Rasfoieste
online

de Viliu Dancă
Publicată in Colecţia Disertaţii Doctorale

  Această lucrare a apărut în limba italiană şi este o ediţie revizuită a tezei de doc­torat în filozofie pe care părintele Danca a susţinut-o în 1996 la Universitatea Ponti­ficală Gregoriana din Roma; lucrarea avea următorul titlu: „Definitio sacri. Sacrul ca semnificativul şi ca destinul în relaţia sa cu metoda istorico-fenomenologică în opera lui Mircea Eliade”. Studiul de faţă este însoţit de o notă a prof. Giovanni Magnani, care a fost coordonatorul principal al tezei doctorale, de o scrisoare a prof. Natale Spineto şi este prefaţată de Julien Ries.
  Redăm în continuarea nota profesorului G. Magnani:
  „Studiul de faţă este rodul unei cercetări minuţioase şi îngrijite a părintelui Danca Viliu, care a avut şansa să studieze întreaga operă a prof. Eliade şi, în special, lucrările în limba română, unele dintre ele fiind aproape de negăsit în Occident şi greu de cercetat chiar şi în România, unde textele autorului nostru se aflau sub cheie în biblio­tecile publice iar persoanele particulare care le posedau erau privite cu suspiciune de Securitate, poliţia secretă a regimului. Astfel, unul dintre meritele acestei lucrări este acela că a putut redescoperi şi aprofunda rădăcinile şi influenţele culturale din tinereţe, foarte importante în dezvol­tarea succesivă a unui autor, chiar şi în cazul unuia atât de original ca Eliade. Cititorul va găsi foarte multe informaţii importante despre viaţa intelectuală şi filozofică a autorului care a studiat filozofia la Bucureşti. Părintele Danca a evidenţiat în special influenţa eseistului şi filozofului Nae Ionescu asupra lui Eliade, cel mai renumit, dar şi asupra altor cunoscuţi discipoli, ca E. Cioran, C. Noica, M. Vulcănescu.
  Însă valoarea cea mai mare a lucrării este dată de cercetarea amănunţită a catego­riilor fundamentale ale gândirii lui Eliade despre sacru şi simbol, mergând în analiza lor chiar dincolo de studiile valoroase ale lui A. Marino, I. Culianu, L. Mc. Ricketts. Autorul a scos în evidenţă efortul lui Eliade de a concilia, în cercetarea categoriei sin­tetice de sacru, cele două curente de gândire diferite ale Occidentului şi Orientului, căutând să depăşească dihotomiile, mai ales cea exasperată a lui Durkheim, încă in­fluentă în Tratatul din 1949, trecând apoi la teza „coincidentia oppositorum” şi ajun­gând la descoperirea „celeilalte dimensiuni” a sacrului în manieră indiană, în care se întâlneşte profunzimea creştină a creaţiei cu adevărata dialectică a sacrului, pe care o găseşte în profunzimea experienţei religioase hinduse. Aceasta l-a determinat să reia cu mare deschidere şi interes studiul întregului câmp al istoriei religiilor. Ceea ce nu s-a spus întotdeauna şi uneori a dus la neînţelegeri este că această cercetare a găsit un aspect unitar în elaborarea mai mult faptică decât sistematică a metodei fenomenologice, dând substanţă aspectelor tipologice şi elaborând un concept de „structură” care permite sau promite o „înţelegere” mai vastă a fenomenului religios. De aici şi critica preconcepţiilor care împiedică o abordare deschisă şi competentă a experienţelor religioase.
  Pe lângă operele cele mai renumite publicate în limba franceză sau engleză şi tra­­duse pretutindeni, autorul subliniază importanţa operele mai mici şi a imensului epis­tolar cu cei mai faimoşi reprezentanţi ai cercetării istorico-etnologice religioase: de la Pettazzoni, pe care îl stima, la P.W. Schmidt, de la Tucci la Dumézil, Coomaraswamy şi aşa mai departe. Şi cercetătorii competenţi vor citi cu mult folos această lucrare scrisă într-o formă clară şi uşor de citit pentru marele public”.

G. Magnani