Rasfoieste
online

de Emil Dumea
Publicată in Colecţia Istoria Bisericii

  Sub titlul Istoria Bisericii Catolice din Moldova, ne-am propus să redăm în linii generale evoluţia catolicismului local, începând cu secolul al XIII-lea până în prezent. Lucrarea începe cu prezentarea primei episcopii din Moldova, la curbura Munţilor Carpaţi, Episcopia Cumanilor. Naşterea acestei episcopii a constituit o necesitate, ca urmare a dorinţei Ungariei de a se apăra de năvălirile tătăreşti. De aceea, când Ungaria va fi înfrântă, va dispărea şi Episcopia sub loviturile hoardelor lui Ginghiz-Khan. Totuşi, elementul catolic va fi mereu prezent la Est de Carpaţi, deoarece Ungaria va căuta neîncetat să deţină poziţii strategice bine întărite în aceste zone.
  În Nordul Moldovei, influenţa polonă se va face simţită din ce în ce mai mult începând cu secolul al XIV-lea, iar statul muşatinilor va avea nevoie adesea de monarhul polonez. În aceste condiţii, iau naştere cele două episcopii, de Siret şi de Baia, în care au slujit călugării franciscani şi dominicani. Majoritatea catolicilor erau saşi şi unguri. Bunul mers al acestor două episcopii era adesea tulburat de influenţa husiţilor şi, ulterior, a protestanţilor, faţă de care, de multe ori, domnii vor avea atitudini conciliante, deşi ei erau ortodocşi.
  În secolul al XVI-lea, Despot Vodă, domn cu vederi umaniste – concepţii ce au fost împrumutate din Europa Occidentală –, vrea să schimbe faţa culturală a Moldovei, motiv pentru care înfiinţează la Cotnari o şcoală latină şi aduce profesori din Occident. Spre sfârşitul secolului, pentru a-şi întări legăturile cu Polonia, Petru Şchiopul îi favorizează pe catolici, dar rezultatele obţinute au fost reduse.
  La începutul secolului al XVII-lea, ia fiinţă Episcopia de Bacău. Din cei 19 episcopi pe care i-a avut în fruntea sa, 16 au fost numiţi la propunerile regilor polonezi. În timpul primului secol de existenţă, Episcopia a mers într-un continuu declin, fapt cauzat de războaiele dintre marile puteri: Turcia, Rusia şi Polonia. În prima jumătate a secolului următor, se poate observa o uşoară ameliorare, pentru ca apoi, în a doua jumătate, statisticile alcătuite de misionarii italieni ce slujeau aici să indice o creştere considerabilă a populaţiei catolice. Cea mai mare parte dintre nou-veniţi, nemulţumiţi cu situaţia existentă în Transilvania, s-au stabilit în vechile aşezări catolice din judeţele Bacău şi Neamţ, sau în jurul lor, formând noi comunităţi. Ei au contribuit la refacerea demografică a ţării, atât de necesară în urma pierderilor din nenumăratele lupte şi conflicte armate desfăşurate în această regiune. Comunităţile catolice încep astfel să se structureze, să participe la viaţa economică şi politică a Moldovei.
  Ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea şi primele patru ale secolului următor sunt marcate de opoziţia clerului ortodox local şi de împotrivirea boierilor faţă de restaurarea Episcopiei de Bacău. La aceste dificultăţi, se adaugă cele ridicate de clerul şi autorităţile maghiare, care voiau să-i îndepărteze pe misionarii italieni. Perioada următoare, ce se extinde în acest studiu până la începutul secolului nostru, este caracterizată de existenţa diferitelor proiecte, de realizări ce aveau drept scop rezolvarea problemelor interne, evitarea unor pericole externe (de exemplu, exageratul protecţionism maghiar) şi fructificarea avantajelor oferite de reformele politice şi civile de după Unirea Principatelor.
  În secolul al XX-lea, Episcopia de Iaşi, înfiinţată în timpul episcopului N. I. Camilli, va face progrese uimitoare: dezvoltarea vieţii spirituale şi liturgice, mai mulţi preoţi autohtoni formaţi în noile seminarii locale, construcţii de biserici, înfiinţarea de noi parohii, dezvoltarea scrierilor şi publicaţiilor religioase etc.
  În perioada actuală, catolicii din Moldova, împreună cu păstorii lor, îşi păstrează neştirbită credinţa şi fidelitatea faţă de Roma, ca şi dragostea faţă de întregul popor şi faţă de pământul lor străbun. Purtând amprenta prefacerilor sociale şi politice de după căderea regimului comunist, se poate lesne observa un continuu progres spiritual şi material, dar şi o serie de simptome şi probleme îngrijorătoare cauzate de noul context social, politic, economic, cultural de după anul 1989.
  Pentru a urmări cu uşurinţă succesiunea evenimentelor, le-am tratat într-o ordine strict cronologică, insistând asupra unor fapte mai importante sau asupra activităţii unor episcopi, prefecţi ori vizitatori apostolici, de care depindea într-o măsură mai mare progresul catolicismului local. Nu au fost omise nici exemplele pozitive sau uneori negative, oferite de unii credincioşi, preoţi sau autorităţi locale. Am încercat să inserăm viaţa religioasă catolică în cea ortodoxă, predominantă în legăturile ei cu viaţa politică şi socială a Moldovei, sau în relaţiile cu puterile limitrofe şi cu cele protectoare. Nu am pus un accent prea mare pe raportul dintre Biserică şi stat, considerând necesar un studiu aparte asupra acestei probleme.
  Lucrarea de faţă intenţionează să fie o modestă contribuţie la o mai bună înţelegere a istoriei catolicilor din Moldova, despre care s-a scris puţin, iar uneori, nu cu cele mai bune şi curate intenţii. Este un prinos de recunoştinţă adus celor care ne-au precedat, care şi-au trăit credinţa în Dumnezeu, care ne-au lăsat moştenire, în pofida vicisitudinilor vremurilor, o Biserică vie, dându-ne exemplu şi curaj pentru a merge mai departe.

E. Dumea