en-USro-RO

Inregistrare | Login
19 mai 2012



Rasfoieste
online

de Leo Scheffczyk şi Anton Ziegenaus
Publicată in Colecţia Dogmatica catolica

 Publicarea în limba română a Dogmaticii catolice a cardinalului Leo Scheffczyk şi a profesorului Anton Ziegenaus este o contribuţie valoroasă la dezvoltarea literaturii teologice din România. Putem aminti, în continuare, câteva motive în sprijinul acestei afirmaţii.

În primul rând, nu s‑a publicat până acum în româneşte o lucrare de o asemenea întindere în acest domeniu, cea mai amplă rămânând, până în prezent, Teologia dogmatică ortodoxă în trei volume a părintelui Dumitru Stăniloae, apărută acum mai bine de 30 de ani. Este un eveniment şi publicarea recentă în româneşte a monumentalei lucrări, în 14 volume, a marelui teolog protestant elveţian Karl Barth, Dogmatica Bisericii, (deocamdată, în ediţia prescurtată, într-un singur volum, a lui H. Gollwitzer).

De altfel, o lucrare de dogmatică în mai multe volume este şi pe alte meleaguri un eveniment rar. În acelaşi timp, trebuie să remarcăm faptul că, deşi în limba română se publică o bogată literatură religioasă, o foarte mică parte a acesteia este dedicată teologiei sistematice.

În al doilea rând, este vorba de una dintre puţinele dogmatici – astăzi – care urmează împărţirea tradiţională a acestei discipline teologice. Succesiunea diferitelor tratate o urmează pe cea a articolelor din Crez şi, de altfel, pe cea a evenimentelor din economia mântuirii: „Cred în Dumnezeu... Creatorul... şi în Isus Cristos... care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire... s‑a născut din Maria Fecioara... Cred în Duhul Sfânt, Sfânta Biserică Catolică... învierea morţilor şi viaţa veşnică”. Astfel, lucrarea de faţă cuprinde, în diferitele ei volume, Introducerea în dogmatică, Tratatul despre Dumnezeu Unul şi Întreit, cel despre Creaţie, Cristologie, Mariologie, Învăţătura despre har, Ecleziologie şi Teologie sacramentară, Escatologie.

Este adevărat că unele domenii ale dogmaticii sunt reprezentate la noi prin publicaţii, şi anume despre Dumnezeu Treime, Cristologie, Mariologie, Ecleziologie, Sacramente şi Escatologie. Lucrări din alte ramuri sunt însă greu sau chiar imposibil de găsit în româneşte, de pildă, tratate de teologia Creaţiei şi de Haritologie; unele dintre lucrările de Escatologie existente în librării sunt adesea mai curând ezoterice decât teologice. Lucrarea de faţă prezintă, în schimb, într‑un sistem închegat, toate părţile dogmaticii, inclusiv cele mai puţin abordate în zilele noastre.

În al treilea rând, este vorba de o lucrare echilibrată, întemeiată pe datele Sfintei Scripturi, pe învăţătura Părinţilor Bisericii, pe tradiţia teologică medievală, intrând în dialog şi cu tendinţele teologice, uneori provocatoare, ale epocii moderne şi contemporane.

Originalitatea reflecţiei teologice a acestei Dogmatici constă, aşadar, în prezentarea senină, echilibrată, a datelor credinţei, într-un sistem coerent, crescut organic pe arborele Scripturii, al Părinţilor, al Tradiţiei şi magisteriului.

Titlul acestei opere, ca şi structura şi conţinutul ei, arată limpede că avem în faţă o dogmatică bine înrădăcinată în tradiţia catolică; totuşi, lucrarea va fi desigur utilă şi teologilor, studenţilor şi altor persoane interesate, nu numai catolice, ci şi de alte confesiuni creştine, precum şi tuturor celor interesaţi – din diferite puncte de vedere – de teologia creştină. Dogmatica de faţă intră în dialog şi cu diferitele curente filosofice moderne şi contemporane, nu numai cu cele apropiate de soluţia creştină, ci şi cu cele care i se opun. Într-o lume şi într-o perioadă în care pluralitatea de păreri ar putea duce la dizolvarea convingerilor de credinţă într-un vag subiectivism religios, această lucrare prezintă limpede – poate chiar ca o provocare – dogma ca adevăr divin obiectiv, ca un punct de referinţă indispensabil pentru viaţa omului şi cunoaşterea acestuia.

Scheffczyk utilizează un vocabular foarte bogat, scriind într-o frumoasă germană „de modă veche”, în care îşi au locul, însă, numeroase neologisme, ce aduc, la nevoie, nuanţe în plus faţă de termenii tradiţionali, precum şi numeroşi termeni creaţi ad hoc. Am încercat să redăm, pe cât posibil, în traducere, jocul acestor nuanţe: limba română are, ca şi germana, posibilitatea de alegere între termeni tradiţionali şi neologisme (de pildă „tradiţie” / „predanie” pentru „Tradition” / „Überlieferung” etc.); cuvintele compuse create de autor au fost redate analitic sau, după caz, utilizând un procedeu similar. De regulă, contextul permite înţelegerea termenului nou creat şi a motivaţiei introducerii lui.

Pe lângă contribuţia nemijlocită adusă de această lucrare, ne‑am putea gândi, în plus, şi la o înrâurire indirectă, sperând ca publicarea acestei traduceri din limba germană să devină şi un îndemn la îmbogăţirea atât de necesară a teologiei dogmatice de expresie românească.

Dr. Wilhelm Tauwinkl

 

 TitluTest ProprietarCategorieData ModificariiMarime 

Vă recomandăm

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină
Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie
Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

 Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal
Drumul pascal
Joseph Cardinal Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea)

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

Drumul pascal
De la Euharistie la Sfânta Treime
M.V. Bernadot

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Reviste

Drumuri Deschise, nr. 142, Martie 2012
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 142 
Iaşi 2012, 21x29, 24 p. 
Drumuri Deschise, nr. 142, Martie 2012
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 141 
Iaşi 2011, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 140 
Iaşi 2011, 21x29, 26 p.
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 132
Iaşi 2010, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)

XIII/25 (2010), 144 p., 17x24, 9 RON.
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)

XII/24 (2009), 152 p., 17x24, 9 RON

Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)