|

Rasfoieste
online
|
de Papa Grigore cel Mare
Publicată in Colecţia Vieţile Sfinţilor
Apariţia acestei cărţi în limba română constituie un eveniment editorial, întrucât este pentru prima dată în care această carte, una dintre comorile tezaurului patristic al Bisericii Catolice, apare în ţara noastră. Ea are două părţi distincte: Viaţa sfântului Benedict şi Regula benedictină.
Traducerea a fost realizată de surorile benedictine din Mănăstirea "Maica Unităţii" din Viişoara - Piatra Neamţ, care urmează îndeaproape faimoasa Regulă benedictină, conform căreia viaţa din mănăstire este stabilită ca într-o familie, astfel încât abatele este tratat ca un părinte spiritual, iar călugării ca fraţi. Călugărul benedictin îl caută pe Dumnezeu şi răspândeşte pacea prin rugăciune şi muncă (de aici faimosul dicton "ora et labora" - "roagă-te şi munceşte").
Benedict s-a născut (480) în Nursia (Norcia, Umbria) ca fiul unui om bogat. El a început împreună cu fratele său să ducă o viaţă sfântă, plină de rugăciune şi de asceză. Li s-a alăturat şi sora lor, Scolastica. A murit în anul 547. Întemeierea Ordinului Benedictin şi reformarea tradiţiilor monastice anterioare existente în Occident i-au meritat supranumele de părintele monahismului occidental. A avut o viaţă trăită în strălucirea adevărului, şi nu în luminile colorate ale politeţii şi ale conformismului.
Papa Paul al VI-lea l-a caracterizat astfel: "Făuritor al unităţii, maestru al civilizaţiei, în primul rând crainic al lui Cristos şi întemeietor al vieţii călugăreşti în Occident, Benedict cu fiii săi spirituali au adus Europei progresul creştin prin cruce, prin carte şi plug". Pentru aceasta, sfântul Benedict este considerat, din 1964, patron protector al Europei.
Unul dintre papii care au urmat stilul său de viaţă modestă a fost papa Grigore cel Mare (590-604), autorul acestei cărţi. A fost şi primul călugăr care a devenit papă, fiind benedictin. Mare apărător al monahismului, el îşi transformă casa părintească de pe Colina Caelius din Roma într-o mănăstire închinată sfântului apostol Andrei, în care-i adăposteşte pe călugării benedictini alungaţi din mănăstirea Monte Cassino de către longobarzii care încercau să cucerească Peninsula Italică. Grigore însuşi se retrage aici dorind să rămână un simplu călugăr benedictin. După multe secole, Mănăstirea "Sf. Andrei" va fi dedicată celui care a întemeiat-o, sfântul Grigore (Mănăstirea "Sf. Grigore cel Mare de pe Caelio").
Mare reformator al vieţii spirituale din timpul său, papa Grigore I cel Mare a scris, printre alte lucrări, şi "Cartea regulii pastorale", adresată preoţilor, în care vorbeşte despre cumpătarea prin asceză.
Partea a doua a acestui volum cuprinde celebra Regulă benedictină, prezentată în 73 de capitole. Ea reprezintă o sinteză a tradiţiilor monastice anterioare, iar firul roşu al acestei Reguli este sfinţirea călugărului prin viaţa comunitară şi prin rugăciune.
Nu trebuie să căutăm în istorie pentru a vedea actualitatea acestui sfânt, ci trebuie să privim la drumul pe care îl străbate acum Biserica; actualul papă şi-a ales numele Benedict, şi odată cu acest nume, şi spiritul dialogului şi al deschiderii, cu care îşi va împlini misiunea de păstor pentru care a fost aşezat pe scaunul lui Petru.
Andrei Dumitrescu
|