|
Rasfoieste
online
|
de Vlad Mihai Niculescu
Publicată in Colecţia Tratate de Teologie
Cine este Vlad Mihai Niculescu, ne spune domnul Virgil Nemoianu în prefaţa cărţii: „Extrem de bine pregătit, cu studii la Bucureşti, Viena, Washington, versat în literatură şi artă, adâncit în domeniul pe care cândva îl numeam «bizantinologie» (Early Christian Studies spun americanii de azi, mai practic şi mai corect), dar, în acelaşi timp, tot mai pasionat de figurile filozofiei moderne şi contemporane, Niculescu este nu numai pe cale de a deveni unul dintre principalii gânditori tineri din România, ci chiar este, încă de pe acum, cum dovedeşte volumul său de debut, o figură interesantă şi de valoare”.
Cartea de faţă a domnului Vlad Niculescu pare, la prima vedere, o culegere de eseuri şi articole separate. O lectură atentă dovedeşte însă că există aici elemente de unitate şi coerenţă dintre cele mai semnificative şi viguroase.
Astfel, în prima parte a cărţii, intitulată sugestiv „Traseul mistagogic, de la slujirea misionară la înrudirea cu Dumnezeu”, autorul a grupat o serie de eseuri care au ca temă: „Socrate şi originea misionară a filozofiei”, „Traseul ascensiunii spirituale a adevăratului gnostic în teologia lui Clement de Alexandria”, „Eros şi omonimie în teologia lui Origene”, „Hermeneutica ascetică a distanţei dintre Dumnezeu şi om în teologia lui Evagriu Ponticul”, „Înrudirea cu Dumnezeu ca principiu constitutiv al ierarhiilor în teologia lui Dionisiu Areopagitul”.
În partea a doua, „Persoane teologice în diferend şi întâlnire”, sunt prezentate următoarele articole: „Diferenţa henologică în Enneadele lui Plotin”, „Persoana problematică”, „Doctrina trinitară a teologilor capadocieni, Pentru un personalism altfel decât ontologic”, „Unu şi acelaşi. Identitatea personală ca operator teo-dramatic în cristologia lui Ciril de Alexandria”.
Partea a treia, „Teologie şi retractare”, de unde vine şi titlul cărţii, reprezintă un fel de concluzie a muncii de până acum a autorului. Mărturiseşte domnul Niculescu: „Teologie şi retractare este încheierea unei cărţi, dar, mai ales, o încheiere în drumul meu intelectual. O încheiere care nu desăvârşeşte; e vorba, mai degrabă, de un sfârşit prin saturaţie, de atingerea unei limite subiective. De aici şi ideea de retractare: saţietatea creează nevoia de retragere, de îndepărtare de obiectul dorinţei, de revizuire a unor poziţii pentru a te face disponibil pentru alte experienţe. În asta e implicată, în mod subtil, şi conştiinţa eşecului unui ataşament în care sperai să mobilizezi energii inepuizabile, dar care până la urmă s-au dovedit a fi limitate. Cam astfel simt şi eu în ce priveşte conţinutul eseurilor din volumul de faţă, eseuri ce acoperă în mare activitatea mea scolastică din ultimii zece ani”.
Despre valoarea acestor studii prezentate de domnul Niculescu în cartea Teologie şi retractare ne vorbeşte tot domnul Virgil Nemoianu: „Ne aflăm, am convingerea, în faţa unuia dintre gânditorii cu adevărat serioşi ai generaţiei tinere, în faţa unuia dintre cei care vor plăsmui în viitor modurile de gândire şi însăşi imaginaţia morală a culturii române”.
Ştefan Lupu
|