|

Rasfoieste
online
|
de Tereza de Lisieux
Publicată in Colecţia Poezie Religioasă
Traducerea textelor aparţine poetei Mala Bărbulescu. Din cuvântul său introductiv aflăm că: "Deşi cunoscută de mult timp în România sub numele de «Tereza a Pruncului Isus», adevăratul nume al sfintei de la Lisieux este «Tereza a Copilului Isus», nume pe care această versiune românească a Poeziilor avea datoria să-l restituie în forma sa autentică. Este evident că prunc şi copil exprimă în contextul neotestamentar două concepte distincte. Este evident şi faptul că sensul arhaic al primului termen, greu de conciliat cu gândirea uimitor de modernă a Terezei, ar necesita oricum adoptarea celui de-al doilea. Dar, dincolo de considerente de ordin lingvistic, aici este vorba de exprimarea fidelă a conţinutului spiritual, de pertinenţa referinţelor şi de repunerea în drepturi a adevăratei sale identităţi. (...) Lumina adusă de cercetarea surselor ne obligă, aşadar, să procedăm la o legitimă corectare a numelui celei care merită să fie cunoscută şi în spaţiul românesc cu adevărata sa identitate spirituală: Tereza a Copilului Isus şi a Sfintei Feţe".
Cartea reproduce - pe lângă probele documentare care au condus la aceste concluzii - şi cele două imagini originale: Copilul Isus şi Sfânta Faţă care au stat la baza consacrării Terezei în viaţa religioasă şi care au fost solicitate în acest scop la Office Centrale de Lisieux.
Traducerea este făcută după ediţia critică Thérèse de Lisieux, Oeuvres Complètes, Cerf, Paris 1998, fiind însoţită de numeroase note, trimiteri la referinţe biblice şi comentarii.
În introducerea sa, P. Didier-Marie, provincial de Paris al Ordinului Carmelului, mărturiseşte: "Sunt bucuros că cititorii români beneficiază de traducerea poemelor sfintei Tereza a Copilului Isus şi a Sfintei Feţe. Munca de traducere se dovedeşte cu atât mai dificilă cu cât este vorba de poeme care nu se pot limita la o simplă traducere literală. Traducătoarea cunoaşte bine scrierile rămase de la «Mica Tereza» şi se hrăneşte cu spiritualitatea carmelitană. (...) Poeziile Terezei ne dezvăluie intensitatea relaţiei sale cu Isus Cristos. Ea vrea să ne aprindă de iubire şi pe noi; vrea să ne vadă «a trăi din iubire»".
Repere biografice: Tereza Martin se naşte la Alençon în 1873, intră la Carmelul de la Lisieux în 1888, moare în 1897. A fost canonizată la 17 mai 1927 de Papa Pius al XI-lea, iar în 1997 Papa Ioan Paul al II-lea a proclamat-o doctor al Bisericii. Scrierile sale sunt, după Biblie, cele mai traduse în întreaga lume.
Pr. dr. Ştefan Lupu
|