|

Rasfoieste
online
|
de Alois Bişoc
Publicată in Colecţia Tratate de Teologie
În devenirea şi edificarea sa în decursul istoriei în slujba mântuirii tuturor oamenilor, Biserica are datoria să reflecteze în mod continuu asupra vieţii şi misiunii sale, asupra acţiunilor şi deciziilor sale, ţinând seama de situaţiile concrete şi de exigenţele actuale ale persoanelor în diferitele ambiente şi culturi în care şi pentru care ea trăieşte, este trimisă şi acţionează. La o atare reflecţie contribuie într-un mod original şi propriu teologia pastorală, care este în strânsă legătură cu celelalte discipline teologice şi apelează şi la contribuţiile diverselor ştiinţe umane.
Paginile acestui volum vor să ofere o sinteză organică, bazată teologic pe elementele principale ce trebuie să inspire azi teologia pastorală fundamentală, cu referire la practica şi la misiunea Bisericii, la viaţa eclezială, la interpretările magisteriului Bisericii şi la reflecţia actuală asupra acestor probleme.
Scopul acestui volum este de a oferi un material pentru cei care se întâlnesc pentru prima dată cu teologia pastorală şi de a prezenta temele cele mai importante referitoare la această disciplină teologică. Nici o reţetă pastorală, nici o formulă magică nu se află în acest volum. El este o contribuţie, un instrument pentru cei care sunt convinşi că nu există practică pastorală mai bună fără o teorie teologico-pastorală bună.
Volumul de faţă nu are pretenţia de a fi o tratare completă, o cercetare erudită sau specializată asupra fiecărui aspect al teologiei pastorale, ci vrea să fie mai mult un instrument sau un manual pentru a introduce şi a favoriza cercetarea şi reflecţia în acest domeniu, pentru a creşte împreună în conştiinţa de a împlini misiunea comună primită de la Cristos cel înviat şi în căutarea unei fidelităţi tot mai mari faţă de această misiune.
Alois Bişoc
|