Rasfoieste
online

de Emil Dumea
Publicată in Colecţia Disertaţii Doctorale

  Cartea în discuţie este o cercetare remarcabilă, întocmită după normele severe ale lucrărilor ştiinţifice. Cea mai mare parte a tezei cuprinse în carte este „construită”, cum spune autorul, pe documente „mai ales din acelea din arhiva Congregaţiei De Propaganda Fide”. În acest fel, autorul şi-a asigurat personalizarea muncii întreprinse.
  Domeniul acesta este unul de mare importanţă, astăzi, credem, mai mult ca oricând. El ne trimite la două concepte fundamentale ale evoluţiei contem­porane: toleranţa şi intoleranţa. Şi cum lumea de astăzi nu poate fi concepută fără toleranţă – care asigură pacifismul –, autorul a căutat-o în trecut. A căutat-o într-un secol de mari transformări, un secol al „revoluţiilor” în toate domeniile, un timp care anunţa „veacul naţionalităţilor”.
  Constatarea preotului Emil Dumea este una de interes general, care vizează profilul românului, al celui din Moldova istorică mai cu seamă. Între populaţia ortodoxă şi cea catolică (aprox. 13.000 de suflete în secolul XVIII) din Moldova au fost „relaţii bune”, chiar dacă, „fiind minoritate etnică şi religioasă, catolicii păstrau un puternic sens de solidaritate şi unitate internă, care, din punct de vedere religios, excludea orto­docşii…”. Oamenii, indiferent de confesiune, împărtăşeau, ca şi astăzi, aceeaşi viaţă cu aceleaşi probleme şi dificultăţi…”. Tinerii au legat prietenii şi au construit familii mixte. Populaţia de rit catolic din Moldova a împrumutat valori de la ortodocşi, „a adoptat multe obiceiuri religioase şi laice autohtone…”. Nu este vorba, constatăm noi, despre o prezentare idilică din partea autorului, ci despre reliefarea a ceea ce a constituit nota dominantă a vieţii cotidiene din Moldova veacului al XVIII-lea. Aceasta nu exclude unele note şi manifestări de intoleranţă. Cele două comunităţi, ortodoxă şi catolică, se considerau reciproc schismatice, ceea ce în mentalul medieval şi premodern era o normalitate. Autorul tezei aici prezentate nu a ocolit nici problema foarte mult discutată a ceangăilor din Moldova, o problemă în care s-a consumat multă patimă, o temă poli­tizată, ceea ce a fost nociv pentru spiritul public. Emil Dumea, fără a-şi propune o rezolvare, face un popas echilibrat, sine ira et studio. Nu originea etnică a acestui grup demografic l-a preocupat prioritar, ci starea de fapt, condiţia reală a acestora.

Ion Toderaşcu