en-USro-RO

Inregistrare | Login
22 mai 2012
Catalog  »  Carti  »  Vietile Sfintilor  »  Paul Din Tars   Search



Rasfoieste
online

de Josef Holzner
Publicată in Colecţia Vieţile Sfinţilor

  Se spune că sfinţii sunt „ferestre spre Infinit” sau „ferestrele Infinitului”. Este adevărat. Cine priveşte cu atenţie viaţa unui sfânt, indiferent dacă acesta a trăit la începuturile Bisericii, în Evul Mediu sau în perioada contemporană, nu poate să nu rămână surprins de transparenţa cu care acesta face „vizibile” harul, iubirea, milostivirea lui Dumnezeu. Sfinţii sunt cei care, de-a lungul vieţii lor, au dus o muncă neobosită de purificare, şi astfel, „fereastra” lor a devenit transparentă pentru lumina lui Dumnezeu.
  Sfinţii sunt mereu actuali, pentru că mesajul lor este mereu actual. Din vieţile sfinţilor învăţăm că omul nu este un absolut în sine, nu este o „monadă” închisă în orizontul acestei lumi, ci este o „persoană” chemată să meargă „dincolo”, spre Infinit. Însă omul nu ar putea să meargă spre Dumnezeu, dacă Dumnezeu nu l-ar fi „vizitat” mai întâi, dacă Fiul lui Dumnezeu nu şi-ar fi stabilit „cortul” în ambianţa vitală în care omul îşi desfăşoară existenţa. Sfinţii sunt cei care s-au hotărât să-şi zidească „locuinţa” înlăuntrul acestui „cort” al lui Dumnezeu.
  Într-un context socio-cultural post-ideologic, când tot mai mulţi contemporani par să piardă adevăratul sens al vieţii, nevoia unor modele, a unor „indicatoare” de sens, este mai mult decât necesară. Din acest motiv, Editura „Sapientia” şi-a propus, prin colecţia „Vieţile sfinţilor”, să aducă la cunoştinţa cititorilor biografiile celor mai reprezentativi sfinţi ai Bisericii, biografii care să invite la reflecţie şi la imitare.
  Cap de serie în această colecţie este sfântul Paul din Tars, Apostolul neamurilor, cel care a „îndrăznit” să spună: „Fiţi imitatorii mei, după cum eu sunt imitatorul lui Cristos” (1Cor 11,1). Numărul studiilor dedicate sfântului Paul este impresionant, dintre acestea, puţine au devenit aşa de cunoscute cum este cel al lui Josef Holzner: Paulus. Secretul acestui succes constă în faptul că autorul, în cartea sa, pe lângă un studiu psihologic şi o sinteză a teologiei pauline, îi oferă cititorului şi o biografie a sfântului Paul în sensul deplin al cuvântului. Caracterul deosebit al cărţii constă tocmai în grija şi măiestria cu care prezintă imaginea Apostolului neamurilor pe fundalul istoriei culturale, spirituale şi religioase a timpului său.
  Josef Holzner s-a născut la 12 decembrie 1877, în localitatea Dorfen din Bayern (Germania). După terminarea studiilor gimnaziale, a intrat în seminar şi, apoi, şi-a continuat formarea preoţească la Roma, în Colegiul Germanicum. Pe data de 28 octombrie 1901, a fost sfinţit preot. A lucrat ca paroh de Lenggries (Bayern) şi, apoi, ca profesor de religie la o şcoală din München. Numeroasele cunoştinţe adunate în urma călătoriilor efectuate prin diferite ţări, precum şi însuşirea mai multor limbi străine, l-au ajutat să înţeleagă mai bine viaţa Apostolului neamurilor. Josef Holzner a murit la 8 noiembrie 1947, la München.
  Cartea lui Holzner, Paulus, apărută la Editura „Herder” (Freiburg im Breisgau, Germania), a cunoscut până acum 25 de ediţii şi a fost tradusă în 8 limbi. Traducerea în limba română a fost realizată pentru prima dată pe la mijlocul anilor ’60 de către pr. Anton Bişoc, dar a circulat într-un cerc restrâns, din cauza condiţiilor socio-politice de atunci. Acum suntem bucuroşi să punem la dispoziţia cititorilor această traducere realizată după ediţia din 1964, publicată de Editura „Herder” într-o formă prescurtată.
  Sperăm ca lectura cărţii Paul din Tars să le aducă cititorilor o mai bună cunoaştere a vieţii, a activităţii şi a scrierilor Apostolului neamurilor, precum şi a trăirii creştinilor de la începutul istoriei Bisericii.

