en-USro-RO

Register | Login
Saturday, May 19, 2012



Rasfoieste
online

de Wilhelm Dancă
Publicată in Colecţia Creştinism în contemporaneitate

  Vremurile de astăzi sunt, cu siguranţă, vremuri de schimbare. La 400 de ani după ce Iluminismul a definit era modernă, structurile acesteia par a se prăbuşi. Fie că e vorba de politică şi de putere ce acţionează în funcţie de interese naţionale, fie că e vorba de o orânduire corespunzătoare pieţei private clădite pe competiţie individuală pentru profit economic, toate par să scape de sub control. După toată experienţa secolului al XX-lea cu războaiele şi pogromurile sale, devine tot mai limpede că ordinea mondială de astăzi nu mai este în stare să gestioneze puterea pe care a generat-o.
  Unii caută o soluţie în direcţia simplei adaptări a aceloraşi structuri de putere şi de profit, dar aici succesul pare un miraj ce se îndepărtează tot mai mult. Alţii, dimpotrivă, caută forţe mai profunde şi mai vaste pentru viziunea şi energia necesară unei corecţii. Aceste forţe se situează mai degrabă la nivelul spiritului, ca stând la baza puterii de decizie a societăţii, adânc înrădăcinate în culturi şi civilizaţii şi de aceea împărtăşite pe scară largă într-o întreagă civilizaţie.
  Lucrarea de faţă îşi propune această a doua abordare ca răspuns la provocările actuale. În acest scop, începe prin a muta reflecţia la un nivel mai profund, adică la chestiunile spirituale ale adevărului, moralităţii şi dreptăţii, spre a determina noi resurse umane să ia parte la această sarcină. Cum pot fi remobilizate acestea în vremurile noastre?
  Partea I cercetează dificultăţile de înfruntat pentru a folosi resurse spirituale în timpuri marcate de pluralism, de ştiinţă, de secularizare şi de profund scepticism cu privire la însăşi capacitatea de a cunoaşte. În această direcţie, ea oferă o analiză pertinentă şi o evaluare a dificultăţilor pe care le trăim şi ridică problema dacă şi cum această schimbare de orizonturi este posibilă în zilele noastre. Nu este o lucrare clădită pe speranţe deşarte, ci pe înfruntarea unor probleme reale.
  Recunoscând preocuparea centrală a Bisericii pentru dimensiunea spirituală a vieţii omeneşti, partea a II-a întreprinde o examinare a Bisericii pentru a lega sensul şi motivaţia spirituală de dimensiunile seculare ale vieţii şi de nevoile lor actuale. Aici lucrarea se concentrează asupra Conciliului al II-lea din Vatican şi asupra unor documente ulterioare. Faptul că acordă o atenţie specială Europei de Est are o semnificaţie majoră, pentru că timp de multe decenii societatea de acolo a fost organizată pe o bază contrară, vizând excluderea şi/sau suprimarea forţelor spirituale ale vieţii. Este deci de mare interes să se examineze un mod de înţelegere şi de învăţătură care să inverseze această relaţie şi să arate în ce fel dimensiunea spirituală a istoriei şi culturii unui popor rămâne un fundament ferm pentru o reînnoire socială.
  Partea a III-a preia sugestia lui Toma de Aquino de a porni dinspre experienţă spre înţelepciune, şi anume de a reaşeza raţiunea în statutul ei mai bogat şi mai profund de înţelepciune. Analizează felul în care acest lucru a fost dezvoltat de ultimii doi papi şi de un număr de gânditori creştini est-europeni.
  În toate privinţele, sarcina de a reda formă şi temei vieţii omeneşti prin identificarea şi aplicarea resurselor spiritului la viaţa din vremurile noastre este cu adevărat herculeană. Întrucât aceste resurse au devenit acum globale, ea a devenit sarcina întregii omeniri. Presupune atât o redescoperire cât şi o adaptare a rolului Bisericii de a îndrepta atenţia şi a călăuzi acţiunea spre a realiza binele în vremurile noastre. Aceasta este tocmai preocuparea centrală a lucrării de faţă scrise de Wilhelm Dancă. Nimic nu poate fi mai necesar pentru timpul nostru. 

George F. McLean

 TitleModified DateSize 

Vă recomandăm

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină
Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie
Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

 Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal
Drumul pascal
Joseph Cardinal Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea)

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

Drumul pascal
De la Euharistie la Sfânta Treime
M.V. Bernadot

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Reviste

Drumuri Deschise, nr. 142, Martie 2012
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 142 
Iaşi 2012, 21x29, 24 p. 
Drumuri Deschise, nr. 142, Martie 2012
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 141 
Iaşi 2011, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 140 
Iaşi 2011, 21x29, 26 p.
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 132
Iaşi 2010, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)

XIII/25 (2010), 144 p., 17x24, 9 RON.
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)

XII/24 (2009), 152 p., 17x24, 9 RON

Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)