|
|
|

Rasfoieste
online
|
de Ludovic Gillot
Publicată in Colecţia Spiritualitate
Meditaţia este un act conştient de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de suflet, fiind simultan rugăciunea minţii şi a inimii. Sfântul Francisc de Sales spune că meditaţia este o reflecţie atentă, susţinută şi întreţinută voluntar în minte, pentru a stimula voinţa spre afecţiuni sfinte şi salutare, determinând-o să ia hotărâri practice şi concrete.
Izvorul meditaţiei este lectura personală a Cuvântului lui Dumnezeu, de aceea este necesar să ne însuşim o mare familiaritate personală cu acest Cuvânt. Nu-i suficient să-i cunoaştem numai aspectul lingvistic şi exegetic. Trebuie să primim Cuvântul lui Dumnezeu cu o inimă deschisă şi rugătoare, pentru ca el să pătrundă adânc în gândurile şi simţămintele noastre şi să nască în noi un spirit nou, „mintea Domnului” (1Cor 2,16). Această asimilare a gândului Domnului este unul din roadele meditaţiei.
Fiind meditaţia un dialog cotidian cu Cristos Domnul, toţi membrii Poporului lui Dumnezeu sunt chemaţi să mediteze. În mod deosebit, ea trebuie să facă parte din viaţa preoţilor, seminariştilor, persoanelor consacrate, dar şi laicii trebuie să recurgă des la meditaţie fiindcă ea este poarta prin care se intră şi se participă la misterele vieţii lui Cristos.
În contextul social al mileniului al treilea, imaginea şi ecranul computerelor ameninţă să elimine lectura din viaţa omului, zgomotele şi agitaţia frenetică împiedică reculegerea, activismul desconsideră introspecţia, iar meditaţia clasică creştină este ameninţată de unele forme pseudo-mistice de meditaţie orientală: pseudo-gnoza şi mesalianismul. Esenţial este să nu uităm că harul al cărui izvor este mereu Duhul Sfânt, nu este un bun propriu, adică firesc şi datorat sufletului, ci este darul lui Dumnezeu şi, ca atare, trebuie implorat necontenit; că unirea sufletului care se roagă cu Dumnezeu se realizează în „mister”, mai ales prin intermediul Tainelor Bisericii.
Viaţa de rugăciune, sub orice formă a ei, vocală, mintală, liturgică, personală, simplă sau mistică este un dar al Duhului Sfânt. Metodic, ea include trei momente: acela al purificării sau înfrânării patimilor; acela al iluminării interioare prin ungerea spirituală a Duhului Sfânt; şi acela al unirii cu Treimea mântuitoare prin Cristos în Duhul Sfânt şi sfinţitor.
Despre toate acestea tratează pr. Ludovic Gillot în cartea tradusă acum în limba română din limba franceză. Consider că această carte este actuală, dar, mai ales, nespus de ilustrativă în acest domeniu teologic delicat.
Traducând Viaţa, Castelul interior şi Drumul perfecţiunii de sfânta Tereza de Avila (deşi încă nu au fost publicate), făcând un comentariu asupra Tratatului iubirii lui Dumnezeu de sfântul Francisc de Sales, am ajuns la concluziile autorului cărţii de faţă, de aceea am tradus-o în limba română.
Am intervenit, când a fost cazul, în textul autorului, în sensul că am îmbunătăţit notele din subsolul cărţii. De cele mai multe ori, citatele şi trimiterile erau indicate sumar, autorul presupunându-le cunoscute. Le-am verificat pe toate apelând la operele critice ale autorilor citaţi, fie în franceză fie în italiană. Uneori, pentru confirmarea ori mai buna înţelegere a lor, în note am indicat unele trimiteri ori explicaţii personale.
Cartea se doreşte a fi un ghid spiritual pe calea unirii omului cu Persoanele Treimii mântuitoare de o fiinţă şi de viaţă-făcătoare.
E. Ferenţ
|
|
|
|
|
|
|
 |
Mediul Noului Testament
Eduard Lohse
Apariţia în limba română a acestei cărţi se datorează muncii de traducere depusă de Marius şi Petronela Bitiuşcă. Tradusă din limba engleză, cartea are un aspect descriptiv, întrucât analizează influenţele, mai îndepărtate sau mai apropiate, şi cadrul în care a fost scris Noul Testament.
|
|
Evanghelie şi tradiţie rabinică
Michel Remaud
Cartea Evanghelie şi tradiţie rabinică este scrisă de pr. Michel Remaud, specialist în iudaism şi creştinism, director al Institutului Francez „Albert-Decourtray” de studii iudaice din Ierusalim, profesor la Institutul catolic de studii iudaice (Institutul Ratisbona) din Ierusalim. Cartea este tradusă în limba română de pr. Cornel Dîrle.
|
|
Apocalipsul. O adunare liturgică interpretează istoria
Ugo Vanni
Lucrarea nu-şi propune să prezinte o rezolvare definitivă a problemelor de introducere în înţelegerea Apocalipsului, ci vrea să fie doar un ghid pentru aprecierea corectă a mesajului biblic. Volumul este redactat sub forma unui curs introductiv de analiză critică plecând de la textul biblic.
|
|
Parabolele lui Luca. Din amonte în aval
Michel Gourgues
În studiul de faţă, Michel Gourgues ne invită să redescoperim actualitatea acestui „repertoriu de aur”, care sunt parabolele. Volumul se adresează nu numai celor pasionaţi de studiul Bibliei, ci şi tuturor acelor persoane care doresc să ia un prim contact cu universul biblic sau să înţeleagă mai bine mesajul Evangheliilor.
|
|
La început. Geneză 1-11
Jean Daniélou
Această lucrare îşi propune „să fie o lumină pentru oricine o citeşte, în a înţelege cât de minunat e Dumnezeu în lucrările sale şi în iubirea sa perpetuă faţă de orice om”, adresându-se, aşadar, tuturor celor care doresc să-l cunoască pe Dumnezeu, care este iubire (cf. 1In 4,17).
|
|
Psalmii
Alois Bulai, Anton Budau, Iosif Răchiteanu
Apariţia unei noi traduceri a „Psalmilor” răspunde unei cerinţe tot mai mari din partea credincioşilor de a avea la îndemână cărţile Sfintei Scripturi, cuvântul Dumnezeului celui viu şi adevărat, prin care ni se descoperă iubirea şi planul divin de mântuire.
|
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
|
 |
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 141
Iaşi 2011, 21x29, 24 p.
|
|
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 140
Iaşi 2011, 21x29, 26 p.
|
|
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 132
Iaşi 2010, 21x29, 24 p.
|
|
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)
XIII/25 (2010), 144 p., 17x24, 9 RON.
|
|
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)
XII/24 (2009), 152 p., 17x24, 9 RON
|
|
|
|
 |
|
|
|
|
|