Wednesday, February 08, 2012
Piatra de cristal



Rasfoieste
online

de Irinel Iosif Iosub
Publicată in Colecţia Poezie Religioasă

  Piatra de cristal este titlul primului volum de poezii al tânărului preot Iosif Irinel Iosub.
  Am avut prilejul să citesc aceste lucrări în manuscris, înainte ca ele să se fi constituit într-o „Piatră de cristal”, în panoplia editorială a „reginei literaturii” (dacă-mi este îngăduit) şi să-mi fac, încă de pe atunci, o părere.
  Ştiam de la G. Papini, şi nu numai, că poezia şi religia se înrudesc până la confuzie; ştiam că poezia trebuie să fie artă trăită cu sfinţenie, până ce în cuvinte se simte acea „ardere-de-tot” (despre care pomeneşte în Psalmi regele David), sau… că religia, Evangheliile, cuvântul Domnului, trebuie să fie atât de bine asimilate felului nostru de-a trăi, până la a deveni identitari mărturisirii cuvântului; iar... evanghelizarea... să se facă... şi firesc..., dar pentru ca firescul să aibă efect, trebuie să fie comunicat artistic! Să faci din artă rugăciune şi din rugăciune o artă!
  Sigur că, în viaţa de păstorire a majorităţii preoţilor, până la urmă se ajunge la un moment de confluenţă, de topire a acestor două revărsări lăuntrice şi enoriaşii îşi modelează spiritele, după forma şi măsura în care slujitorul altarului şi-a cristalizat dimensiunea sacrului.
  Iosif Irinel Iosub are privilegiul talentului literar, al receptării sensibile a lumii, al naturii, al divinului; iar aceasta l-a condus spre confluenţa celor două albii: poezia şi religia. Şansa ca ele să pornească împreună, să se întrepătrundă, încă de la începutul drumului său de păstorire, este o binecuvântare. Beneficiarii sunt enoriaşii, care va trebui să înţeleagă că duhul creaţiei vine, sporeşte doar prin credinţă.
  Piatra de cristal este o carte care s-a cerut scrisă, în perioada studiilor făcute în Italia de tânărul poet, în perioada de căutare, de înţelegere a drumului asumat, a angajamentului de slujire „în via Domnului”.
   Profesia aleasă este una grea, responsabilă.
  Trebuie să fii formator de conştiinţe! Multe dintre lucrările îmbuchetate în Piatra de cristal sunt şi argumentul responsabilizării, al asumării scopului înalt, vertical, toate având ca temelie o atitudine de încredere desăvârşită în Dumnezeu, de abandon în credinţa mântuitoare şi întotdeauna biruitoare! Dar nu înseamnă că acest început de drum nu este scutit de întrebări, de uşoare nelinişti, de doruri umane. Important este că toate stările manifestate sunt fidel supravegheate şi direcţionate pe o albie bine gestionată, în care, chiar dacă licăre în luciul poeziei, melancolia, dorul, dorinţa, totdeauna, deasupra străjuieşte biruitor Astrul-raţiunii-sacre.
  Sentimentul de iubire îl mută din propria inimă în centrul Universului sau din inima pământului îşi încarcă propria inimă. Pentru ca, de acolo, sufletul său de poet, binecuvântat şi de harul cunoaşterii Cuvântului-divin, să se transforme în spectru: într-o floare de cristal a iubirii, a drumului spre desăvârşire.
  Versurile lui Irinel Iosif Iosub aduc linişte şi claritate. Aşa cum îi este şi sufletul. Iar sufletul său este aureolat de dorinţa de a-şi împărtăşi frumuseţea interioară cu cei în slujba cărora s-a dăruit: oamenilor, în general, creştinilor, oamenilor din satu-i natal, părinţilor etc. Lor le închină sufletul său liric, elanul tineresc, savoarea mesajului divin.
  Salutăm acest început de drum editorial prin publicarea acestor îmbuchetări lirice sub titlul Piatra de cristal şi-i dorim preotului Irinel Iosif Iosub clipe roditoare de frumos creativ şi încununarea lor în, mereu, alte volume!

Constanţa Apetroaie

Extras
 TitleModified DateSize 
Vă recomandăm
Mediul Noului Testament
Eduard Lohse

Apariţia în limba română a acestei cărţi se datorează muncii de traducere depusă de Marius şi Petronela Bitiuşcă. Tradusă din limba engleză, cartea are un aspect descriptiv, întrucât analizează influenţele, mai îndepărtate sau mai apropiate, şi cadrul în care a fost scris Noul Testament.

Mediul Noului Testament
Evanghelie şi tradiţie rabinică
Michel Remaud

Cartea Evanghelie şi tradiţie rabinică este scrisă de pr. Michel Remaud, specialist în iudaism şi creştinism, director al Institutului Francez „Albert-Decourtray” de studii iudaice din Ierusalim, profesor la Institutul catolic de studii iudaice (Institutul Ratisbona) din Ierusalim. Cartea este tradusă în limba română de pr. Cornel Dîrle.

Evanghelie şi tradiţie rabinică
Apocalipsul. O adunare liturgică interpretează istoria
Ugo Vanni

Lucrarea nu-şi propune să prezinte o rezolvare definitivă a problemelor de introducere în înţelegerea Apocalipsului, ci vrea să fie doar un ghid pentru aprecierea corectă a mesajului biblic. Volumul este redactat sub forma unui curs introductiv de analiză critică plecând de la textul biblic.

Apocalipsul. O adunare liturgică interpretează istoria
Parabolele lui Luca. Din amonte în aval
Michel Gourgues

În studiul de faţă, Michel Gourgues ne invită să redescoperim actualitatea acestui „repertoriu de aur”, care sunt parabolele. Volumul se adresează nu numai celor pasionaţi de studiul Bibliei, ci şi tuturor acelor persoane care doresc să ia un prim contact cu universul biblic sau să înţeleagă mai bine mesajul Evangheliilor.

Parabolele lui Luca. Din amonte în aval
La început. Geneză 1-11
Jean Daniélou

Această lucrare îşi propune „să fie o lumină pentru oricine o citeşte, în a înţelege cât de minunat e Dumnezeu în lucrările sale şi în iubirea sa perpetuă faţă de orice om”, adresându-se, aşadar, tuturor celor care doresc să-l cunoască pe Dumnezeu, care este iubire (cf. 1In 4,17).

La început. Geneză 1-11
Psalmii
Alois Bulai, Anton Budau, Iosif Răchiteanu

Apariţia unei noi traduceri a „Psalmilor” răspunde unei cerinţe tot mai mari din partea credincioşilor de a avea la îndemână cărţile Sfintei Scripturi, cuvântul Dumnezeului celui viu şi adevărat, prin care ni se descoperă iubirea şi planul divin de mântuire.

Psalmii


Reviste
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 141 
Iaşi 2011, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 140 
Iaşi 2011, 21x29, 26 p.
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 132
Iaşi 2010, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)

XIII/25 (2010), 144 p., 17x24, 9 RON.
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)

XII/24 (2009), 152 p., 17x24, 9 RON

Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)


Media Trust Sapientia


Copyright 2009 Media Trust Sapientia   |   Termeni de Utilizare   |  Politica de confidentialitate
  Powered by Distinctiva