|

Rasfoieste
online
|
de Bernard Sesé
Publicată in Colecţia Vieţile Sfinţilor
Viaţa sfintei Tereza din Avila, scrisă de profesorul Bernard Sesé, fost director de studii hispanice şi hispano-americane la Universitatea „Pius X” – Nanterre, este acum tradusă în limba română de Mala Bărbulescu, traducătoare ce îmbină pricepere literară şi dragoste pentru izvorul viu al Carmelului.
Această carte, a cărei ediţie a II-a a apărut recent în limba franceză (1991, 2004), este un ghid esenţial pentru cititorul secolului al XXI-lea, care vrea să se familiarizeze cu personalitatea şi scrierile sfintei spaniole (1515-1582). Autorul ei, excelent cunoscător al contextului istoric, este el însuşi un mare iubitor al spiritualităţii carmelitane. El ne conduce cu multă pricepere şi siguranţă spre secretul vieţii Terezei, adică în Domnul, absolut pe care ea îl caută încă din copilărie, Prietenul de care se simte iubită. Autorul ne prezintă personalitatea acestei carmelite excepţionale, care a fost prima femeie numită Doctor al Bisericii, în 1970, şi pasionanta aventură a fundaţiilor sale. Opera sa scrisă, genială, care trasează experienţa în plan uman şi divin, face din Tereza din Avila un maestru spiritual pentru vremurile noastre. Ea ne istoriseşte întâlnirea cu Dumnezeu cel viu pe calea rugăciunii, pe calea după evanghelie.
Tereza, care a trăit şi a murit ca fiică a Bisericii, întăreşte fără încetare în sufletele fiicelor sale carmelite conştiinţa eclezială a vieţii lor contemplative: „O, surorilor în Cristos! Ajutaţi-mă să o dobândesc, implorând pe Domnul; pentru aceasta v-a adunat aici; aceasta este vocaţia voastră, acestea sunt grijile voastre, acesta trebuie să fie scopul dorinţelor voastre, al lacrimilor voastre şi al tuturor clipelor ce le aveţi”. Capitolul final, care ne prezintă scrierile sale, este o invitaţie de a intra într-un contact viu cu gândirea sa, de a primi toată lumina ce o emană, mesajul pe care îl transmite oamenilor de azi, mesaj ce nu va trece, precum Evangheliile din care se inspiră. Carisma spirituală specifică acestei sfinte nu este alta decât aceea a rugăciunii creştine, dar ea, întărită de experienţa lui Cristos în umanitatea şi divinitatea sa, face din doctrina spirituală a sfintei Tereza a lui Isus o interpretare originală a creştinismului.
De aproape zece ani, câteva carmelite au venit în România pentru a fonda „un porumbar al Doamnei Noastre”, cum îi plăcea sfintei Tereza să spună, împinse de pasiunea pentru unitatea creştinilor, care o anima pe „La Madre” în vremea războaielor religioase din secolul al XVI-lea. România, pământ unde se îmbină influenţe latine şi slave, este prin excelenţă o punte posibilă între Orient şi Occident. Prima ţara ortodoxă care l-a primit pe Papa Ioan-Paul al II-lea, „grădina Maicii Domnului”, unde înfloresc numeroase mănăstiri, a ştiut să primească fiice ale sfintei Tereza pe o înaltă culme a Carpaţilor Orientali. Ele duc acolo o viaţă ascunsă în Cristos în mijlocul lumii, o viaţă de rugăciune, care este, mai ales, comuniunea cu misterul trinitar, arhetip al unităţii, „ca toţi să fie una, pentru ca lumea să creadă”.
În câteva pagini, Viaţa sfintei Tereza din Avila trasează, într-o manieră simplă şi agreabilă, marile linii ale figurii şi misiunii sfintei Tereza a lui Isus; e o invitaţie de a ne încumeta viaţa pentru şi cu Dumnezeu, căci „Dumnezeu e de ajuns”.
Maica Éliane o.c.d.
|