en-USro-RO

Inregistrare | Login
22 mai 2012
Catalog  »  Carti  »  Spiritualitate  »  In Bratele Mariei   Search



Rasfoieste
online

de Stawomir Biela
Publicată in Colecţia Spiritualitate

  În situaţia desacralizării progresive a lumii contemporane, imperativul re-evanghelizării se impune numaidecât. În acest sens, ecoul chemării accentuate de veneratul Papă Ioan-Paul al II-lea este mereu auzit. E necesar ca el să fie şi eficient. Fără îndoială, şoaptele şi îndemnurile Duhului Sfânt sunt o realitate în Biserica creştină, în diferite feluri.
  Una dintre iniţiativele ce vizează eficienţa trăirii mesajului evanghelic în zilele noastre este şi Mişcarea Familiilor de Nazaret, iniţiativă luată cu trei decenii în urmă în Polonia catolică, unde, ca în tot lagărul comunist ateu, trăirea vieţii creştine a fost influenţată de rigorile oficiale de limitare sensibilă a libertăţii religioase. Curajul ierarhiei catolice poloneze a fost vrednic de admiraţie. Propovăduitorii evangheliei lui Cristos s-au străduit să-i conştientizeze pe creştini de trăirea credinţei, oferind o hrană consistentă prin atragerea cât mai multora în mişcarea deja menţionată.
  Părintele Tadeusz Dajczer a cuprins în cartea sa, Meditaţii despre credinţă la Şcoala Familiei din Nazaret, esenţa unei spiritualităţi creştine apreciabile. I s-a alăturat, printre alţii, Sławomir Biela, născut în 1956, inginer, doctor în fizică, iar apoi student la Facultatea de Teologie Catolică a Universităţii Pontificale din Varşovia. Din 1977 a cooperat îndeaproape cu pr. Dajczer, punând bazele mişcării. Din 1986 este membru al echipei redacţionale, responsabil al multor publicaţii ce privesc formarea membrilor mişcării, tratând teme importante, adaptate lumii contemporane. Lucrări precum: Dumnezeu singur ajunge, Stau la uşă şi bat, Deschideţi porţile lui Cristos, Cele două coloane sunt tot atâtea roade ale reflecţiilor profunde ale autorului în domeniul vieţii spirituale creştine. Cărţile sale sunt utile atât începătorilor, cât şi avansaţilor în viaţa spirituală, călăuzindu-i pe drumul unirii transformante cu Cristos. Ele au fost traduse în 24 de limbi. Prezenta traducere este a 25-a.
  Un adevărat best-seller, cartea În braţele Mariei vine în sprijinul realizării chemării universale de sfinţire, în care Maica preasfântă are rolul deosebit pe care i l-a încredinţat Fiul ei, Domnul nostru Isus Cristos. Cartea e structurată în trei părţi, fiecare dintre ele cuprinzând 4, 6 şi iar 4 capitole. Prima parte are ca titlu general „Drumurile pe care ne aşteaptă Dumnezeu”. Acestea sunt evidenţiate în rugăciunea vameşului, în întâlnirea cu Dumnezeu (în inima lui Isus, în braţele sale rănite, în răstignire), în tăcerea meditaţiei (cu Cristos prezent în gând, inimă şi fapte) şi îndeosebi în rugăciunea „Tatăl nostru”. Partea a doua, cu titlul general „Dumnezeu este îndrăgostit de tine”, reliefează iubirea divină faţă de „oile fără păstor” (neputinţa şi regăsirea lor), răsplătirea încrederii exemplare a cananeencei, spiritul de pocăinţă al fiului risipitor şi închisoarea ca loc de întâlnire cu iubirea divină. Partea a treia, având ca titlu general „Iat-o pe Mama ta”, este, de fapt, partea forte a cărţii, în care Maria, ca Mamă a oamenilor, însoţeşte pelerinajele lor de credinţă, prin exemplul ei de umilinţă şi eroismul ascultării în credinţă. Acestea o îndreptăţesc să fie privită ca o minunată învăţătoare. Fericita ucenicie la care este dirijat cel ce i se încredinţează este încrederea filială în mijlocirea ei puternică la Dumnezeu şi trăirea adevărată în braţele ei. Faptul că toţi oamenii sunt copiii spirituali ai Mariei se bazează pe declaraţia rostită cu limbă de moarte de către Isus: „Mamă, iată-l pe fiul tău”, apostolul Ioan fiind văzut ca un reprezentant al neamului omenesc.
  Autorul este foarte explicit: „Fiind conştient că Maria te poartă în braţele ei, te va ajuta să rămâi în prezenţa lui Dumnezeu, cu o încredere neclintită în iubirea lui”. Pagină după pagină, suntem convinşi de adevărul că „Dumnezeu ne transmite iubirea sa prin mijlocirea Mariei. Descoperind această iubire nemărginită, vei dori să-i dai un răspuns, şi atunci vei putea ajunge la unirea deplină cu Cristos. Acesta e cel mai mare har care îţi poate fi dăruit aici, pe pământ”. Ne-o putem însuşi ca pe o adevărată carte de căpătâi.

A. Despinescu

 TitluData ModificariiMarime 

Vă recomandăm

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină
Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie
Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

 Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal
Drumul pascal
Joseph Cardinal Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea)

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

Drumul pascal
De la Euharistie la Sfânta Treime
M.V. Bernadot

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Reviste

Drumuri Deschise, nr. 142, Martie 2012
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 142 
Iaşi 2012, 21x29, 24 p. 
Drumuri Deschise, nr. 142, Martie 2012
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 141 
Iaşi 2011, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 140 
Iaşi 2011, 21x29, 26 p.
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 132
Iaşi 2010, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)

XIII/25 (2010), 144 p., 17x24, 9 RON.
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)

XII/24 (2009), 152 p., 17x24, 9 RON

Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)