Sunday, February 05, 2012
Imagine
Alois Bişoc (coord)
Cuvinte pentru viaţă (A)

Iaşi 2001, 420 p., 14x20, ISBN 973-85370-6-1
Preţ: 5 RON

Acest volum este recomandat tuturor celor care vor să aprofundeze mai mult cuvântul lui Dumnezeu şi în consecinţă să trăiască mesajul biblic propus în mod continuu de către sfânta Biserică în liturgie.

Imagine
Alois Bişoc (coord)
Chemaţi la sfinţenie. Culegere de predici în cinstea sfinţilor

Iaşi 2001, 230 p., 14x20, ISBN 973-85370-8-8
Preţ: 4 RON

Acest material omiletic este util nu numai pentru cei însărcinaţi în mod oficial cu misiunea de a predica, ci pentru toţi cei care vor să descopere noi modele şi motive de a înainta pe calea desăvârşirii crestine, pe calea sfinţeniei, cale pe care au parcurs-o cu succes atâţia sfinţi ai Bisericii.

Imagine
Josef Dreisben
Celebrarea Cuvântului lui Dumnezeu în luna mai

Iaşi 2001, 128 p., 14x20
Preţ: 7 RON

Cartea provine din mediul eclezial german şi doreşte să fie un ajutor liturgic pentru cei care vor să o cinstească pe Maica Domnului în luna mai. De asemenea, ea poate fi folosită şi de toţi cei care vor să-şi adâncească devoţiunea lor către Maica Domnului.

Imagine
Pietro Righetto
Isus a învăţat în parabole (A). Omilii pentru copii

Iaşi 2001, 278 p., 14x20
Preţ: 4 RON

Acest volum cuprinde omilii pentru copii (anul A), însoţite de numeroase exemple, parabole, anecdote, mărturii şi ideii pentru omiliile duminicale şi festive. Este un instrument foarte util predicatorilor, prezentând un material bine structurat: fiecare omilie cuprinde o introducere, tema şi mesajul zilei şi exemple.

Imagine
Alois Bişoc, (coord)
Mors fidelium, imitatio Christi. Predici la înmormântare

Iaşi 2001, 148 p., 14x20, ISBN 973-85370-0-2
Preţ: 3,5 RON

A face o predică sau a ţine un discurs cu ocazia unei înmormântări nu este un lucru uşor nici chiar pentru cel mai experimentat predicator sau orator. Acest volum vine în ajutorul preoţilor nevoiţi să facă o asemenea predică, dar este util şi pentru aprofundarea misterului morţii.

Imagine
Alois Bişoc (coord)
Cuvinte pentru viaţă (B)

Iaşi 2002, 322 p., 14x20, ISBN 973-8474-07-8
Preţ: 5 RON

Acest volum reuneşte o serie de predici menite să vină în ajutorul tuturor celor care vor să aprofundeze mai mult cuvântul lui Dumnezeu şi, în consecinţă, să trăiască mesajul biblic propus în mod continuu de către sfânta Biserică în liturgie.

Imagine
Alois Bişoc, (coord.)
Sacramentele vieţii creştine. Culegere de predici

Iaşi 2002, 342 p., 14x20, ISBN 973-85634-9-6
Preţ: 6 RON

Aceste predici tematice sunt rodul probelor omiletice susţinute de studenţii teologi de la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi. Din acest volum cititorul are şansa să aprofundeze sensul şi valoarea celor şapte sacramente, instituite de Cristos însuşi.

Imagine
Pietro Righetto
Isus a învăţat în parabole (B). Omilii pentru copii

Iaşi 2002, 294 p., 14x20
Preţ: 6 RON

Acest volum cuprinde omilii pentru copii (anul B), însoţite de numeroase exemple, parabole, anecdote, mărturii şi ideii pentru omiliile duminicale şi festive. Este un instrument foarte util predicatorilor, prezentând un material bine structurat: fiecare omilie cuprinde o introducere, tema şi mesajul zilei şi exemple.

Imagine
Alessandro Pronzato
Via Crucis. Rugăciunea celui care suferă. Trei itinerarii

Iaşi 2002, 223 p., 14x20
Preţ: 3,5 RON

Devoţiunea „Calea sfintei cruci” este practicată având o referinţă directă la cuvântul lui Dumnezeu şi, mai ales, având o atitudine de adoraţie, de tăcere, de discreţie. La această atutudine ne îndeamnă şi volumul de faţă, de o mare profunzime spirituală.

