Rasfoieste
online

de Ludovic Gillot
Publicată in Colecţia Spiritualitate

  Meditaţia este un act conştient de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de suflet, fiind simultan rugăciunea minţii şi a inimii. Sfântul Francisc de Sales spune că meditaţia este o reflecţie atentă, susţinută şi întreţinută voluntar în minte, pentru a stimula voinţa spre afecţiuni sfinte şi salutare, determinând-o să ia hotărâri practice şi concrete.
  Izvorul meditaţiei este lectura personală a Cuvântului lui Dumnezeu, de aceea este necesar să ne însuşim o mare familiaritate personală cu acest Cuvânt. Nu-i suficient să-i cunoaştem numai aspectul lingvistic şi exegetic. Trebuie să primim Cuvântul lui Dumnezeu cu o inimă deschisă şi rugătoare, pentru ca el să pătrundă adânc în gândurile şi simţămintele noastre şi să nască în noi un spirit nou, „mintea Domnului” (1Cor 2,16). Această asimilare a gândului Domnului este unul din roadele meditaţiei.
  Fiind meditaţia un dialog cotidian cu Cristos Domnul, toţi membrii Poporului lui Dumnezeu sunt chemaţi să mediteze. În mod deosebit, ea trebuie să facă parte din viaţa preoţilor, seminariştilor, persoanelor consacrate, dar şi laicii trebuie să recurgă des la meditaţie fiindcă ea este poarta prin care se intră şi se participă la misterele vieţii lui Cristos.
  În contextul social al mileniului al treilea, imaginea şi ecranul computerelor ameninţă să elimine lectura din viaţa omului, zgomotele şi agitaţia frenetică împiedică reculegerea, activismul desconsideră introspecţia, iar meditaţia clasică creştină este ameninţată de unele forme pseudo-mistice de meditaţie orientală: pseudo-gnoza şi mesalianismul. Esenţial este să nu uităm că harul al cărui izvor este mereu Duhul Sfânt, nu este un bun propriu, adică firesc şi datorat sufletului, ci este darul lui Dumnezeu şi, ca atare, trebuie implorat necontenit; că unirea sufletului care se roagă cu Dumnezeu se realizează în „mister”, mai ales prin intermediul Tainelor Bisericii.
  Viaţa de rugăciune, sub orice formă a ei, vocală, mintală, liturgică, personală, simplă sau mistică este un dar al Duhului Sfânt. Metodic, ea include trei momente: acela al purificării sau înfrânării patimilor; acela al iluminării interioare prin ungerea spirituală a Duhului Sfânt; şi acela al unirii cu Treimea mântuitoare prin Cristos în Duhul Sfânt şi sfinţitor.
  Despre toate acestea tratează pr. Ludovic Gillot în cartea tradusă acum în limba română din limba franceză. Consider că această carte este actuală, dar, mai ales, nespus de ilustrativă în acest domeniu teologic delicat.
  Traducând Viaţa, Castelul interior şi Drumul perfecţiunii de sfânta Tereza de Avila (deşi încă nu au fost publicate), făcând un comentariu asupra Tratatului iubirii lui Dumnezeu de sfântul Francisc de Sales, am ajuns la concluziile autorului cărţii de faţă, de aceea am tradus-o în limba română.
  Am intervenit, când a fost cazul, în textul autorului, în sensul că am îmbunătăţit notele din subsolul cărţii. De cele mai multe ori, citatele şi trimiterile erau indicate sumar, autorul presupunându-le cunoscute. Le-am verificat pe toate apelând la operele critice ale autorilor citaţi, fie în franceză fie în italiană. Uneori, pentru confirmarea ori mai buna înţelegere a lor, în note am indicat unele trimiteri ori explicaţii personale.
  Cartea se doreşte a fi un ghid spiritual pe calea unirii omului cu Persoanele Treimii mântuitoare de o fiinţă şi de viaţă-făcătoare.

E. Ferenţ