en-USro-RO

Register | Login
Tuesday, May 22, 2012
Catalog  »  Carti  »  Rugaciuni Crestine  »  Calea Luminii   Search



Rasfoieste
online


Publicată in Colecţia Rugaciuni Creştine

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

Cele paisprezece staţiuni ale Căii luminii sunt:

I – Învierea lui Isus;

II – Ucenicii găsesc mormântul gol;

III – Isus înviat se arată Mariei Magdalena;

IV – Isus înviat pe drum cu ucenicii de la Emaus;

V – Isus se manifestă la Emaus la frângerea pâinii;

VI – Isus înviat le apare ucenicilor;

VII – Isus înviat le dă apostolilor puterea de a ierta păcatele;

VIII – Isus înviat întăreşte credinţa lui Toma;

IX – Isus înviat apare apostolilor lângă Marea Tiberiadei;

X – Isus înviat îi conferă primatul lui Petru;

XI – Isus înviat le încredinţează apostolilor misiunea de a predica evanghelia;

XII – Isus înviat se înalţă la cer;

XIII – Apostolii împreună cu Maria îl aşteaptă în Cenacol pe Duhul Sfânt;

XIV – Isus Înviat îl trimite pe Duhul Sfânt.

După cum se subliniază în nota de la începutul cărţii, Calea luminii poate fi parcursă urmând fie forma lungă, acolo unde timpul o permite, fie forma scurtă. La fel, sunt indicate şi modalităţile de parcurgere a Căii luminii.

Valoarea Căii luminii este evidenţiată de documentul Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor care reprezintă introducerea la cartea de rugăciune nou apărută: „Via lucis (Calea luminii) poate să devină, de asemenea, o metodă foarte bună de trăire a credinţei, deoarece, aşa cum se spune, «per crucem ad lucem – prin cruce, la lumină». Într-adevăr, cu metafora drumului, Via lucis (Calea luminii) conduce de la constatarea realităţii durerii care, în planul lui Dumnezeu, nu constituie punctul final al vieţii, la speranţa ajungerii la adevăratul scop al omului: eliberarea, bucuria, pacea, care sunt valori prin excelenţă pascale. Via lucis (Calea luminii), în sfârşit, într-o societate care adesea poartă pecetea «culturii morţii», cu formele ei de nelinişte şi distrugere, este un stimulent pentru a instaura o «cultură a vieţii», adică o cultură deschisă la aşteptarea speranţei şi la certitudinile credinţei”.

Petru Ciobanu

 TitleModified DateSize 

Vă recomandăm

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină
Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie
Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

 Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal
Drumul pascal
Joseph Cardinal Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea)

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

Drumul pascal
De la Euharistie la Sfânta Treime
M.V. Bernadot

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Reviste

Drumuri Deschise, nr. 142, Martie 2012
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 142 
Iaşi 2012, 21x29, 24 p. 
Drumuri Deschise, nr. 142, Martie 2012
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 141 
Iaşi 2011, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 140 
Iaşi 2011, 21x29, 26 p.
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 132
Iaşi 2010, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)

XIII/25 (2010), 144 p., 17x24, 9 RON.
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)

XII/24 (2009), 152 p., 17x24, 9 RON

Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)