Imagine
Aurel Iştoc
Sărbătorile Sfintei Fecioare Maria

Iaşi 2003, 280 p., 14x20, ISBN 973-8474-17-5
Preţ: 6 RON

Autorul prezintă un istoric al apariţiei cultului marian, concretizat în liturgie printr-un număr important de sărbători şi comemorări ale Mariei. De altfel, cultul marian ocupă un loc deosebit în cadrul cultului sfinţilor, iar cititorul poate să-şi facă o imagine despre rolul Mariei în credinţa creştină.

Imagine
Albert Vanhoye
Pâinea zilnică a cuvântului. Comentariu la lecturile feriale ale Liturghiei, ciclul I şi II

Iaşi 2003, 672 p., 17x24, ISBN: 973-8474-24-8
Preţ: 25 RON

Nu este posibil ca cineva să se hrănească bine cu "Pâinea vieţii" fără să fi primit mai întâi "cuvintele vieţii veşnice". Acest lucru este evident şi în practica actuală a sfintei Liturghii. Pentru a favoriza plăcuta asimilare a acestor cuvinte, acest volum prezintă scurte reflecţii utile vieţii spirituale asupra lecturilor biblice din fiecare zi a anului liturgic.

Imagine
Alois Bişoc
Cuvinte pentru viaţă. Culegere de omilii, Anul C

Iaşi 2003, 400 p., 14x20, ISBN 973-8474-28-0
Preţ: 8 RON

Culegerea de omilii este rezultatul probelor omiletice date de către studenţii teologi din anii V şi VI de la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi. Apreciem valoarea acestor omilii şi le recomandăm tuturor celor care vor să aprofundeze mai mult cuvântul lui Dumnezeu şi, în consecinţă, să trăiască mesajul biblic propus de Biserică în liturgie.

Imagine
Pietro Righetto
Isus a învăţat în parabole (C). Omilii pentru copii

Iaşi 2004, 312 p., 14x20
Preţ: 7,5 RON

Acest volum cuprinde omilii pentru copii (anul C), însoţite de numeroase exemple, parabole, anecdote, mărturii şi ideii pentru omiliile duminicale şi festive. Este un instrument foarte util predicatorilor, prezentând un material bine structurat: fiecare omilie cuprinde o introducere, tema şi mesajul zilei şi exemple.

Imagine
Albert Holenstein
Călăuze spre Cristos. Selecţie de predici, alocuţiuni şi scrisori pastorale

Iaşi 2005, 222 p., 14x20, ISBN 973-8474-60-4
Preţ: 8 RON

Această carte conţine gânduri, predici, scrisori parohiale păstrate din timpul cât autorul a fost paroh în comunitatea „Sfântul Columban” din Bregenz, Austria. Se oglindeşte în ele multitudinea lucrurilor ce îi trec unui paroh prin minte şi modul în care el încearcă să dea un răspuns, din tezaurul credinţei, la întrebări actuale.

Imagine
Albert Holenstein
Călăuze spre Cristos. Selecţie de predici, alocuţiuni şi scrisori pastorale, II

Iaşi 2006, 190 p., 14x20
Preţ: 8 RON

Ca şi în primul volum, pe lângă invitaţia la o viaţă angajată de creştin, autorul acestor predici, alocuţiuni şi scrisori parohiale, vrea să ofere înainte de toate speranţă şi curaj, căci, aşa cum scrie el, „Dumnezeu este şi astăzi un Dumnezeu care se lasă găsit”.

Imagine
Claudiu Dumea
A ieşit semănătorul… Predici. Volumul I: Adventul şi Crăciunul

Iaşi 2006, 488 p., 14x20
Preţ: 25 RON.

A ieşit semănătorul... este titlul unei serii de volume în care părintele Claudiu Dumea doreşte să publice predicile pe care le-a compus şi ţinut în diferite comunităţi catolice, de-a lungul anilor săi de activitate pastorală. În volumul de faţă sunt adunate predicile pentru Advent şi Crăciun. Pentru fiecare duminică, sărbătoare de poruncă sau zile feriale pot fi găsite mai multe modele de predici.