Ştefan Lupu

 TitluData ModificariiMarime 

Vă recomandăm

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină

Această carte, elaborată de surorile lauretane, se adresează copiilor şi tinerilor care se pregătesc la primirea sfântului Mir. Acest volum este un manual de pregătire catehetică pentru sfântul Mir, care îl continuă pe cel de la prima sfântă Împărtăşanie.

Întâlnire cu viitorul tău. De la Mir la maturitatea creştină
Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie

Tematica acestui manual se axează pe prezentarea principalelor adevăruri de credinţă, exprimate în Simbolul apostolic, precum şi a noţiunilor fundamentale referitoare la sacramentul Spovezii şi al Euharistiei şi este un real ajutor catehetic.

Drumul cu Isus spre prima sfântă Împărtăşanie
Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal

După ce în timpul Postului Mare, Biserica a fost invitată să parcurgă, staţiune după staţiune, Drumul crucii lui Cristos de la condamnare până la înmormântare, în timpul pascal Biserica este invitată să parcurgă Calea luminii, adică paisprezece staţiuni din viaţa lui Cristos de la învierea lui glorioasă din morţi şi până la trimiterea Duhului Sfânt. În acest scop, Editura „Sapientia” vine cu o nouă apariţie editorială în materie de rugăciune, şi anume „Via lucis – Calea luminii”.

 Via Lucis – Calea luminii. O rugăciune a comunităţii creştine pentru timpul pascal
Drumul pascal
Joseph Cardinal Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea)

Acest volum reprezintă o nouă apariţie editorială a cardinalului Joseph Ratzinger (Papa Benedict al XVI-lea) în mediul teologic românesc. Cartea conţine textul meditaţiilor pe care actualul papă le-a ţinut Papei Ioan Paul al II-lea şi Curiei Romane în anul 1983, la începutul Postului Mare.

Drumul pascal
De la Euharistie la Sfânta Treime
M.V. Bernadot

Sfânta Euharistie este izvorul şi culmea vieţii Bisericii. Biserica nu poate exista fără Euharistie. De aceea, toti sfinţii au făcut din ea centrul vieţii lor spirituale, iar prezentul volum este o invitaţie de a ne apropia şi noi cât mai des şi cu cât mai multă încredere de Isus din sfânta Euharistie.

De la Euharistie la Sfânta Treime

Reviste

Drumuri Deschise, nr. 142, Martie 2012
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 142 
Iaşi 2012, 21x29, 24 p. 
Drumuri Deschise, nr. 142, Martie 2012
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 141 
Iaşi 2011, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 141, Decembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 140 
Iaşi 2011, 21x29, 26 p.
Drumuri Deschise, nr. 140, Octombrie - Noiembrie 2011
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Revista Institutului Teologic Romano-Catolic "Sf. Iosif" din Iasi
Drumuri Deschise, nr. 132
Iaşi 2010, 21x29, 24 p.
Drumuri Deschise, nr. 132, Octombrie - Martie 2010
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)

XIII/25 (2010), 144 p., 17x24, 9 RON.
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (II)
Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)

XII/24 (2009), 152 p., 17x24, 9 RON

Rezistenţa anticomunistă prin valori spirituale. Modele şi fapte (I)