en-USro-RO

Register | Login
Saturday, May 19, 2012



Rasfoieste
online

de Claudiu Dumea
Publicată in Colecţia Dicţionare şi Enciclopedii

  „Ieşi din ţara ta, dintre rudele tale şi din casa tatălui tău şi mergi în ţara pe care ţi-o voi arăta eu” (Gen 12,1).
  Acest îndemn divin, adresat în urmă cu peste 3800 de ani de Dumnezeu lui Abraham, a rămas valabil pentru toată istoria care s-a scurs de la momentul rostirii acestor cuvinte până în prezent. Numeroase popoare, călători pribegi, pelerini creştini şi musulmani au trecut prin Israel – acea ţară misterioasă în care Dumnezeu îl trimisese pe Abraham, din urmaşii căruia şi-a ales un popor.
  Manualul pelerinului în Ţara Sfântă îşi are începuturile în pelerinajele pe care pr. Claudiu Dumea le-a făcut de mai multe ori în Ţara Sfântă. Cu prezentul volum autorul doreşte să ofere o serie de indicaţii necesare oricărui creştin care intenţionează să facă un pelerinaj în Israel. Astfel, cartea cuprinde numeroase indicaţii şi informaţii de ordin istoric, geografic, pastoral, liturgic, care au menirea de a-l familiariza pe cititor cu mentalitatea şi cultura prezente în acest areal misterios şi fascinant.
  Cartea oferă nu doar informaţii cu caracter istoric, geografic şi turistic, ci şi de ordin liturgic.
  Lucrarea conţine un număr de aproximativ de 30 de pagini color, cu ilustraţii şi diferite imagini din Ţara Sfântă. De asemenea, se pot găsi în carte referinţe biblice la Locurile Sfinte, lecturi biblice, invocaţii liturgice şi meditaţii care îl pot ajuta pe cititor să reflecteze la acele locuri de care se leagă nu doar istoria poporului ales, ci şi cea a creştinismului.

A. Dumitrescu

 TitleModified DateSize 

Vă recomandăm

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină
Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie
Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

 Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal
Drumul pascal
Joseph Cardinal Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea)

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

Drumul pascal
De la Euharistie la Sfânta Treime
M.V. Bernadot

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Reviste

Drumuri Deschise, nr. 142, Martie 2012
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 142 
Iaşi 2012, 21x29, 24 p. 
Drumuri Deschise, nr. 142, Martie 2012
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 141 
Iaşi 2011, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 140 
Iaşi 2011, 21x29, 26 p.
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 132
Iaşi 2010, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)

XIII/25 (2010), 144 p., 17x24, 9 RON.
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)

XII/24 (2009), 152 p., 17x24, 9 RON

Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)