de Bartolomeo Sorge
Publicată în Colecţia: Tratate de teologie

  În traducerea părintelui profesor dr. Mihai Pătraşcu; această carte este un instrument de lucru şi de studiu foarte necesar pentru viitorii preoţi şi pentru lucrătorii pastorali. Autorul este părintele iezuit Bartolomeo Sorge, un specialist în doctrina socială a Bisericii, fost director al prestigioasei publicaţii La Civiltà cattolica (între anii 1973-1985). De la 1 ianuarie 1999 este director al revistei Aggiornamenti sociali. Este preot din anul 1958 şi a desfășurat o intensă activitate publicistică.
  Prezenta carte este actualizarea şi lărgirea conţinutului unui volum precedent, Pentru o civilizaţie a iubirii, şi prezintă într-o manieră sistematică magisteriul Bisericii cu privire la chestiunile sociale cele mai stringente: globalizarea, războiul şi terorismul, manipularea genetică, pedeapsa cu moartea, raportul dintre etică şi cercetarea ştiinţifică, Islamul, Uniunea Europeană şi raportul ei cu Biserica.
  Structurat în patru părţi, volumul exprimă bine ideea unui curs care trebuie studiat, dar şi a unui parcurs care trebuie făcut.
Prima parte, „Discursul social al Bisericii”, prezintă în mod sistematic şi în ordine cronologică, în patru perioade, doctrina socială, prin explicarea unor enciclice şi documente date ca reacţie la probleme de ordin social. Începutul discursului social al Bisericii este enciclica papei Leon al XIII-lea, „Rerum Novarum” (1891), axată pe problema muncitorească. Ca urmare a crizei în care intrase capitalismul şi a doctrinei marxiste radical opuse Bisericii, papa Pius al XI-lea scrie enciclica „Quadragesimo anno” (1931), în care propune găsirea unei a treia căi, care să traducă principiile religioase şi etice ale magisteriului social într-o formă de organizare creştină a societăţii. A treia fază a discursului social al Bisericii este determinată de confluenţa a trei motive diferite, legate între ele: criza ideologiilor, procesele de mondializare, rezultatele doctrinare şi pastorale ale Conciliului al II-lea din Vatican. Acestea sunt dezbătute în enciclicele „Mater et magistra” (1961) şi „Pacem in terris” (1963) ale lui Ioan al XXIII-lea, dar şi în enciclica „Populorum Progressio” (1967) şi scrisoarea apostolică „Octogesima adveniens” (1971) ale papei Paul al VI-lea. O dată cu pontificatul papei Ioan Paul al II-lea începe o altă etapă, în care marea problemă socială este menţinerea păcii şi calitatea vieţii.
  În partea a doua, „Propunerea socială a Bisericii”, autorul explică faptul că învăţăturile sociale ale Bisericii nu furnizează direct o soluţie tehnică la problemele grave care ne chinuiesc, ci oferă un fundament moral care poate fi împărtăşit de toţi oamenii de bunăvoinţă şi pe care se poate construi noul proiect al unei ordini sociale mai umane şi mai fraterne.
Partea a treia, „Prezenţa socială a Bisericii”, este un îndemn la angajare socială. Chiar dacă Biserica nu are de propus un model tehnic de societate, asta n-o împiedică să formuleze o propunere socială şi să vrea ca toţi creştinii şi oamenii de bunăvoinţă s-o ia în considerare şi s-o pună în practică prin programe îndrăzneţe. De aceea, le revine şi credincioşilor laici datoria să realizeze trecerea de la propunere la acţiune prin asumarea responsabilităţilor sociale, deoarece laicii transformă în faptă învăţătura socială a Bisericii, participând la misiunea pământească a acesteia.
  Partea a patra, „Dezbateri de actualitate”, prezintă probleme cu care se confruntă astăzi Biserica, fiind analizate globalizarea, riscul unui război, biotehnologiile, pedeapsa cu moartea, relaţiile interreligioase, precum şi punerea în practică a deciziilor Conciliului al II-lea din Vatican în zilele noastre.
În textul de faţă se poate vedea apoi importanţa valorilor morale, fondate pe legea naturală scrisă în conştiinţa fiecărei fiinţe umane; de aceea, fiecare conştiinţă umană este obligată să cunoască şi să respecte această lege. Omenirea de astăzi cere mai multă dreptate în faţa fenomenului globalizării; ea percepe preocuparea vie pentru ecologie şi pentru gestionarea corectă a problemelor publice; acordă atenţie necesităţii de a salva conştiinţa naţională, fără a pierde totuşi din vedere calea dreptăţii şi conştiinţa unităţii familiei umane. Lumea muncii, modificată profund de cuceririle tehnologice moderne, cunoaşte nivele extraordinare de calitate, însă trebuie să înregistreze şi forme inedite de instabilitate, exploatare şi chiar de sclavie, în cadrul aceloraşi societăţi aşa-zise prospere. În diferite zone ale planetei continuă să crească nivelul bunăstării, dar creşte ameninţător numărul noilor săraci şi se extinde, în regiuni diverse, diferenţa dintre ţările mai puţin dezvoltate şi ţările bogate. Piaţa liberă - proces economic cu aspecte pozitive - îşi arată totuşi limitele sale. Pe de altă parte, iubirea preferenţială faţă de cei săraci reprezintă o alegere fundamentală a Bisericii, care o propune tuturor oamenilor de bunăvoinţă.
  Cartea este scrisă într-o manieră simplificată, adresându-se mai mult celor care doresc să fie iniţiaţi decât celor care deja sunt introduşi în tematică. De asemenea, constituie şi un adevărat material ajutător pentru angajarea socială şi politică. Bogăţia documentară a acestui volum ne introduce în lumea contemporană, aşa cum este ea, dar „citită” cu ochii Bisericii, ochi care se apleacă cu iubire asupra nevoilor şi speranţelor fiecărui om.

Andrei Dumitrescu & Cosmin Cimpoeşu