Rasfoieste
online

de Battista Mondin
Publicată in Colecţia Tratate de filozofie

  Dumnezeu a fascinat omenirea încă din zorii civilizaţiei; căutarea divinităţii a inspirat naşterea miturilor, de la care au plecat primele reprezentări intelectuale despre divinitate. Mitul narează o istorie sacră, sugestivă pentru cel care face parte din cultura care a creat respectivul mit şi care aderă necritic la aceasta. Mitul poate relata nu numai originea lumii, a animalelor, a plantelor şi a omului, ci şi toate evenimentele primordiale în urma cărora omul a devenit ceea ce el este astăzi, adică o fiinţă organizată în societate, obligată să muncească pentru a trăi şi trăind după anumite reguli. Mitul se derulează într-un timp primordial şi îndepărtat, un timp în afara istoriei. Recitarea miturilor repeta, simbolic, o re-creare a lumii prin ritual. Mitul nu era recitat oricând şi oriunde, ci cu ocazia unei ceremonii: naştere, iniţiere, căsătorie, moarte, deci cu ocazia unui început sau a unei transformări. În accepţiunea actuală (îl considerăm aici pe Mircea Eliade), mitul nu mai este considerat o "fabulă", o "ficţiune", ci, ca şi în lumea străveche, arhaică, se consideră a fi pentru cei care cred în el "o «istorie adevărată» şi preţioasă, fiindcă este sacră, exemplară şi semnificativă sau o tradiţie sacră, relevaţie primordială, model exemplar". În Grecia lui Homer, mhytos-ul avea o valoare religioasă şi metafizică, opunându-se logos-ului, iar de la Xenofan încoace a început să desemneze tot "ce nu poate exista cu adevărat". Aceasta este însă o interpretare incompletă, care nu ţine cont de veritabila funcţie a mitului, anume aceea dătătoare de sens, mitul fiind viu şi înfăţişând "modele pentru comportarea omenească şi, prin însăşi aceasta, conferă existenţei semnificaţie şi valoare". 
  Filozofia religiei (la dezvoltarea căreia a contribuit decisiv gânditorul român Mircea Eliade, preocupat îndeosebi de problema mitului în omenire) analizează legitimitatea mitului în raport cu Dumnezeul raţional, a cărui căutare a marcat naşterea fenomenului religios şi a religiilor. Religia în complexitatea ei (rituri, mituri şi simboluri) este analizată în această ramură filozofică ce-i este dedicată în mod special din punct de vedere structural (hermeneutic, psihologic şi social) pentru a o înţelege şi pentru a-i vedea complexitatea ce o capătă în raport cu omul.
  Teologia filozofică traduce în limbaj raţional credinţa omului în Dumnezeu. Am putea spune împreună cu sfântul Toma de Aquino că "a crede este un act al intelectului care aderă la adevărul dumnezeiesc, la porunca voinţei puse în mişcare de Dumnezeu prin har" (Summa theologiae II-II, q. 2, a. 9). Şi întrucât doctorul angelic este principalul gânditor căruia îi datorăm dezvoltarea filozofiei despre Dumnezeu, putem spune împreună cu el că "în Dumnezeu, puterea şi esenţa, voinţa şi inteligenţa, înţelepciunea şi dreptatea sunt unul şi acelaşi lucru, astfel că nimic nu poate exista în puterea divină care să nu poată exista în dreapta voinţă a lui Dumnezeu ori în înţeleapta sa judecată" (Summa theologiae I, q. 25, a. 5 ad 1).
  Acest volum, deosebit de interesant şi de util în formarea unei imagini corecte, din punct de vedere raţional, despre Dumnezeu, poate fi citit de către toate persoanele doritoare de cunoaşterea celui necreat, viu, unic şi adevărat.