Rasfoieste
online

de Lucian Farcaş
Publicată in Colecţia Disertaţii Doctorale

  Lucrarea de doctorat „Dimensiunea socială a convertirii. Convertirea din păcatul social şi transformarea structurilor păcătoase” a părintelui Lucian Farcaş analizează o temă nouă pentru literatura teologică şi pentru ştiinţele sociale din România. Într-adevăr, dacă ţinem cont de faptul că o bună parte din societatea românească s-a refugiat timp de mai multe decenii, şi se mai află încă, într-un fel de „emigraţie morală” – de aici provine dezinteresul general faţă de binele comun, lipsa de participare activă la evenimentele comunitare, neîncrederea faţă de semeni, grija obsesivă pentru agonisirea de bunuri materiale şi realizarea cu orice preţ a interesului personal etc. – teza de faţă, prezentând calea convertirii sociale în lumina evoluţiei morale a persoanei umane şi a puterii pe care orice persoană umană o are de a judeca din punct de vedere etic relaţiile şi activităţile din domeniul social, se înscrie în proiectul actual al statului şi al Bisericii de a pune bazele unei societăţi noi.
  În ce priveşte conţinutul, lucrarea cuprinde cinci capitole.
  Primul capitol analizează capacitatea morală de judecată a persoanei umane. Cu ajutorul unor cercetări moral-pedagogice şi studii teoretice, teza stabileşte trei stadii de dezvoltare morală. Primul stadiu corespunde copilăriei şi se remarcă printr-o orientare morală preconvenţională în care lumea înconjurătoare exercită o influenţă puternică, iar relevanţa punctului de vedere personal este redusă. În al doilea stadiu, care corespunde tinereţii, orientarea morală este convenţională, având ca notă specifică un anumit echilibru între autoritatea exterioară şi decizia interioară a individului. În al treilea stadiu, care corespunde maturităţii, orientarea morală este postconvenţională, în sensul că individul se distanţează critic de factorii de influenţă eteronomi şi manifestă o sensibilitate sporită faţă de capacitatea personală de judecată morală. Deoarece stadiile de jos antrenează comportamentele egoiste ale omului, teza susţine că doar persoanele de la nivelul de dezvoltare postconvenţional pot iniţia convertirea socială.
  În al doilea capitol, autorul se opreşte asupra problematicii suferinţei. Suferinţa din domeniul social este numită „mizerie relaţională”. Cauzele mizeriei relaţionale sunt ilustrate prin analiza categoriilor de „păcat social” şi „structuri păcătoase”. Păcatul social lezează capacitatea de relaţionare a omului sub trei aspecte, adică din perspectiva raportului cu lucrurile create, cu semenii şi cu Dumnezeu. Structurile păcătoase degradează actele umane şi prelungesc în istorie situaţiile de criză ale societăţii. Lucrarea de faţă pune în evidenţă procesele interactive dintre structurile sociale şi efectele păcatului social.
  Capitolul trei reprezintă punctul culminant al cercetării. Aici sunt prezentate cele trei momente semnificative ale convertirii sociale: descoperirea înnoită a celuilat, practica dialogului şi lucrarea de slujire a celorlalţi. Primul moment necesită o cultură a existenţei omului înţeleasă ca pro-existenţă, al doilea conduce la atitudini de asumare a responsabilităţii, iar al treilea moment promovează viaţa comunitară. Pentru argumentarea necesităţii acestor momente, autorul tezei exploatează în mod inteligent izvoarele biblice, dezbate critic situaţiile de alienare şi susţine că printr-o angajare culturală, structurală şi civilizatoare, convertirea din păcatul social este posibilă.
  Capitolul al patrulea prezintă în mod critic încercarea şi eşecul socialismului real de a schimba structurile. De asemenea, prezintă comparativ angajarea Bisericii din Occident şi a Bisericii din Orient în domeniul social şi constată o întârziere în asumarea datoriilor faţă de lume. În principal, aceste datorii se referă la aprofundarea unei mentalităţi noi cu privire la competenţele şi rolurile pe care le au actanţii şi instituţiile sociale şi, apoi, la angajarea concretă pentru a transforma din punct de vedere structural spaţiile de acţiune.
  Ultimul capitol caută un răspuns la întrebarea: convertirea socială şi transformarea structurilor au şanse de reuşită? Autorul răspunde că, prin mărturie creştină şi eclezială, se poate promova spiritul unei adevărate convertiri sociale. Totodată, sensibilitatea actuală pentru dreptate şi drepturile omului este un semn că şi structurile se pot transforma în folosul persoanei umane.
  Din punct de vedere metodologic, autorul tezei este debitor într-o anumită măsură spiritului teologiei eliberării, care a creat categoria teologică „structuri ale păcatului”, dar cercetările sale teologice cu specific moral se referă la persoana umană şi la societatea românească din situaţia comunistă sau/şi postcomunistă.
  Studiul are un caracter interdisciplinar, centrul dezbaterii situându-se undeva la graniţa dintre teologie, în general, şi doctrina socială a Bisericii, însă lucrarea valorifică în mod creator şi concluziile altor ştiinţe umaniste, cum ar fi sociologia, pedagogia, ştiinţele politice, istoria, etica filozofică etc. Sub acest aspect, teza ar putea să nemulţumească pe admiratorii ştiinţelor amintite mai sus, dar autorul este conştient de acest risc, recunoscând în introducere că subiectul tezei este complex şi, prin urmare, limitarea între zidurile unui singur domeniu de specialitate ar fi făcut ca tratarea să fie mai săracă, dacă nu chiar imposibil de realizat.
  În ce priveşte structura, teza desfăşoară în mod echilibrat cele cinci capitole pe parcursul a 376 de pagini. Bibliografia este complexă, bogată şi adusă la zi. Aparatul critic, notele din subsolul paginilor, abrevierile corespund metodologiei clasice, conferind lucrării o evidentă trăsătură ştiinţifică.
  Reflecţiile şi orientările teologico-morale din această teză sunt utile şi stimulatoare atât pentru oamenii politici şi slujitorii Bisericii cât şi pentru persoanele din societatea românească, care se confruntă cu o multiformă mizerie, de la cea materială, umană, relaţională până la cea spirituală. Sunt de părere că lucrarea merită să fie tradusă în limba română; publicarea ei ar putea uşura înţelegerea şi eradicarea cauzelor sărăciei umane din societatea românească de azi, contribuind totodată şi la dezvoltarea literaturii teologice de specialitate în ţara noastră.

Wilhelm Dancă