Rasfoieste
online

de Anton Farcaş
Publicată in Colecţia Rugăciuni Creştine

  Celebrarea şi meditarea misterelor lui Cristos şi ale Mai­cii Domnului au trezit în sânul poporului creştin diferite practici de pietate, între care cele mai cunoscute sunt: Via Pacis (timpul Adventului şi Crăciunului), Via Crucis, Via Matris (timpul Postului Mare) şi Via Lucis (timpul Paştelui).
  Vizitarea locurilor în care Domnul Isus Cristos a trăit misterul păti­mirii, morţii şi învierii sale a dat naştere la un itinerar de rugă­ciune, ritmat de opririle la diferitele eveni­mente comemorate (staţi­unile). Trecerea de la un loc la altul, în contextul rugăciunii comu­nitare, a fost asumat ca expe­rienţa unui drum interior, care îl conduce pe cel ce se roagă la contemplarea misterelor vieţii lui Cristos şi ale Maicii Domnului.
  Istoria ne-a transmis diferitele modele de „Calea Crucii”. Forma cea mai cunoscută, atestată încă din secolele XVII-XVIII, aprobată de pon­tifii romani şi înzestrată cu indul­genţă, fixează la 14 numărul staţiunilor „Căii Sfintei Cruci”. Timpurile privilegiate pentru rugăciunea „Calea Crucii” sunt, în special, zilele penitenţiale: zilele de vineri din timpul anului, timpul Postului Mare şi, în Triduum-ul pascal, Vi­ nerea Sfântă.
  Cum se face „Calea Crucii”? Parcurgerea celor 14 staţiuni ale „Căii Sfintei Cruci” este precedată de „Rugăciunea de pre­gătire” şi de recitarea „Actului de căinţă”. La fiecare sta­ţiune, după enun­ţarea misterului comemorat, se spune: „Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm”, „Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea”. Urmează meditarea staţiunii, care se încheie cu rugăciunea „Tatăl nostru”, „Bu­cură-te, Marie” şi formula: „Doamne, miluieşte-ne”, „Milu­ieşte-ne pe noi”. În locul acestei formule se pot folosi şi altele, în funcţie de tradiţia locală. La sfârşitul „Căii Sfintei Cruci”, se spune „Rugăciunea de încheiere” şi o rugăciune după intenţia Sfântului Părinte, pentru dobândirea indul­genţei. Această rugăciune poate fi un „Tatăl nostru” şi un „Bucură-te, Marie”, sau o altă rugăciune.
  În cartea Ave Crux, spes unica, pr. Anton Farcaş a adunat, deja din timpul când era în seminarul din Iaşi (1980-1986), 22 de modele pentru meditarea suferinţelor şi morţii lui Cristos pe cruce. Deşi diferite ca provenienţă, din fiecare model transpar trăsăturile caracteristice ale spiri­tualităţii „Căii Sfintei Cruci”: solidaritatea lui Cristos cu na­tura omenească, până la moartea pe cruce; exemplari­tatea lui Cristos suferind, curajos, blând, răbdător, umil, persecu­tat, trădat, binevoitor, iertător; urmarea lui Cristos, care cere o par­ticipare concretă la sufe­rinţa sa; purtarea propriei cruci după exem­plul lui Cristos; necesitatea crucii pentru a lua parte la gloria învie­rii; lauda pătimirii răscumpără­toare, mărturisirea pro­priilor păcate şi invocarea milosti­virii divine pentru toţi oamenii.
  Aceste modele adunate de pr. Anton Farcaş îi pot ajuta pe atâţia credincioşi creştini să aibă mai mult folos sufletesc din reci­tarea rugăciunii „Calea Crucii”. De fapt, „Calea Sfintei Cruci” este icoana vieţii noastre. La prima sta­ţiune suntem condamnaţi la moarte, iar la ultima, aşezaţi în mormânt. Dar între aceste două momente ale vieţii noastre, câte încercări, lupte şi necazuri, vai, câte căderi! În această luptă, însă, nu suntem singuri. Sfânta Fecioară Maria ne urmează pe acest drum, aşa cum l-a urmat şi pe Isus. Ea este mereu atentă la ceea ce ni se întâmplă, este gata să ne ridice când cădem, să ne întărească atunci când am obosit.

Ştefan Lupu