en-USro-RO

Register | Login
Saturday, May 19, 2012



Rasfoieste
online

de Ioan Tamaş
Publicată in Colecţia Dicţionare şi Enciclopedii

  Dezvoltarea numărului de publicaţii cu tematică religioasă şi răspândirea literaturii religioase între credincioşi au dat naştere necesităţii de a face inteligibil mesajul conţinutului teologic atât pentru studenţii teologi, cât şi pentru toţi cei care, într-o formă sau alta, intră în contact cu viaţa şi cultura creştină, citim în prezentarea de pe Ercis.ro. Acestei necesităţi i s-a răspuns iniţial prin publicarea, în anul 2001, la Editura Sapientia, a unui "Mic dicţionar creştin catolic" realizat de pr. dr. Ioan Tamaş.
  Spre deosebire de "Micul dicţionar creştin catolic", în care autorul a dorit să prezinte exclusiv termeni şi expresii specifice Bisericii Romano-Catolice, noul dicţionar se axează cu precădere pe domeniul teologic şi are o largă deschidere ecumenică, deoarece defineşte şi explică termeni şi concepte atât din teologia occidentală, cât şi din cea orientală. Pr. dr. Ioan Tamaş s-a născut la 23 martie 1941 în localitatea Răchiteni, jud. Iaşi. A absolvit Institutul Teologic "Sfântul Iosif"din Iaşi în anul 1965 şi a fost hirotonit preot la 29 iunie 1965. După mai mulţi ani de activitate pastorală, între anii 1981-1986 a urmat studii de specializare în dreptul canonic la Universitatea "Urbaniana" şi "Lateran" din Roma şi a obţinut doctoratul în dreptul canonic. Între anii 1986-2005 a activat ca profesor de drept canonic la Institutul Teologic din Iaşi.
  Editorul îşi exprimă speranţa că "acest instrument lingvistic îi va ajuta pe cei ce se vor apropia de orizontul teologic să înţeleagă mai bine şi mai adânc tezaurul credinţei, iar pe cei ce se află în slujirea cuvântului să folosească un limbaj adecvat, corect şi comprehensibil pentru oamenii cărora li se adresează".

 TitleModified DateSize 

Vă recomandăm

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină
Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie
Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

 Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal
Drumul pascal
Joseph Cardinal Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea)

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

Drumul pascal
De la Euharistie la Sfânta Treime
M.V. Bernadot

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Reviste

Drumuri Deschise, nr. 142, Martie 2012
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 142 
Iaşi 2012, 21x29, 24 p. 
Drumuri Deschise, nr. 142, Martie 2012
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 141 
Iaşi 2011, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 140 
Iaşi 2011, 21x29, 26 p.
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 132
Iaşi 2010, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)

XIII/25 (2010), 144 p., 17x24, 9 RON.
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)

XII/24 (2009), 152 p., 17x24, 9 RON

Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)