Rasfoieste
online

de Alois Bişoc (coord)
Publicată in Colecţia Omiletică

  A face o predică sau a ţine un discurs cu ocazia unei înmormântări nu este un lucru uşor nici chiar pentru cel mai experimentat predicator sau orator. Cu atât mai dificil este cu cât cineva este la începutul acestei misiuni. Ne putem imagina ce-au simţit tinerii studenţi în teologie când au pregătit, au proclamat în faţa colegilor şi au redactat aceste predici de înmormântare. Fără îndoială că ei au dat dovadă de mult curaj în abordarea acestei tematici şi, în acelaşi timp, de multă conştiinciozitate şi seriozitate în pregătirea lor pentru a putea îndeplini apoi cât mai bine, ca preoţi, misiunea de predicatori ai cuvântului lui Dumnezeu oricând şi în orice circumstanţă.
  Biserica cere ca în orice celebrare a înmormântării să fie acordată o mare importanţă proclamării cuvântului lui Dumnezeu şi instruirii credincioşilor asupra semnificaţiei morţii creştine. „Sensul creştin al morţii se manifestă în lumina Misterului pascal al morţii şi învierii lui Cristos, în care se află singura noastră speranţă. Creştinul care moare în Cristos Isus «pleacă din trup şi se sălăşluieşte la Domnul» (2Cor 5,8)” (CBC 1681). Astfel, cuvântul lui Dumnezeu, care proclamă Misterul Pascal, măreşte speranţa credincioşilor că într-o zi se vor revedea în Împărăţia lui Dumnezeu, îi încurajează în practicarea cultului morţilor şi îi îndeamnă să dea mărturie în lume despre o viaţă cu adevărat creştină.
  De asemenea, Biserica învaţă că „liturgia cuvântului din cadrul înmormântării cere o pregătire cu atât mai atentă cu cât adunarea prezentă în acel moment poate cuprinde credincioşi mai puţin asidui la liturgie precum şi prieteni necreştini ai defunctului. Omilia, în special, trebuie «să evite genul literar al elogiului funebru» şi să lumineze misterul morţii creştine în lumina lui Cristos cel înviat” (CBC 1688). Omilia trebuie să fie, mai degrabă, o ocazie de reconfortare care provine din speranţa creştină şi din credinţa în cuvântul Domnului şi în rugăciunea Bisericii. Numai în cazuri deosebite şi pentru motive bine justificate vor fi prezentate aspecte din viaţa răposatului, şi atunci numai cele pozitive şi adevărate, evitând orice exagerare, adesea ipocrită şi jenantă, referitoare la „meritele” defunctului. Aşadar, trebuie scoasă mai mult în evidenţă natura pascală a morţii creştine, trebuie consolidată credinţa celor botezaţi că într-o zi vor învia cu Cristos la o viaţă nouă.
  Aceste predici nu sunt intenţionate pentru a fi folosite în timpul celebrărilor funebre în forma în care sunt redactate. Ele nu constituie nici un tratat integral despre cele din urmă lucruri, nu conţin nici comentarii omiletice exhaustive asupra textelor scripturistice şi liturgice, ci sunt doar nişte eseuri care conţin gânduri şi sugestii pentru asemenea ocazii speciale.
  Mulţumim studenţilor teologi de la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi pentru elaborarea şi publicarea acestor predici în volumul de faţă, pe care îl recomandăm nu numai preoţilor, ci tuturor celor care vor să aprofundeze şi să mediteze mai mult asupra misterului morţii creştine, al învierii morţilor şi al vieţii veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu.

A. Bişoc