Imagine
Alois Bişoc
Verbum Domini (A)

Iaşi 2007, 470 p. 14x20
Preţ: 20 RON

Acest volum, care explică lecturile duminicale din ciclul duminical „A” (în care atenţia se concentrează asupra mesajului evanghelic propus de sf. Matei), poate fi citit şi consultat nu doar de miniştrii Cuvântului divin, ci şi de toţi creştinii care doresc să-şi îmbogăţească orizontul înţelegerii corecte a mesajului divin.

Imagine
Claudiu Dumea
A ieşit semănătorul… Predici. Volumul II: Postul Mare şi Timpul pascal

Iaşi 2008, 720 p., 14x20
Preţ: 35 RON

Al doilea volum din seria de omilii scrise de pr. Claudiu Dumea conţine pentru fiecare duminică, sărbătoare de poruncă sau zile feriale din timpul Postului Mare şi Timpul Pascal mai multe modele de predici, ce pot fi meditate cu mult folos sufletesc de orice suflet creştin.

Imagine
Claudiu Dumea
Luna iunie, luna Inimii preasfinte a lui Isus

Iaşi 2009, 200 p., 14x20, ISBN: 978-973-8980-55-6
Preţ: 15 RON

Cartea, scrisă de cunoscutul autor de spiritualitate, pr. Claudiu Dumea, a fost concepută pentru a fi un ajutor liturgic pentru cei care vor să cinstească Inima preasfântă a Mântuitorului în luna iunie.
Vă recomandăm
Mediul Noului Testament
Eduard Lohse

Apariţia în limba română a acestei cărţi se datorează muncii de traducere depusă de Marius şi Petronela Bitiuşcă. Tradusă din limba engleză, cartea are un aspect descriptiv, întrucât analizează influenţele, mai îndepărtate sau mai apropiate, şi cadrul în care a fost scris Noul Testament.

Mediul Noului Testament
Evanghelie şi tradiţie rabinică
Michel Remaud

Cartea Evanghelie şi tradiţie rabinică este scrisă de pr. Michel Remaud, specialist în iudaism şi creştinism, director al Institutului Francez „Albert-Decourtray” de studii iudaice din Ierusalim, profesor la Institutul catolic de studii iudaice (Institutul Ratisbona) din Ierusalim. Cartea este tradusă în limba română de pr. Cornel Dîrle.

Evanghelie şi tradiţie rabinică
Apocalipsul. O adunare liturgică interpretează istoria
Ugo Vanni

Lucrarea nu-şi propune să prezinte o rezolvare definitivă a problemelor de introducere în înţelegerea Apocalipsului, ci vrea să fie doar un ghid pentru aprecierea corectă a mesajului biblic. Volumul este redactat sub forma unui curs introductiv de analiză critică plecând de la textul biblic.

Apocalipsul. O adunare liturgică interpretează istoria
Parabolele lui Luca. Din amonte în aval
Michel Gourgues

În studiul de faţă, Michel Gourgues ne invită să redescoperim actualitatea acestui „repertoriu de aur”, care sunt parabolele. Volumul se adresează nu numai celor pasionaţi de studiul Bibliei, ci şi tuturor acelor persoane care doresc să ia un prim contact cu universul biblic sau să înţeleagă mai bine mesajul Evangheliilor.

Parabolele lui Luca. Din amonte în aval
La început. Geneză 1-11
Jean Daniélou

Această lucrare îşi propune „să fie o lumină pentru oricine o citeşte, în a înţelege cât de minunat e Dumnezeu în lucrările sale şi în iubirea sa perpetuă faţă de orice om”, adresându-se, aşadar, tuturor celor care doresc să-l cunoască pe Dumnezeu, care este iubire (cf. 1In 4,17).

La început. Geneză 1-11
Psalmii
Alois Bulai, Anton Budau, Iosif Răchiteanu

Apariţia unei noi traduceri a „Psalmilor” răspunde unei cerinţe tot mai mari din partea credincioşilor de a avea la îndemână cărţile Sfintei Scripturi, cuvântul Dumnezeului celui viu şi adevărat, prin care ni se descoperă iubirea şi planul divin de mântuire.

Psalmii


Reviste
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 141 
Iaşi 2011, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 140 
Iaşi 2011, 21x29, 26 p.
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 132
Iaşi 2010, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)

XIII/25 (2010), 144 p., 17x24, 9 RON.
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)

XII/24 (2009), 152 p., 17x24, 9 RON

Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)


Media Trust Sapientia


Copyright 2009 Media Trust Sapientia   |   Termeni de Utilizare   |  Politica de confidentialitate
  Powered by Distinctiva