|

Rasfoieste
online
|
de Joseph Cardinal Ratzinger
Publicată in Colecţia Studii Teologice
Problema de a şti cu exactitate care este conţinutul şi sensul credinţei creştine este înconjurată astăzi de ceaţa unei asemenea incertitudini cum nu s-a mai întâlnit niciodată în istorie. Cine a urmărit îndeaproape mişcarea teologică a ultimului deceniu şi nu face parte din grupul acelor oameni fără minte, care sunt gata să considere, oricând şi fără să cerceteze, că ceea ce este nou este automat şi mai bun, şi-ar putea aminti povestea lui „Hans cel norocos”. Acesta, din comoditate, a schimbat bulgărele de aur, care-i părea prea greu şi obositor, rând pe rând, cu un cal, cu o vacă, cu o gâscă, cu o piatră de ascuţit, pe care, în cele din urmă, a aruncat-o în apă, fără să mai piardă astfel prea mult. Dimpotrivă, prin ultimul schimb, el credea că şi-a câştigat darul cel mai de preţ: libertatea deplină. Cât timp a durat starea sa euforică şi cât de amară a fost trezirea sa din istoria închipuitei eliberări, toate acestea, istorioara le lasă, după cum se ştie, pe seama fanteziei cititorului. În mintea creştinului îngrijorat de astăzi, nu rareori se nasc întrebări ca acestea: n-a intrat oare şi teologia noastră din ultimii ani pe un drum asemănător? N-a alunecat ea oare spre o interpretare în scară descendentă a exigenţei credinţei, care părea prea apăsătoare, renunţând mereu puţin câte puţin la câte ceva şi având convingerea că nu se pierde nimic din ceea ce este esenţial, şi totuşi, de fiecare dată atât de mult, încât să se poată face imediat pasul următor? Iar „sărmanului Hans”, creştinului, care, încrezător, s-a lăsat dus din schimb, în schimb, din interpretare în interpretare, nu-i va rămâne, până la urmă, în mână, în locul bulgărelui de aur pe care-l avusese la început, decât o piatră de ascuţit, pe care să o poată arunca cu sufletul împăcat?
Desigur, asemenea întrebări sunt nedrepte, dacă sunt puse la un mod prea general. De fapt, nu se poate afirma acum cu onestitate că „teologia modernă”, în ansamblul ei, a urmat un asemenea drum. Dar nici nu putem nega existenţa unei opinii destul de larg răspândite, care întreţine o astfel de orientare, şi care, în realitate, duce la schimbarea aurului cu piatra de ascuţit. Bineînţeles, o astfel de orientare nu poate fi combătută doar strângând cu încăpăţânare în mână metalul preţios al formulelor rigide din trecut, care, în cele din urmă, rămâne doar un bulgăre de metal, o povară, în loc să ne câştigăm, cu preţul lui, posibilitatea unei adevărate libertăţi. Tocmai în aceasta constă obiectivul cărţii de faţă: ea îşi propune să ajute la o înţelegere nouă a credinţei, ca cea care face posibilă o existenţă umană autentică în lumea de azi, explicând-o, dar fără a o transforma într-o vorbărie care cu greu reuşeşte să acopere un mare gol spiritual.
Cartea a apărut ca urmare a prelegerilor pe care le-am ţinut în semestrul de vară al anului 1967 la Universitatea din Tübingen pentru auditorii de la toate facultăţile. Experienţa pe care Karl Adam a făcut-o în mod magistral, cu o jumătate de secol în urmă, la aceeaşi Universitate, cu cartea Wesen des Katholizismus (Esenţa catolicismului), trebuia să fie încercată din nou, în acelaşi mod, dar ţinând cont de condiţiile schimbate ale generaţiei noastre. Din punct de vedere lingvistic, textul a fost prelucrat, respectându-se cerinţele unei publicaţii. Cu toate acestea, nu am schimbat nici structura şi nici conţinutul, limitându-mă să adaug documentaţii ştiinţifice numai în măsura în care era necesar pentru a face referinţă la instrumentele de care m-am folosit în mod direct la pregătirea prelegerilor.
Dedicând cartea auditorilor din diferitele etape ale activităţii mele academice, doresc să-mi exprim recunoştinţa pentru întrebările pe care mi le-au pus şi pentru reflecţiile făcute împreună, care, cu siguranţă, fac parte dintre premisele din care s-a născut această lucrare. Doresc apoi să-i mulţumesc în special celui ce s-a îngrijit de această ediţie, dr. Heinrich Wild, fără îndemnurile căruia, pe cât de îngăduitoare, pe atât de ferme, n-aş fi avut curajul să iau hotărârea de a înfrunta riscul pe care îl presupune o asemenea lucrare. În sfârşit, mulţumesc tuturor colaboratorilor ce s-au ostenit în diferite moduri pentru apariţia acestei lucrări.
J. Ratzinger
|