8 septembrie 2010
De la Euharistie la Sfânta Treime



Rasfoieste
online

de M.V. Bernadot
Publicată in Colecţia Tratate de Teologie

  Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toţi sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale.
  M-am decis să traduc cartea părintelui M.V. Bernadot datorită actualităţii sale. Traducând-o, m-am gândit, în primul rând, la studenţii mei teologi din Iaşi, care vor fi sau sunt deja slujitori ai tainei altarului. Spiritualitatea Seminarului nostru Diecezan a fost şi trebuie să rămână profund euharistică. Un preot catolic nu-şi poate trăi autentic sfânta Preoţie fără a-şi însuşi spiritul euharistic.
  În al doilea rând, mă gândesc la atâţia credincioşi laici care participă zilnic la sfânta Liturghie. Câţi dintre ei nu doresc să aprofundeze unirea lor spirituală cu Domnul din tabernacol!
  În sfârşit, mă gândesc că în această perioadă de pregătire a Sinodului Diecezan, în care ne aflăm, traducerea cărţii de faţă ar putea fi o contribuţie aleasă. Cu cât o Biserică locală este mai euharistică, cu atât este mai mult Biserică adunată de cuvânt şi hrănită cu pâinea vieţii.

Eduard Ferenţ

Extras
 TitluData ModificariiMarime 
Vă recomandăm

 

Teme de Istorie a Bisericii

Aceste teme sunt elaborate atat pentru a aduce un plus de claritate ]n anumite probleme mai importante ale istoriei Bisericii, cat si pentru a stimula o cercetare si o cunoastere mai profunda a istoriei bisericesti.

   

Inceputurile Bisericii Catolice din Moldova


Apariţia acestei cărţi se datorează pr. prof. dr. Eduard Ferenţ,care s-a îngrijit de adunarea şi publicarea cercetărilor istorice efectuate de pr. dr. Ioan Ferenţ.

   

Sagna: file de monografie storica


Această lucrare oferă un profil istoric şi etnografic al localităţii Sagna din jud. Neamţ, fiind una din primele cărţi de acest gen apărute în Dieceza de Iaşi.

   

Istoria Bisericii Catolice din Moldova


Studiul de faţă intenţionează să fie o modestă contribuţie la o mai bună înţelegere a istoriei catolicilor din Moldova, despre care s-a scris puţin, iar uneori, nu cu cele mai bune şi curate intenţii

   

Les catholique de Moldavie

Cercetarea autorului – concretizată în prezentul volum –este temeinică şi echidistantă şi vrea să ofere o carte de vizită a Moldovei catolice, pe teritoriul căreia catolicii s-a organizat în episcopii încă din secolul al XIII-lea.

   
Catolicii Din Bacau

Această carte reprezintă o importantă operă de cercetare istorică şi spirituală deopotrivă. În paginile acestei lucrări se poate descoperi o lume de mult apusă, care însă ne-a lăsat ca moştenire un bogat patrimoniu cultural şi tezaurul cel mai de preţ – credinţa.

 
   
Halaucesti: sat de  veche traditie cultural-religioasa

Cartea a fost concepută ca un omagiu adus păstorilor franciscani care, în comuniune cu episcopii de Iaşi, au contribuit într-o mare măsură la propăşirea acestei localităţi.

 



Media Trust Sapientia


Copyright 2009 Media Trust Sapientia   |   Termeni de Utilizare   |  Politica de confidentialitate
  Powered by Distinctiva