Rasfoieste
online

de Claudiu Dumea
Publicată in Colecţia Spiritualitate

  În această carte, pr. Claudiu Dumea a adunat o serie de predici despre familia creştină, pe care le-a ţinut în diferite comunităţi creştine. Iată principalele teme: „Căsătoria în planul de iubire al lui Dumnezeu”, „Căsătoria creaţiei”, „Căsătoria răscumpărării”, „Caracteristicile căsătoriei creştine”, „Părinţii: colaboratori ai lui Dumnezeu Creatorul”, „Educaţia: cine o face?”, „Educaţia: cum se face?”, „Familia, chemată la sfinţenie”, „Viaţa sacramentală în familie: botezul şi spovada”, „Euharistia, hrana spirituală a familiei”, „Sfânta familie de la Nazaret, modelul familiilor creştine”, „Pregătirea pentru căsătorie”,„Păstrează-te curat!”
  În introducere, autorul spune: „Ne plângem că astăzi societatea e bolnavă, că lumea a înnebunit, că trăim în Sodoma şi Gomora. E adevărat, dar societatea e bolnavă fiindcă familia e bolnavă. Familia este celula societăţii. Nu poate fi o societate sănătoasă cu familii bolnave moral, după cum nu poate fi corp uman sănătos cu celule bolnave, canceroase.
  Ce a dus în timpurile noastre la prăbuşirea, la degradarea familiei, şi aceasta, din păcate, tocmai la popoarele de civilizaţie şi cultură creştină? Mai întâi au fost ideologiile dominante care s-au impus, gândirea modernă ce s-a îndepărtat de gândirea lui Cristos, de învăţătura Evangheliei. E un proces de gândire care a început în Occident cu vreo 500 de ani în urmă, şi care a evoluat, dând naştere la ideologiile actuale ateiste, materialiste, consumiste, hedoniste, care domină aşa-zisa lume civilizată, care văd în căsătorie şi familie orice în afară de capodopera mâinilor lui Dumnezeu.
  Pentru ideologiile laice, aconfesionale, familia, căsătoria nu este impusă de vreo lege a naturii bazată pe diversitatea de sexe, ci e un act al voinţei libere a omului. Din punct de vedere juridic, e, cel mult, un contract care se încheie şi se desface după bunul plac.
  Existenţialismul ateu, o altă ideologie care domină lumea contemporană, combate cu putere căsătoria, considerând-o o catastrofă, o instituţie retrogradă şi nefastă, născută din ignoranţă şi prejudecată omenească; familia e o închisoare care îngrădeşte libertatea şi autoafirmarea persoanei, în care se învaţă lucrurile cele mai dăunătoare; orice altă şcoală, oricât de proastă, e mai bună decât şcoala familiei.
  Dar fără îndoială că la răspândirea în lume a acestor ideologii, cu toată corupţia şi imoralitatea ce se nasc din ele, au contribuit şi contribuie mijloacele de comunicare în masă: tiparul, radioul, filmele, televiziunea, Internetul, care, în sine, sunt bune şi ar trebui să fie folosite pentru binele şi folosul sufletesc al oamenilor, dar care au ajuns în cea mai mare măsură în mâinile Satanei care le foloseşte pentru a distruge căsătoria şi familia şi, prin aceasta, să corupă, să degradeze societatea şi omenirea.
  Ne întrebăm: Cine poate salva lumea din criza în care se află? Cine poate salva poporul nostru din mocirla în care este scufundat? Politicienii, cu minciunile şi demagogia lor? Uniunea Europeană, în care ne imaginăm că vom găsi Paradisul? Ingineriile economice şi financiare cu care ne ameţesc deţinătorii de putere? Nu, ci numai redresarea şi vindecarea morală şi spirituală a familiei, căci din familie iese fie sfântul, fie delincventul. Fără familii creştine sănătoase, vom fi în continuare un popor de delicvenţi.
  Nu încape îndoială că, în trecut, familia trăia o viaţă mult mai normală, mai fericită, într-un climat patriarhal liniştit, tradiţional, nepoluat moral. Astăzi, situaţia e cu totul alta. Familia e mult mai expusă, mai ameninţată, atmosfera morală e cu totul otrăvită. Pentru a nu se lăsa dusă de curentul lumii, am putea spune că e necesar eroismul”.
  Familiilor creştine din timpurile noastre li se poate repeta îndemnul apostolului Paul cuvintele din Scrisoarea către Romani: „Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu... nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să înţelegeţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit” (Rom 12,1-2).

Şt. Lupu