Rasfoieste
online

de Virgil Nemoianu
Publicată in Colecţia Creştinism în contemporaneitate

  Probabil că astăzi oamenii descurcăreţi, oamenii ce dau dovadă de multă măiestrie în exerciţiul inteligenţei practice, se pot vedea mult mai frecvent decât altădată populând spaţiile publice şi private, oricare ar fi specificul lor: social, cultural, religios, politic, familial etc. În mod obişnuit, aceşti oameni fac carieră, atrag atenţia şi fac să se vorbească despre ei. Fiind mai prezenţi decât trebuie în spaţiul public şi privat, ei impun un fel de lectură pragmatică a lucrurilor şi a realităţilor. De aceea, cred că astăzi este destul de greu să vorbeşti despre cealaltă faţă a inteligenţei umane, şi anume, inteligenţa teoretică. Primul fel de inteligenţă (practică) hrăneşte mersul grăbit, în toate domeniile, cel de-al doilea, inteligenţa contemplativă, hrăneşte răbdarea de a fi. Sfântul Irineu de Lyon spunea că un semn al prezenţi păcatului originar în om este faptul că el nu mai are răbdare să fie.
  Mă gândeam la aceste lucruri în timp ce răsfoiam cartea Înţelepciunea calmă, publicată recent de Editura Sapientia din Iaşi, o carte prin care profesorul Nemoianu ne invită să descoperim fenemenologic componentele înţelepciunii sau ale inteligenţei contemplative. După părerea domniei sale, edificiul spiritual al înţelepciunii se bazează pe următoarele coloane: pe primul loc se află libertatea, dreptul divin acordat omului prin creaţie de a-şi alege soarta; ar urma îndată cumpătarea, adică moderaţia în afirmaţii şi purtări; ar fi apoi singularitatea, refuzul de a judeca lucrurile şi oamenii din punct de vedere al categoriei sau al categoriilor la care participă; de asemenea, înţelepciunea implică conştiinţa faptului că omul este imperfect, neliniştit, năzuitor şi muritor, dar şi tăcerea, speranţa, demnitatea, altfel spus, lucruri mai înalte ca viaţa însăşi.
  Într-un fel, toate aceste aspecte sapienţiale pot fi identificate în viaţa şi opera profesorului Virgil Nemoianu, născut şi format în România, iar de mai mulţi ani stabilit în Statele Unite ale Americii. Fiind vorba despre un itinerar bogat şi complex, Robert Lazu, cunoscutul publicist din Timişoara, i-a cerut domnului profesor lămuriri suplimentare în legătură cu unele aspecte importante din viaţa, gândirea şi opera lui, dar mai puţin accesibile publicului larg din România. Deşi multe şi variate, întrebările au fost onorate cu răspunsuri cuprinzătoare în mai puţin de opt luni, deoarece „taifasul” celor doi iubitori de înţelepciune a avut loc în areopagul modern al Internet-ului, prin e-mail. Aşezate în ordinea a nouă dialoguri neuniforme ca desfăşurare, conversaţiile mustesc de calm, linişte şi mulţumire sufletească. Cele de la început se concentrează cu predilecţie asupra biografiei spirituale a domnului Nemoianu; celelalte dialoguri trec de la un subiect la altul cu multă uşurinţă, sau revin asupra unor aspecte uitate, în umbră, nelămurite suficient, ca într-o conversaţie amicală, şi, cu toate acestea, unitatea lor de fond este salvată de privirea pătrunzătoare a lui Virgil Nemoianu care ştie să foreze zonele obscure (întemeietoare) ale literaturii, religiei, ştiinţei, culturii, politicii, descoperind mult Adevăr, Bine şi Frumos acolo unde te aştepţi mai puţin.
Deşi titlul este inofensiv şi te invită la relaxare, Înţelepciunea calmă se citeşte cu sufletul la gură. Sunt convins că dialogurile lui Lazu cu Nemoianu vor da de gândit: în primul rând, studenţilor şi profesorilor care studiază ştiinţele umaniste, apoi, teologilor laici şi clerici şi, în sfârşit, publicului larg, fiindcă în spatele gândurilor şi ideilor pe care le conţin se află un om împlinit profesional şi spiritual, un om care îmbină armonios inteligenţa practică şi cea teoretică, raţiunea şi credinţa. Vor da de gândit, fiindcă timpurile în care trăim au nevoie nu atât de maeştri, cât, mai ales, de martori.

W. Dancă