-se împreună cu părinţii, copiii învaţă şi ei să se roage. Noi creştem în credinţă asemenea unui vas în mâinile olarului (care este Dumnezeu), lăsându-ne modelaţi de el.
  O viaţă autentică de credinţă înseamnă trăirea adevăratelor valori umane şi creştine. Totul se rezumă la iubire. Dacă ştim să iubim ştim să iertăm, ştim să depăşim greutăţile vieţii prezentându-le lui Dumnezeu, ştim să dăruim, ştim să fim alături de cei care au nevoie de ajutorul nostru. Viaţa de credinţă se trăieşte prin participarea la sacramente, în special la Spovadă şi Euharistie. Ele constituie o „transfuzie de sânge”, şi nu o obligaţie incomodă. Prelatul îndeamnă prin paginile acestei cărţi la o profunzime sacramentală. Toată viaţa de credinţă este călăuzită de speranţa în înviere. Credinţa trăită autentic pe pământ ne va conduce la comuniunea deplină cu Cristos.
  În încheiere aş vrea să redau câteva „cuvinte care ar putea face mai frumoasă viaţa comună cu toţi oamenii pe care-i întâlnim”: „Bună dimineaţa” (se referă la atitudinea prietenească pe care o putem arăta pe întreg parcursul zilei), „Da, cu plăcere” (are în vedere disponibilitatea de a ajuta întotdeauna acolo unde cineva are nevoie de noi), „Îmi pare rău” (se referă la iertare), „Te rog” (presupune că avem nevoie de ceilalţi oameni şi că nu putem trăi fără ei) şi „Mulţumesc” (vrea să spună că există foarte multe prilejuri de a mulţumi pe parcursul unei zile).

Şt. Bogatu