|

Rasfoieste
online
|
de Eduard Ferenţ
Publicată in Colecţia Patrologie
Cartea de faţă prezintă frumuseţea trupului Bisericii şi a continenţei creştine după sfântul Grigorie de Nyssa. Autorul, pr. dr. Eduard Ferenţ, este profesor de teologie dogmatică la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iaşi.
Pentru o înţelegere mai profundă a teologiei trupului şi a celibatului creştin, autorul şi-a structurat lucrarea în trei părţi distincte. Prima parte descrie viaţa şi contextul cultural în care a trăit sfântul Grigorie de Nyssa. Partea a doua cuprinde traducerea în limba română a tratatului "De virginitate" ("Despre feciorie"). Partea a treia cuprinde o analiză teologică amplă a sacramentului Căsătoriei şi despre starea de feciorie trăită în Biserică din iubire totală faţă de Cristos cel feciorelnic - Christus virgo.
Paradoxul acestei cărţi este faptul că autorul tratatului analizat a fost un om căsătorit, care scrie pagini admirabile despre fecioria creştină. El a cunoscut personal şi practic tot ce înseamnă viaţa de căsătorie, ceea ce i-a permis să realizeze o comparaţie realistă a celor două stări de viaţă, mai ales în capitolul al III-lea al tratatului "Despre feciorie".
Prezentul volum se adresează studenţilor teologi şi persoanelor consacrate, dar orice suflet doritor de desăvârşire poate descoperi în paginile aceste cărţi o adevărată comoară de gândire şi de sensibilitate creştină.
Andrei Dumitrescu
|