Rasfoieste
online

de Wilhelm Dancă
Publicată in Colecţia Creştinism în contemporaneitate

  Neîndoielnic, Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea are dreptate: în spatele tuturor rătăcirilor lumii (post)moderne putem desluşi umbra perfidă a relativismului. Într-o ierarhie a viciilor şi a deviaţiilor care ne împresoară, această gravă boală a inimii ocupă cu superbie locul cel mai înalt. Întâlnim atât de frecvent semnele prezenţei sale, încât nici nu mai realizăm dimensiunile reale ale minciunii şi ale păcatului generalizat, până într-atât încât Papa Ioan Paul al II-lea vorbea cu îngrijorare despre „instituţii ale păcatului”. Dominat de o asemenea stare de spirit, „omul recent” nu mai crede cu adevărat în nimic. Sau, poate mai exact spus, „nimicul” este obiectul credinţei sale. Selectând „învăţători” de ocazie după poftele inimii noastre, mulţi dintre noi uităm care este, de fapt, marea exigenţă ce trebuie să se afle la temelia propriei vieţi: căutarea, descoperirea şi slujirea Adevărului. Însă ce să faci atunci când te trezeşti în faţa unei puzderii de adevăruri care toate îşi revendică întâietatea? Acestei întrebări, dificile, dar vitale, părintele Wilhelm Dancă încearcă să-i răspundă în volumul de faţă.
  Fără a manifesta un pesimism fără leac sau un optimism edulcorat, W. Dancă nu se teme să ne propună câteva modalităţi sigure de a depăşi capcanele relativismului. În primul rând, ne aduce aminte care trebuie să fie atitudinea noastră subiectivă atunci când ne angajăm pe un asemenea drum al gândirii: „a avea credinţă înseamnă o răsturnare a scării de valori pe care ne-am construit-o în timp, pentru că nu mai suntem noi în centru: Dumnezeu este centrul. Aşadar, existenţa noastră trebuie să fie măsurată de aşteptările lui Dumnezeu, pe care trebuie să le acceptăm în totalitate, fără rest”.
  Cu alte cuvinte, ceea ce trebuie să ne caracterizeze nu este un spirit critic coroziv, ci, mai ales, o autentică smerenie a intelectului care recunoaşte – urmându-l pe sfântul Anselm din Canterbury – că nu există nimic mai mare decât Dumnezeu, Regele absolut. Dacă aceasta este însă calea cea bună, de ce atâţia şi atâţia dintre contemporanii noştri – chiar şi dintre cei credincioşi – o evită? Reflectând asupra semnificaţiilor atitudinii lui Pilat, părintele Dancă ne răspunde cu justeţe: „Lecţia lui Pilat pentru noi, astăzi, se rezumă în exemplul lui trist, care se potriveşte tuturor acelora ce caută pacea bunei conştiinţe, dar nu acceptă sacrificiile pe care le implică. Oamenii pe jumătate sunt atâţia, o armată fără sfârşit în istoria antică şi prezentă. Şi noi facem parte din ea atunci când spunem că suntem creştini, dar Evanghelia rămâne un fel de ornament extern şi, în viaţa concretă, nu acceptăm exigenţele ei severe”.
  Într-adevăr: de câte ori nu tratăm Evanghelia şi exigenţele ei radicale drept simple ornamente ale unei vieţi fără suflu misionar şi jertfelnic? Pentru a ne scoate dintr-un asemenea impas, Dumnezeu ne-a luminat, ne luminează şi ne va lumina prin cele mai de preţ „argumente”: faptele eroice ale sfinţilor săi. Ştiind prea bine acest lucru, W. Dancă ne propune un model de mare forţă, răsărit la umbra fertilă a vestitului Doctor Angelic. Ne referim, desigur, la episcopul martir Anton Durcovici. Privind la viaţa acestui ierarh al Bisericii Catolice din România, nu ştii ce să admiri mai întâi. Cultura temeinică? Strălucirea studiilor şi a titlurilor cu care a fost încununat? Virtuţile sale ascetice? Umilinţa fără măsură în faţa unei chemări de excepţie? Geniul unui intelectual care a ştiut să transmită lumină atâtor suflete, salvându-le? Cu riscul de a părea encomiastici, trebuie să recunoaştem, fără ezitare, că avem de-a face cu un gigant al spiritului, care poate fi comparat cu marii părinţi şi doctori ai Bisericii. Deschizând drumul unor viitoare studii care sperăm că vor revela diferitele dimensiuni ale formării intelectuale ale unui asemenea sfânt teolog şi filozof al Bisericii Catolice, W. Dancă întemeiază, prin paginile pe care i le dedică Monseniorului Anton Durcovici, un capitol esenţial al istoriei filozofiei şi teologiei creştine. În plus, ne oferă un adevărat model de căutare înfrigurată a Adevărului, dublată de dorinţa aprinsă de a-l transmite şi altora fără eroare. Citind paginile părintelui Dancă, putem recunoaşte că, în cazul acestui ierarh al Bisericii Catolice, putem identifica ceea ce ne place să numim „sfinţenia unui scolastic”. Căci autentica gândire scolastică nu a însemnat niciodată – după cum vor să ne facă să credem unii critici răuvoitori din anumite cercuri ortodoxe sau protestante – nici sterilitate a gândirii, nici formalism intelectual lipsit de har. Ci căutarea sfinţeniei prin respectarea fără ezitare a acelui principiu ce a luminat viaţa sfântului episcop Anton Durcovici: omnia cum Deo.
  În ceea ce priveşte unitatea volumului părintelui Wilhelm Dancă, trebuie să remarcăm o anumită discontinuitate. Putem citi în paginile sale atât studii extrem de erudite consacrate unor probleme spinoase ale neoplatonismului şi tomismului, dar şi eseuri dedicate unor teme dintre cele mai diverse, începând de la perceperea credinţei creştine în lumea de azi, trăirea sacerdoţiului şi a vieţii consacrate, precum şi chestiuni arzătoare precum fenomenul emigraţiei, influenţa personajului Harry Potter sau semnificaţiile antropologice ale filmului „The Lord of the Rings”. Această diversitate deconcertantă (pe care nu am epuizat-o!) este străbătută însă de un liant puternic, reliefat prin titlul bine ales, care conferă o coerenţă dinamică tuturor textelor adunate între coperţile volumului pe care-l ţineţi în mână: dorinţa de a identifica atât Adevărul ultim al Revelaţiei dumnezeieşti, cât şi adevărurile particulare ale unor domenii ce nu sunt străine de marile aspiraţii ale sufletului omenesc. Pentru a vă convinge de aceasta, nu ne rămâne decât un singur lucru: să vă invităm la o lectură cât mai rodnică!

R. Lazu