Rasfoieste
online

de Manlio Brunetti, Giuseppe Caramia, Giuseppe Cionchi
Publicată in Colecţia Cateheză

  Această carte a fost redactată cu scopul precis de a oferi un ajutor modern, valid şi complet logodnicilor din comunităţile noastre, care se pregătesc să facă din viitoarea lor viaţă de căsătorie o adevărată mărturie a dragostei creştine în mijlocul poporului lui Dumnezeu. Pentru ca textul să fie folosit în mod valid în întâlnirile catehetice, precizăm că întregul material a fost împărţit în patru centre de interes fundamental. Fiecare parte este dezvoltată în două sau mai multe capitole. Fiecare capitol are o schemă „fixă”, astfel alcătuită încât să ofere o autentică revizuire a vieţii, unde „a vedea, a judeca şi a acţiona” formează un tot organic dezvoltat în felul următor. Mai întâi, „a vedea”. O scurtă referinţă la problema ce va fi analizată (I) şi apoi un fapt, o întâmplare din viaţa de fiecare zi, pozitivă sau negativă (II), care are menirea de a demonstra cum se pune problema în realitatea de fiecare zi; poate şi chiar numai la nivel personal...; poate fi folosit şi pentru „a rupe gheaţa” şi a pune întrebările: „Ce părere aveţi despre această întâmplare? Cum o judecaţi?”
  În al doilea rând, „a judeca”. Aici apare dialogul (III); este, poate, momentul cel mai important al întâlnirii; poate fi de ajutor pentru a înţelege cum îl consideră logodnicii, care este „situaţia lor interioară”, pentru a insera mai eficace cuvântul lui Dumnezeu în „contextul existenţial” ce se are în faţă. Pentru cel ce prezidează întâlnirea (fie că e vorba de preot, medic sau psiholog etc.), va fi bine să se amintească faptul că dialogul „este o căutare comună şi frăţească a adevărului” şi, de aceea: a) implică un raport de corectitudine, de stimă, de simpatie, de bunătate, de dragoste; căutarea avantajului celuilalt; b) exclude condamnarea apriorică, polemica ofensivă şi obişnuită, vanitatea unei conversaţii inutile, „plăcerea” de a-l doborî pe celălalt, „triumfalismul” adevărului; c) nu urmăreşte doar vorbirea (ca între prieteni) sau discuţia (ca între adversari), ci d) tinde să caute împreună adevărul şi să construiască împreună personalitatea interlocutorilor.
  Forma este stilul direct, personal: se adresează întotdeauna unui „voi”: „Voi ce credeţi”, „Care este părerea voastră în legătură cu aceasta? Cum v-aţi fi comportat?”
Practic, se poate proceda astfel:
– dacă grupul este restrâns (10/15 persoane):
1. se aleg de comun acord una sau mai multe întrebări considerate deosebit de interesante;
2. întrebarea va fi pusă personal fiecăruia dintre cei de faţă;
3. răspunsurile şi fiecare intervenţie – chiar dacă sunt în contrast cu ideile animatorului – nu vor fi respinse îndată, nici întrerupte, doar dacă sunt prea lungi sau în afara problemei;
4. trebuie să se evite intervenţiile contrare imediate sau replicile şi altercaţiile;
5. cei prezenţi trebuie să fie obişnuiţi cu ascultarea, cu respectul, cu adevărata democraţie;
6. trebuie să fie obişnuiţi cu ordinea: să se intervină la timpul potrivit, respectându-se mâna „ridicată”!

  Dacă grupul e mai numeros, în loc de a adresa întrebarea tuturor, vor fi invitaţi logodnicii să ia liber cuvântul, ţinând cont întotdeauna de normele de mai sus.
  Toate aspectele pozitive şi negative ale diferitelor intervenţii vor fi sintetizate de animator şi confruntate cu ideile şi punctele fundamentale ale textului (se pot indica paginile de aprofundat, se pot citi împreună câteva fragmente, se pot face referinţe la faptele citate, la fotografii, la rugăciuni, la idei sintetice finale etc.). Urmează ideile fundamentale (IV), care indică structura ideologică ce ghidează desfăşurarea fiecărui capitol.
  În al treilea rând, „a acţiona”. Pentru o revizuire a vieţii, a) ideile dobândite (o scurtă sinteză a lecţiei); b) ideile de pus în practică (pentru o comportare mai bună); c) rugăciune finală (în ton cu argumentul tratat).

Autorii