Rasfoieste
online

de Alois Bişoc
Publicată in Colecţia Tratate de Teologie

  De douăzeci de secole, Biserica trăieşte şi continuă cu succes opera mântuitoare a lui Isus Cristos prin preoţii săi, care vestesc cuvântul lui Dumnezeu, administrează sfintele sacramente şi îi conduc cu zel pe cei încredinţaţi lor. Este adevărat că între timp multe s-au schimbat şi continuă să se schimbe în această lume. Chiar şi imaginea preotului este acum mai mult ca niciodată antrenată în această evoluţie continuă. Alta era imaginea preo­tului în Biserica primară, când îşi desfăşura activitatea numai în cadrul comunităţii ecleziale, şi alta astăzi, când este nevoit să se confrunte cu atâtea probleme. Ne punem concomitent atâtea întrebări, şi anume: Mai este necesar preotul în societatea de azi? Nu cumva este tot mai mult împins la periferia societăţii? Nu este oare destinat să dispară? Altfel spus: cine spune lumea că este preotul? Întrebarea nu este din pură curiozitate, aşa cum nu a fost nici pentru Isus când i-a întrebat pe discipolii săi: „Cine spun oamenii că sunt eu?” (Mc 8,27), ci este pentru a ţine seama de mentalitatea acelora cărora trebuie să le fie procla­mată evanghelia.
  Într-un moment în care este pusă în discuţie identitatea preo­tului de către mulţi contemporani, Biserica, prin documentele sale, propune imaginea preotului catolic în toată integritatea sa. Prin vocea sa cea mai autorizată, papa Ioan Paul al II-lea afirmă că „există o fizionomie esenţială a preotului care nu se schimbă: preotul de mâine, de fapt, nu mai puţin ca cel de azi, va trebui să se asemene lui Cristos. Când trăia pe pământ, Isus a oferit prin el însuşi fizionomia definitivă a preotului, realizând o preoţie ministerială cu care, în primul rând, au fost învestiţi apostolii; această preoţie este destinată să dureze, să se reproducă fără încetare în toate perioadele istoriei. Preotul mileniului al treilea va fi, în acest sens, continuatorul preoţilor care, în precedentele milenii, au animat viaţa Bisericii. Chiar şi în mileniul al III-lea, vocaţia sacerdotală va continua să fie chemarea la a trăi unica şi perma­nenta preoţie a lui Cristos. Dar la fel de sigur este că viaţa şi ministerul preotului trebuie să se adapteze fiecărei epoci şi fiecărui ambient de viaţă. De aceea, în ceea ce ne priveşte, trebuie să căutăm să ne deschidem, pe cât posibil, iluminării superioare a Duhului Sfânt, pentru a descoperi orientările societăţii contemporane, a recunoaşte nevoile spirituale cele mai profunde, a determina datoriile concrete cele mai importante, metodele pastorale de adoptat şi, astfel, să răspundem în mod adecvat aşteptărilor umane” (Pastores dabo vobis 5).
  Volumul de faţă nu are pretenţia de a fi o expunere exhaustivă despre preoţie, ci vrea mai degrabă să prezinte unele aspecte teologico-pastorale mai importante, pentru a explica mai mult adevărata identitate şi misiune a preotului contemporan. Sperăm ca acest volum să fie de folos atât candidaţilor la preoţie, cât şi confraţilor preoţi, pentru a trăi în profunzime şi cu mai mare convingere unirea lor cu Dumnezeu prin Isus Cristos în Duhul Sfânt şi pentru a-şi îndeplini cu mai mult zel misiunea de slujire în Biserică în favoarea comuniunii oamenilor cu Dumnezeu şi a oamenilor între ei, cu scopul de a construi familia fiilor lui Dumnezeu ca o fraternitate animată de Duhul unităţii. Însă aceste pagini sunt destinate şi pentru ceilalţi creştini, care vor să pătrundă şi să aprofundeze mai mult darul preoţiei, să înţeleagă în mod corect identitatea şi misiunea preotului în lumea de astăzi şi să apeleze cu mai multă încredere la el care este chemat să fie imagine vie şi transparentă a lui Cristos, păstorul cel bun.