|

Rasfoieste
online
|
de Alois Bişoc
Publicată in Colecţia Omiletică
Predicarea cuvântului lui Dumnezeu constituie una dintre misiunile cele mai importante ale Bisericii. Ei i-a fost încredinţat de către Cristos Domnul „tezaurul credinţei, pentru ca, asistată de Duhul Sfânt, să păstreze cu sfinţenie adevărul revelat, să-l cerceteze mai profund, să-l vestească şi să-l expună cu fidelitate” (Codul de Drept Canonic 747). De fapt, este îndeplinirea mandatului primit de la Cristos: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la toată făptura” (Mc 16,15).
Începând cu Conciliul al II-lea din Vatican, a fost redescoperită tot mai mult valoarea omiliei. Această formă de predică a fost prezentată de către părinţii conciliari ca o datorie care trebuie îndeplinită cu conştiinciozitate şi zel apostolic: „Este stăruitor recomandată omilia ca parte integrantă a Liturghiei; pornind de la textul sacru, în ea sunt prezentate, de-a lungul anului liturgic, misterele credinţei şi normele vieţii creştine. La Liturghiile care se celebrează cu participarea poporului, în duminici şi sărbători de poruncă, omilia nu se va omite decât din motive grave” (Sacrosanctum Concilium 52).
Scopul omiliei este de a anunţa istoria mântuirii care se actualizează în celebrare, de a prezenta din Sfânta Scriptură misterele credinţei şi normele vieţii creştine, de a anunţa faptele minunate ale lui Dumnezeu în misterul mântuirii. În acest sens, Conciliul învaţă că omilia trebuie „să izvorască, în primul rând, din Sfânta Scriptură şi din liturgie, ca o vestire a faptelor minunate ale lui Dumnezeu în istoria mântuirii, în misterul lui Cristos, care e mereu prezent şi activ în noi, mai ales în celebrările liturgice” (Sacrosanctum Concilium 35).
Concret, omilia este o acţiune liturgică, este explicarea unui aspect din lecturile Sfintei Scripturi sau din alte texte din Liturghia zilei, ţinând seama de misterul celebrat şi de exigenţele particulare ale ascultătorilor. În contextul cultului, omilia se deosebeşte de celelalte forme de predică prin faptul că este proclamarea cuvintelor şi a faptelor mântuitoare ale lui Dumnezeu, cu scopul de a-i conduce pe credincioşi la o participare conştientă şi coerentă la misterul lui Cristos şi al Bisericii. De asemenea, ea are scopul de a-i conduce pe credincioşi la o mentalitate nouă, la un stil de viaţă nou, la un fel nou de a face comuniune în comunitate, la o metodă nouă după criterii speciale de a considera lumea prezentă şi de a inaugura domnia lui Cristos asupra lumii întregi. Predica liturgică are, într-adevăr, cuvinte pentru viaţă, cuvinte atât pentru viaţa aceasta, cât, mai ales, pentru viaţa veşnică, având puterea, cu ajutorul harului, de a orienta întreaga viaţă a creştinului spre Cristos, în aşa fel încât Cristos să devină unica realitate, norma de gândire şi de acţiune, până la renunţarea la toate pentru el. Este vorba de o moarte pentru o viaţă nouă, de a muri şi a învia cu Cristos pentru viaţa veşnică.
Volumul de faţă reprezintă o culegere de omilii care este rezultatul probelor omiletice date de către studenţii teologi de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, cărora le aducem vii mulţumiri pentru alcătuirea şi redactarea acestui material. Apreciem valoarea acestor omilii şi le recomandăm tuturor celor care vor să aprofundeze mai mult cuvântul lui Dumnezeu şi, în consecinţă, să trăiască mesajul biblic propus în mod continuu de către sfânta Biserică în liturgie. Prin aceasta, dorim ca proclamarea cuvântului lui Dumnezeu, să producă roade bogate de har în sufletele credincioşilor şi să-i putem mulţumi lui Dumnezeu ca apostolul Paul: „Noi îi mulţumim lui Dumnezeu fără încetare, pentru că, primind cuvântul lui Dumnezeu pe care l-aţi auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe un cuvânt al oamenilor, ci aşa cum este într-adevăr, ca pe cuvântul lui Dumnezeu” (1Tes 2,13).
Alois Bişoc
|