Rasfoieste
online

de Eduard Ferenţ
Publicată in Colecţia Tratate de teologie

  După tratatele despre Duhul Sfânt şi despre antropologia omului răscumpărat, ca o continuare a tematicii îndumnezeirii omului prin harul creator al Duhului Sfânt, aici vreau să prezint o lucrare strict dogmatică referitoare la darurile Duhului Sfânt şi la roadele acestora în noi, în raportul lor tainic cu virtuţile infuze.
  Virtuţile teologale – credinţa, speranţa şi caritatea – primite la Botez ne-au unit în mod tainic şi personal cu Dumnezeu Treime. Lor li s-au dat simultan ca ajutor, în vederea trăirii vieţii noi a lui Isus Cristos, cele şapte daruri ale Duhului Sfânt. Acestea, provenind de la Duhul Sfânt, „Arborele vieţii, care rodeşte de douăsprezece ori pe an” (Ap 22,2), adică permanent, lucrând în noi cu noi, produc roade spirituale.
  Roadele Duhului Sfânt: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, bunăvoinţa, blândeţea, fidelitatea, înfrânarea, castitatea (cf. Gal 5,22-23) nu sunt altceva decât poame delicioase şi coapte rodite din mugurii „carităţii revărsate în inimile noastre de către Duhul Sfânt care ne-a fost dăruit” (Rom 5,5). Altfel spus, roadele Duhului sunt acte ale carităţii, împreună lucrări ale Duhului şi ale celui călăuzit de iubirea lui sfântă.
  Tema darurilor şi a roadelor, care, la prima vedere, apare abstractă şi lipsită de interes, reprezintă, de fapt, trăirea personală a vieţii celei noi a lui Cristos şi o invitaţie adresată noii generaţii pentru a-şi înălţa privirea spre realităţile Spiritului. În ultimii şaizeci de ani, tinerii noştri au fost mereu expuşi pericolelor ateismului şi ale materialismului dialectic. Astăzi sunt ameninţaţi de civilizaţia consumistă, hedonistă şi materialistă, care încearcă să se prezinte şi ea ca garanta viitoarei prosperităţi. Această generaţie aşteaptă ceva nou. Dezamăgită de deşertăciunea şi de golul spiritual al comunismului şi al noilor curente de gândire din perioada postmodernismului, caută să descopere ori să regăsească „noutatea sigură”, care nu învecheşte şi nu apune, a tainei lui Dumnezeu revelată în Isus Cristos. Nu ne-a adus el orice noutate venind personal în mijlocul nostru?
  Acestei generaţii mă adresez cu lucrarea de faţă. Ea trebuie înţeleasă, iubită şi călăuzită, transmiţându-i Adevărul care rămâne mereu tânăr şi proaspăt. Luminată de Cristos şi prelucrată de limfa divină a carităţii Duhului Sfânt, va deveni ea însăşi noul ferment spiritual al societăţii de astăzi, capabil de a transforma lumea în care activează, „bucurându-se de Adevăr”.

E. Ferenţ