Rasfoieste
online

de Albert Holenstein
Publicată in Colecţia Creştinism în contemporaneitate

  Ce pot să fac sau ce trebuie să fac pentru a reuşi în viaţă? Mulţi oameni îşi pun această întrebare, dar puţini sunt aceia care găsesc şi un răspuns. De fapt, nu este uşor să răspunzi la o întrebare atât de complexă, deoarece fiecare persoană este diferită şi irepetabilă; nimeni nu se naşte de două ori. Fiecare om îşi are propria istorie a vieţii şi a suferinţei. Dacă eu îndrăznesc totuşi să dau un răspuns la această întrebare atât de importantă, desigur, nu o voi face în felul rubricilor "Sfaturi pentru viaţă" pe care le găseşti în diferite reviste, ci aş dori doar să te provoc să reflectezi şi tu puţin la această temă.
  "Cum să reuşesc în viaţă?" Primul meu răspuns la această întrebare ar fi acesta: "Vei reuşi în viaţă dacă te vei strădui să trăieşti cu umbrele tale şi dacă vei ajunge să te reconciliezi cu umbrele tale". Umbrele ţin de om, fac parte din viaţa sa, la fel cum lanţul este o parte a bicicletei. A fi om înseamnă să ai limite. Există multe pasaje în evanghelie - să le menţionăm aici ne-ar lua prea mult - care ne spun cum putem trăi cu propriile noastre umbre! Nu este oare o mângâiere să ştii că Dumnezeu spune "Da" omului cu umbrele sale? Dacă Dumnezeu ne acceptă aşa cum suntem, trebuie să ne acceptăm şi noi. Cine nu se poate accepta pe sine însuşi îşi face grea nu numai propria viaţă, ci şi pe cea a celorlalţi.
  De aceea, pun iarăşi întrebarea: "Cum să reuşesc în viaţă?". Reuşeşti în viaţă dacă îl pui pe Dumnezeu în centrul vieţii tale de fiecare zi. Tot ceea ce nu este agăţat de la mijloc atârnă strâmb. Sfântul Augustin a descris această stare de nelinişte cu următoarele cuvinte: "Ne-ai creat pentru tine, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până când nu se va odihni în tine, Doamne". Trebuie să abordăm din nou cu seriozitate dialogul cu Dumnezeu dacă vrem să reuşim în viaţă. 

  "Doamne, tu ne-ai permis întotdeauna să ne exprimăm dorinţele. De aceea, îndrăznesc şi eu să-ţi încredinţez dorinţele mele. O fac cu o anumită rezervă, pentru că doar tu ştii ceea ce este bine pentru mine.

  Fă din mine un om atent şi bun. Ajută-mă să trăiesc orientat spre esenţial şi să nu mă las dus de lucrurile mărunte şi lipsite de valoare.

  Fă să lucrez întotdeauna ca şi cum ar fi ultimul lucru pe care aş putea să-l fac!

  Dă-mi putere să sufăr, ca şi cum ar fi ultima durere pe care aş putea să ţi-o ofer!

  Ajută-mă să mă rog mereu, ca şi cum ar fi pentru mine aici, pe pământ, ultima posibilitate de a vorbi cu tine!

  Dăruieşte-mi mie şi celor pe care îi am în grijă simplitatea umilă a credinţei, care nu se lasă înşelată nici chiar atunci când ne chemi în ceasurile întunecoase ale vieţii, când totul pare să fie pus la îndoială.

  Te rog să-mi dai ceea ce îmi este de folos şi să iei de la mine tot ceea ce îmi poate dăuna. Când îmi trimiţi un necaz, dă-mi şi puterea de a-l suporta. Când îmi dăruieşti succes mai mulţi ani la rând, fii alături de mine, pentru ca acest mare dar să nu mă îndepărteze de tine. Când îmi reuşesc multe proiecte, ajută-mă să recunosc că în viaţă nimic nu este întâmplător, ci totul este har, că eu trăiesc din ceea ce am primit!

  Iartă-mă când greşesc şi împlineşte tu ceea ce eu doar am putut să încep!

  Umple tu mâinile goale!

  Fii tu ţelul năzuinţelor mele, capătul tuturor drumurilor mele, bucuria fără de sfârşit!"

Albert Holenstein