Rasfoieste
online

Vladimir Petercă
Publicată in Colecţia Studii Biblice

  Cartea Wege zum Bibelstudium (Căi spre studiul Bibliei) este rodul unui curs de exegeză midraşică, pe care părintele Vladimir Petercă l-a ţinut între anii 1985-1986 şi, respectiv, 1988-1989, în calitate de profesor invitat, la două cunoscute universităţi din Germania: Westfälische Wilhelms-Universität din Münster şi Ludwig-Maximilians-Universität din München. Fiind un curs ţinut în Germania, era normal ca limba predării să fie germana. Publicându-l acum, în România, autorul a preferat să păstreze forma originală, germană, şi datorită dificultăţilor pe care le ridică traducerea textelor şi a termenilor tehnici în limba română. În jargonul bibliştilor se spune că cea mai importantă limbă biblică este germana! 
  Cartea Wege zum Bibelstudium deschide orizontul bogat al literaturii intertestamentare. Dintre aceste scrieri, părintele Petercă a ales să le prezinte pe cele mai importante: Midraşul, Targumul şi Talmudul.
  Astfel, în prima parte vorbeşte despre Midraş. Scrierile midraşice (de la midraş, explicaţie, comentariu) reprezintă o expunere a textului biblic, cu o finalitate didactică şi morală, după anumite reguli rabinice. Cele mai vechi aparţin epocii tanaitice (sec. II-III) şi sunt comentarii la Cartea Exodului (Mekilta), Leviticului (Sifrà), Numerilor şi Deuteronomului (Sifrè). Perioada următoare, epoca talmudică (sec. IV-VII), este considerată epoca de aur a midraşului. Cea mai faimoasă colecţie este Midrash Rabah (Marele Midraş), compusă dintr-un comentariu la cele cinci cărţi ale Pentateuhului şi din Meghillot Rabbot, comentariu la cele cinci cărţi Meghilot: Cântarea Cântărilor, Rut, Lamentaţiuni, Qohelet şi Estera.
  În partea a doua, autorul se opreşte asupra Targumului. Targumul s-a născut dintr-o necesitate practică. După cum se ştie, momentul central al cultului sinagogal era lectura biblică. Se citea un text din Tora şi un altul din Profeţi. În Palestina, lectura se făcea după textul ebraic, însă, întrucât începând cu secolul al V-lea î.C., limba vorbită de popor nu mai era ebraica, ci aramaica, s-a impus necesitatea ca cineva să traducă textul ebraic în limba poporului. Se stabilise, de asemenea, ca traducătorul să fie diferit de lector, iar traducerea să fie o glosare, şi nu o repetare identică a textului biblic. Era acesta un mod pentru a distinge sfinţenia textului ebraic de comentariul său. Astfel s-au născut Targumim-urile, adică versiunile aramaice ale Bibliei ebraice, pentru uzul liturgic sinagogal. Mai târziu au avut şi un uz scolastic.
  În partea a treia, a patra şi a cincea, autorul oferă câteva exemple de exegeză midraşică. Este vorba de Septuaginta (traducerea greacă a Bibliei ebraice), de capitolul al XVI-lea din Cartea profetului Ezechiel şi de modul în care sunt folosiţi psalmii în Septuaginta.
  Partea a şasea este dedicată Talmudului. Talmudul (învăţătură) este format din Mişna şi Ghemara. Mişna (repetare) este prima culegere oficială a doctrinei iudaice postbiblice şi are un caracter juridic. A fost alcătuită de Rabi Iuda, numit şi Ha-Nasi (Principele) sau Rabenu Ha-Qadosh (Maestrul nostru, sfântul), pe la sfârşitul sec. al II-lea d.C., pe baza unui material transmis de tannaim (repetitorii), maeştri evrei care au scris între sec. I şi al III-lea d.C. Ghemara (completare) este comentariul pe care rabinii posteriori epocii tanaitice (ammoraimii) l-au făcut la Mişna. În funcţie de locul provenienţei, se deosebeşte Ghemara palestineză, care este parţială, şi Ghemara babiloniană, care este completă. Ca şi Ghemara, şi Talmudul este dublu: palestinian sau ierusalimitan (redactat pe la sfârşitul sec. al III-lea) şi babilonian (sec. V-VI). Primul este opera academiilor rabinice din Cezareea şi din Tiberiada; al doilea, al şcolilor rabinice din Babilonia.
  Cu speranţa că această carte va putea contribui la umplerea unei lacune a literaturii biblice, o recomandăm tuturor celor doritori să cunoască mai profund contextul şi modul în care s-au născut cărţile sacre.

Şt. Lupu