8 februarie 2012
Călăuze spre Cristos. Selecţie de predici, alocuţiuni şi scrisori pastorale


Rasfoieste
online

de Albert Holenstein
Publicată in Colecţia Omiletică

  Cunoscut pe toate meridianele datorită atenţiei pe care a acordat-o celor aflaţi în dificultăţi materiale, prelatul Albert Holenstein se face cunoscut acum lumii de la noi printr-o carte în care sunt adunate unele dintre predicile pe care le-a ţinut comunităţii sale din Bregenz (Austria) şi în care se vede viziunea spirituală ce l-a animat de-a lungul vieţii sale.
  Născut la data de 18 august 1919 la Brooklyn (SUA), după doi ani şi jumătate s-a mutat în Elveţia, locul de origine al părinţilor. După absolvirea şcolii primare şi a gimnaziului, a intrat la Seminarul din Innsbruck (Austria), pe care l-a absolvit în 1946, când a fost hirotonit preot. După hirotonire, a lucrat ca vicar în trei parohii. În 1951 a fost numit director diecezan al Organizaţiei caritative Missio, iar în 1961, paroh al comunităţii „Sfântul Columban” din Bregenz (Austria). În acelaşi an a înfiinţat o asociaţie de ajutorare a bolnavilor de lepră. A condus aceste instituţii până la data de 2 ianuarie 2005, când s-a retras la Săbăoani, judeţul Neamţ, pentru a-şi petrece ultimii ani ai vieţii.
  Încă din prefaţa cărţii, autorul ne dezvăluie scopul care l-a determinat să publice o parte dintre reflecţiile sale: „Cu aceste rânduri doresc să încep un dialog care, privind spre misiunea noastră comună, îmi stă la inimă. După ce m-am stabilit în Dieceza de Iaşi, unul dintre primele gânduri s-a îndreptat spre voi, preoţi şi diaconi. Poate că aşteptaţi un cuvânt din partea mea. Doar se spune: «Purtaţi-vă unii altora povara» (Gal 6,2). Ţelul nu este deci ca fiecare să ajungă cu munca sa la capăt, ci să ne ajutăm reciproc. Cu siguranţă, ajutorul reciproc al preoţilor nu se sfârşeşte la graniţele propriei dieceze. Astfel, voiesc să împart cu voi câteva gânduri care m-au mişcat în lunga mea viaţă de preoţie şi care ar putea da un impuls pentru a reflecta împreună. Să vedem însă mijlocirea credinţei nu ca pe o lucrare omenească, o realizare a noastră, ci, mai înainte de orice, ca acţiune a Duhului Sfânt: el este puterea vestirii. De aceea, vestirea trebuie să pornească de la Dumnezeu. Aceasta însă se poate întâmpla numai în unirea vie cu el, mai ales prin rugăciune. Fără o comunicare personală cu Dumnezeu, nu există nici o comunicare fructuoasă cu oamenii”.
  De asemenea, într-o scrisoare de prezentare a cărţii, prelatul Holenstein mărturisea: „Plantele medicinale, care înfloresc într-un număr mare şi aduc roade bogate, sunt un dar de la Dumnezeu şi se ofilesc dacă nu sunt folosite. Mai mult decât nişte plante medicinale, nouă ne-a fost încredinţat tezaurul credinţei. Adesea, oamenii nu au timp să se ocupe mai îndeaproape de acesta; s-au ţinut multe cuvântări, iar predicatorii au spus tot ce aveau de spus despre el. Această carte conţine gânduri, predici, scrisori pastorale păstrate din timpul cât am fost paroh în comunitatea «Sfântul Columban» din Bregenz, Austria. Se oglindeşte în ele multitudinea lucrurilor ce îi trec unui paroh prin minte şi modul în care el încearcă să dea un răspuns, din tezaurul credinţei, la întrebări actuale. Petrecerea ultimei perioade a vieţii mele la Săbăoani îmi oferă posibilitatea să gust încă multe dintre cele care poate prea simplu au fost scrise pe hârtie sau rostite cu buzele.
  Ca să te bucuri de parfumul lor, este necesar ca plantele medicinale să fie fărâmiţate încet cu degetele”.

Şt. Lupu

Extras
 TitluData ModificariiMarime 
Vă recomandăm
Mediul Noului Testament
Eduard Lohse

Apariţia în limba română a acestei cărţi se datorează muncii de traducere depusă de Marius şi Petronela Bitiuşcă. Tradusă din limba engleză, cartea are un aspect descriptiv, întrucât analizează influenţele, mai îndepărtate sau mai apropiate, şi cadrul în care a fost scris Noul Testament.

Mediul Noului Testament
Evanghelie şi tradiţie rabinică
Michel Remaud

Cartea Evanghelie şi tradiţie rabinică este scrisă de pr. Michel Remaud, specialist în iudaism şi creştinism, director al Institutului Francez „Albert-Decourtray” de studii iudaice din Ierusalim, profesor la Institutul catolic de studii iudaice (Institutul Ratisbona) din Ierusalim. Cartea este tradusă în limba română de pr. Cornel Dîrle.

Evanghelie şi tradiţie rabinică
Apocalipsul. O adunare liturgică interpretează istoria
Ugo Vanni

Lucrarea nu-şi propune să prezinte o rezolvare definitivă a problemelor de introducere în înţelegerea Apocalipsului, ci vrea să fie doar un ghid pentru aprecierea corectă a mesajului biblic. Volumul este redactat sub forma unui curs introductiv de analiză critică plecând de la textul biblic.

Apocalipsul. O adunare liturgică interpretează istoria
Parabolele lui Luca. Din amonte în aval
Michel Gourgues

În studiul de faţă, Michel Gourgues ne invită să redescoperim actualitatea acestui „repertoriu de aur”, care sunt parabolele. Volumul se adresează nu numai celor pasionaţi de studiul Bibliei, ci şi tuturor acelor persoane care doresc să ia un prim contact cu universul biblic sau să înţeleagă mai bine mesajul Evangheliilor.

Parabolele lui Luca. Din amonte în aval
La început. Geneză 1-11
Jean Daniélou

Această lucrare îşi propune „să fie o lumină pentru oricine o citeşte, în a înţelege cât de minunat e Dumnezeu în lucrările sale şi în iubirea sa perpetuă faţă de orice om”, adresându-se, aşadar, tuturor celor care doresc să-l cunoască pe Dumnezeu, care este iubire (cf. 1In 4,17).

La început. Geneză 1-11
Psalmii
Alois Bulai, Anton Budau, Iosif Răchiteanu

Apariţia unei noi traduceri a „Psalmilor” răspunde unei cerinţe tot mai mari din partea credincioşilor de a avea la îndemână cărţile Sfintei Scripturi, cuvântul Dumnezeului celui viu şi adevărat, prin care ni se descoperă iubirea şi planul divin de mântuire.

Psalmii


Reviste
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 141 
Iaşi 2011, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 140 
Iaşi 2011, 21x29, 26 p.
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 132
Iaşi 2010, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)

XIII/25 (2010), 144 p., 17x24, 9 RON.
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)

XII/24 (2009), 152 p., 17x24, 9 RON

Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)


Media Trust Sapientia


Copyright 2009 Media Trust Sapientia   |   Termeni de Utilizare   |  Politica de confidentialitate
  Powered by Distinctiva