en-USro-RO

Register | Login
Tuesday, May 22, 2012



Rasfoieste
online

de Claudiu Dumea
Publicată in Colecţia Spiritualitate

  A vorbi despre suferinţă este un lucru extrem de greu. Discursul despre suferinţă e una, suferinţa trăită, experimentată, e cu totul altceva, şi cine este lovit de suferinţă nu mai are chef să ţină discursuri despre suferinţă. Şi nu numai că nu mai are chef să ţină discursuri despre suferinţă, dar îşi dă seama cât de zadarnice, cât de false sunt cuvintele oamenilor despre suferinţă.
  Nouă, creştinilor, Sfânta Scriptură ne aminteşte la tot pasul că Dumnezeu este un Dumnezeu misterios şi că misterul suferinţei ţine de misterul lui Dumnezeu. Gândurile lui nu sunt gândurile noastre şi distanţa dintre gândurile noastre şi gândurile lui este mai mare decât distanţa de la cer la pământ.
  Răspunsul lui Dumnezeu la strigătele omenirii a fost Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a coborât, şi-a aşezat locuinţa în mijlocul oamenilor, locuind până la sfârşitul veacurilor în mijlocul lor, mai ales, în sfintele taine. El a devenit solidar cu noi, a luat asupra sa toate suferinţele noastre. Şi pentru noi, creştinii, suferinţa rămâne un mister. Dumnezeu nu ne dă o explicaţie pentru orice suferinţă, dar ne dă un sens, o valoare a suferinţei, eliberându-ne de disperarea nonsensului, absurdului, inutilităţii suferinţei şi, mai ales, încurajându-ne cu prezenţa permanentă.

C. Dumea

 TitleModified DateSize 

Vă recomandăm

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină
Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie
Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

 Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal
Drumul pascal
Joseph Cardinal Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea)

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

Drumul pascal
De la Euharistie la Sfânta Treime
M.V. Bernadot

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Reviste

Drumuri Deschise, nr. 142, Martie 2012
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 142 
Iaşi 2012, 21x29, 24 p. 
Drumuri Deschise, nr. 142, Martie 2012
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 141 
Iaşi 2011, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 140 
Iaşi 2011, 21x29, 26 p.
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 132
Iaşi 2010, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)

XIII/25 (2010), 144 p., 17x24, 9 RON.
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)

XII/24 (2009), 152 p., 17x24, 9 RON

Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)