 |
| Isus Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea omului
|
|
|
|
|
|

Rasfoieste
online
|
de Eduard Ferenţ
Publicată in Colecţia Studii Teologice
Isus Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea omului este ediţia revizuită şi îmbunătăţită a tratatului Cristologia. Isus Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea omului, apărut în 1998, la Editura Presa Bună din Iaşi. În cele 686 de pagini ale acestui amplu tratat, părintele E. Ferenţ, profesor de teologie dogmatică la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, urmând liniile directoare ale magisteriului Bisericii, prezintă mai întâi cristologia contemporană, arătând căile de orientare în cristologiile actuale, atât catolice, cât şi protestante şi ortodoxe. În continuare, analizează datele biblice despre Cristos, reflecţia sfinţilor părinţi, formulările cristologice ale conciliilor şi diferite tematici referitoare la ontologia şi psihologia lui Cristos.
Misiunea cristologiei actuale, după cum subliniază autorul, este să facă cunoscut adevărul şi semnificaţia istoriei şi a persoanei lui Isus Cristos, să arate continuitatea credinţei în Cristos şi să-l prezinte pe Cristos ca pe unicul Salvator al omului în contextul problemelor existenţiale de astăzi.
Încă din introducere, părintele Ferenţ afirmă: „cristologia este tema centrală şi axa teologiei creştine, chiar a tuturor celorlalte discipline teologice. În centrul credinţei creştine şi al comunităţii creştine, Cristos nu este o carte ori o idee abstractă, ci o persoană vie, despre care Noul Testament şi Biserica dau mărturie. Creştinismul nu poate fi separat de Isus Cristos. El trimite şi depinde tocmai de Isus Cristos, Fiul unic şi trimisul escatologic al Tatălui şi, unit cu acesta, omul perfect escatologic... El ne revelează adevărata taină a lui Dumnezeu unic în fiinţă şi întreit în persoane, şi deopotrivă misterul său şi al omului”.
Persoana lui Isus Cristos este punctul de orientare al credinţei, este cheia pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu, omul şi lumea, revelaţia, harul şi răscumpărarea, comunitatea eclezială şi misiunea acesteia, destinul omului şi al universului, etica şi viaţa creştină. De aceea, cristologia este centrul teologiei, „principiul inteligibilităţii şi al interpretării autentice a economiei salvifice în toate momentele ei, începând de la creaţie până la parusia Domnului”. Cristologia „conduce la urmarea vie a lui Isus Cristos şi la relaţia personală cu el”. Pentru a-l descoperi pe Cristos, trebuie să ţinem cont de doctrina Bisericii, în lumina căreia mărturisim că „Isus din Nazaret este Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat şi răscumpărătorul omului”. În urma acestei profesiuni de credinţă, înţelegem un lucru important: cristologia este în mod esenţial elaborarea sistematică a credinţei, răspunsul la problema mântuirii, a destinului şi sensului definitiv al existenţei omului şi al istoriei.
Părintele observă că lumea contemporană este secularizată şi autosuficientă, şi că ea este în mare parte închisă absolutului transcendent. Omul vrea să-şi rezolve toate problemele fără nici o referire la Dumnezeul cel viu. Mântuirea gratuită oferită de Dumnezeu prin Cristos este înlocuită cu autosuficienţa proprie a omului. Pentru aceasta, „noi, care suntem chemaţi să proclamăm şi să trăim kerigma divină în acest ambient dominat de imanentism şi de materialism, va trebui să clarificăm problema fundamentală a modului de a concepe şi de a actualiza mântuirea omului şi a universului în Cristos”.
C. Dascălu
|
|
|
|
|
|
|
 |
Mediul Noului Testament
Eduard Lohse
Apariţia în limba română a acestei cărţi se datorează muncii de traducere depusă de Marius şi Petronela Bitiuşcă. Tradusă din limba engleză, cartea are un aspect descriptiv, întrucât analizează influenţele, mai îndepărtate sau mai apropiate, şi cadrul în care a fost scris Noul Testament.
|
|
Evanghelie şi tradiţie rabinică
Michel Remaud
Cartea Evanghelie şi tradiţie rabinică este scrisă de pr. Michel Remaud, specialist în iudaism şi creştinism, director al Institutului Francez „Albert-Decourtray” de studii iudaice din Ierusalim, profesor la Institutul catolic de studii iudaice (Institutul Ratisbona) din Ierusalim. Cartea este tradusă în limba română de pr. Cornel Dîrle.
|
|
Apocalipsul. O adunare liturgică interpretează istoria
Ugo Vanni
Lucrarea nu-şi propune să prezinte o rezolvare definitivă a problemelor de introducere în înţelegerea Apocalipsului, ci vrea să fie doar un ghid pentru aprecierea corectă a mesajului biblic. Volumul este redactat sub forma unui curs introductiv de analiză critică plecând de la textul biblic.
|
|
Parabolele lui Luca. Din amonte în aval
Michel Gourgues
În studiul de faţă, Michel Gourgues ne invită să redescoperim actualitatea acestui „repertoriu de aur”, care sunt parabolele. Volumul se adresează nu numai celor pasionaţi de studiul Bibliei, ci şi tuturor acelor persoane care doresc să ia un prim contact cu universul biblic sau să înţeleagă mai bine mesajul Evangheliilor.
|
|
La început. Geneză 1-11
Jean Daniélou
Această lucrare îşi propune „să fie o lumină pentru oricine o citeşte, în a înţelege cât de minunat e Dumnezeu în lucrările sale şi în iubirea sa perpetuă faţă de orice om”, adresându-se, aşadar, tuturor celor care doresc să-l cunoască pe Dumnezeu, care este iubire (cf. 1In 4,17).
|
|
Psalmii
Alois Bulai, Anton Budau, Iosif Răchiteanu
Apariţia unei noi traduceri a „Psalmilor” răspunde unei cerinţe tot mai mari din partea credincioşilor de a avea la îndemână cărţile Sfintei Scripturi, cuvântul Dumnezeului celui viu şi adevărat, prin care ni se descoperă iubirea şi planul divin de mântuire.
|
|
|
|
 |
|
|
|
|
|
|
 |
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 141
Iaşi 2011, 21x29, 24 p.
|
|
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 140
Iaşi 2011, 21x29, 26 p.
|
|
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 132
Iaşi 2010, 21x29, 24 p.
|
|
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)
XIII/25 (2010), 144 p., 17x24, 9 RON.
|
|
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)
XII/24 (2009), 152 p., 17x24, 9 RON
|
|
|
|
 |
|
|
|
|
|