en-USro-RO

Inregistrare | Login
22 mai 2012
Catalog  »  Carti  »  Tratate De Teologie  »  A fi catolic   Search



Rasfoieste
online

de Manfred Hauke
Publicată in Colecţia Tratate de Teologie

 Există o mulţime de cărţi despre „creştinism” sau „viaţa creştină” în general, însă lucrările ce au în titlu adjectivul „catolic” sunt, dimpotrivă, rare. La prima vedere, acest lucru ar putea părea de înţeles din perspectiva ecumenismului: oare n-ar trebui catolicitatea să se retragă pe planul al doilea în favoarea însuşirilor comune între toţi creştinii? Mai are vreun sens a fi catolic?

 Cardinalul Leo Scheffczyk nu pune aici semnul întrebării, ci al exclamării. Catolicitatea nu este un atribut oarecare, de prisos, ce ar putea dispărea în spatele unor aspecte mai importante. Ea ţine de esenţa creştinismului, aşa cum a voit însuşi Fiul lui Dumnezeu făcut om. Unirea creştinilor nu se înfăptuieşte ascunzând adevărurile de credinţă, ci înfăţişându-le integral. Numai astfel poate lumina adevărului să strălucească pretutindeni, pururi şi pentru toţi.

 Reflecţia despre „universul credinţei catolice” se află în centrul operei teologice a lui Leo Scheffczyk. Afirmarea catolicităţii include deschiderea radicală faţă de adevăr, oriunde s-ar afla acesta. Iubirea de adevăr este legată de un discernământ critic ce ştie să respingă şi eroarea.

 Motivul acestei cărţi este conferirea demnităţii de cardinal profesorului dr. doc. Leo Scheffczyk pe 21 februarie 2001, dată la care teologul silezian a împlinit 81 de ani. A fost un eveniment neobişnuit: la o asemenea vârstă, o personalitate nu mai primeşte de obicei noi funcţii la vârfurile Bisericii. Însă Leo Scheffczyk a primit înalta demnitate nu în vederea unei funcţii de conducere în Germania sau la Vatican, numirea fiind întemeiată, de fapt, pe meritele personale deosebite în promovarea ştiinţifică a credinţei catolice, în unire cu urmaşul Sfântului Petru. Astfel, Ioan Paul al II-lea a cinstit opera unui teolog ce îmbină fidelitatea faţă de tradiţie cu sensibilitatea faţă de situaţia prezentă. Să ne amintim aici scurtul portret al unui profesor de teologie descris de Isus însuşi: „Orice cărturar care a devenit ucenic al împărăţiei cerurilor este asemenea unui stăpân al casei care scoate din vistieria sa lucruri noi şi vechi” (Mt 13,52).

 Atunci când cardinalul ne-a părăsit, îndreptându-se spre răsplata veşnică, pe 8 decembrie 2005, Papa Benedict al XVI-lea a evidenţiat, într-o telegramă semnificativă, caracterul exemplar al defunctului, manifestat prin aprofundarea teologică a Adevărului dumnezeiesc şi prin fidelitatea faţă de patrimoniul credinţei.

 Lucrarea de faţă, de dimensiuni reduse, nu are intenţia să ofere o introducere ştiinţifică detaliată pentru teologi de specialitate. O lucrare mai amplă care se apropie de acest scop se află în pregătire şi va fi publicată în curând (în limba italiană). Celor interesaţi în special de aspectele ştiinţifice le oferim „Micul vademecum pentru aprofundare” de la sfârşitul acestei lucrări.

 În paginile ce urmează este vorba numai de o primă perspectivă pentru toţi cei interesaţi să cunoască mai îndeaproape opera cardinalului, operă vastă, destinată întregii Biserici. Unele probleme teologice complexe sunt prezentate într-o formă simplă, ca un „aperitiv” care să trezească dorinţa de a aprofunda apoi nemijlocit scrierile Cardinalului. Folosind o altă imagine, putem spune că, prin această lucrare, în „edificiul” monumental al scrierilor teologului german se vor deschide câteva ferestre ce vor face posibilă o primă privire, din diferite perspective, asupra întregii construcţii.

 La originea cărţii se află câteva conferinţe pe care autorul le-a ţinut în anul 2002 la Radio Horeb (secţia germană a postului Radio Maria). Audienţa acestor emisiuni şi succesul versiunii scrise în limba germană au încurajat autorul să prezinte această mică introducere în teologia cardinalului Scheffczyk şi publicului român. Un spaţiu amplu este dedicat teologului însuşi, prin citate alese.

 Urmând deviza Cardinalului, se cuvine „să binevestim bogăţia de nepătruns a lui Cristos” (Ef 3,8). Sunt convins că familiarizarea cu opera lui Leo Scheffczyk poate hrăni bucuria de a fi catolici în aceste vremuri de criză şi poate contribui la o nouă evanghelizare în virtutea unei mărturii nefăţarnice. Îmi doresc ca opera teologică a Cardinalului să ne ajute să fim pe deplin şi absolut catolici.

Pr. prof. dr. doc. Manfred Hauke


 

 TitluTest ProprietarCategorieData ModificariiMarime 

Vă recomandăm

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină
Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie
Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

 Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal
Drumul pascal
Joseph Cardinal Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea)

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

Drumul pascal
De la Euharistie la Sfânta Treime
M.V. Bernadot

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Reviste

Drumuri Deschise, nr. 142, Martie 2012
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 142 
Iaşi 2012, 21x29, 24 p. 
Drumuri Deschise, nr. 142, Martie 2012
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 141 
Iaşi 2011, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 140 
Iaşi 2011, 21x29, 26 p.
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 132
Iaşi 2010, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)

XIII/25 (2010), 144 p., 17x24, 9 RON.
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)

XII/24 (2009), 152 p., 17x24, 9 RON

Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)