Rasfoieste
online

de Claudiu Dumea
Publicată in Colecţia Spiritualitate

  Divinul Învăţător şi Exemplu al oricărei desăvârşiri, Domnul Isus a propovăduit tuturor şi fiecăruia dintre ucenicii săi, de orice condiţie, sfinţenia vieţii al cărei Autor şi Înfăptuitor este el însuşi: „Fiţi, aşadar, desăvârşiţi precum Tatăl vostru din ceruri este desăvârşit” (Mt 5,48). Căci tuturora le-a trimis pe Duhul Sfânt care să-i îndemne dinăuntru să-l iubească pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toate puterile (cf. Mc 12,30) şi să se iubească unii pe alţii aşa cum Cristos i-a iubit pe ei (cf. In 13,34; 15,12). Cei care îl urmează pe Cristos, chemaţi de Dumnezeu şi îndreptăţiţi în Isus Domnul nu după faptele lor, ci după hotărârea şi harul lui, au devenit, în botezul credinţei, cu adevărat fii ai lui Dumnezeu şi părtaşi la natura divină şi, prin aceasta, realmente sfinţi. Ei trebuie, aşadar, să păstreze şi să desăvâr-şească în viaţa lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, sfinţenia pe care au primit-o. Apostolul îi îndeamnă să trăiască „după cum se cuvine unor sfinţi” (Ef 5,3), să se îmbrace „ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, cu simţăminte de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, blândeţe, cu îndelungă răbdare” (Col 3,12) şi să aibă roadele Duhului în sfinţenie (cf. Gal 5,22; Rom 6,22). Şi pentru că toţi greşim în multe (cf. Iac 3,2), avem mereu nevoie de îndu-rarea lui Dumnezeu şi trebuie să ne rugăm zilnic: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre” (Mt 6,12).
  Este limpede, aşadar, pentru oricine că toţi credincioşii, de orice stare sau condiţie, sunt chemaţi la plinătatea vieţii creştine şi la desăvârşirea iubirii: prin această sfinţenie se va ajunge la un mod de viaţă mai uman şi în societatea pământească. Pentru a dobândi această desăvârşire, credincioşii trebuie să-şi folosească puterile primite după măsura darului lui Cristos, astfel încât, păşind pe urmele lui şi deveniţi asemenea chipului lui, supunându-se în toate voinţei Tatălui, să se consacre din tot sufletul preamăririi lui Dumnezeu şi slujirii aproapelui. Astfel, sfinţenia poporului lui Dumnezeu va creşte în roade îmbelşugate, după cum preabine o dovedeşte, în istoria Bisericii, viaţa atâtor sfinţi (LG 40).