Rasfoieste
online

Publicată in Colecţia Dialog Teologic

Conţinut:

P. Semen: Semnificaţiile Euharistiei şi dialogul ecumenic
Elementul constitutiv al religiei a fost dintotdeauna sacrificiul, care apare după căderea omului şi reprezintă, alături de alte aspecte, efortul de a stabili o punte între om şi Dumnezeu, în pofida distanţei datorate contingenţei şi mai ales păcatului omului, în speranţa de a găsi la Dumnezeu ascultare, bunăvoinţă şi primire. Pâinea şi vinul sunt amintite pentru prima oară în Geneză (14,18) ca o jertfă nesângeroasă, prefigurare a Sfintei Euharistii. Consumarea pâinii şi a vinului de către creştini în momentul împărtăşaniei are o întreită semnificaţie:
-anamneză: amintirea morţii mântuitoare a lui Cristos;
-euharistie: jertfă de mulţumire pentru belşugul binefacerilor divine;
-actualizare: anticipare a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Pr. Alois Bulai: Euharistia: memorial, aducere de mulţumire, prezenţă
Euharistia este, înainte de toate, memorialul şi evenimentul central al întregii istorii a mântuirii, misterul patimii, moartea şi învierea lui Isus Cristos. Cristos sigilează alianţa dintre Dumnezeu şi om, frângându-şi trupul ca pâine şi vărsându-şi sângele ca băutură pentru mântuirea omului. Generozitatea Tatălui se materializează în trimiterea Fiului spre mântuirea omului. Sfânta Euharistie aminteşte de jertfa pascală, este o aducere de mulţumire pentru această jertfă, dar este şi semnul real al prezenţei Fiului, cu Trupul şi Sângele său, mâncare şi băutură pentru viaţa cea veşnică.

Pr. Eduard Ferenţ: Euharistia, taina Preasfintei Treimi şi a Bisericii
Divina Euharistie, în timp ce este situată în economia mântuirii, este recunoscută ca Sacramentul sacramentelor, ca icoană a împărăţiei cereşti. În ea se recapitulează creaţia şi umanitatea întreagă, după planul salvific voi de Tatăl din veşnicie, realizat, la plinătatea timpurilor, de Fiul şi împlinit de Duhul Sfânt în timpul Bisericii. Euharistia, ca şi celelalte sacramente, este celebrată în Biserică cu ajutorul cuvintelor eficace şi sfinţitoare ale lui Cristos, prin acţiunea simultană a Duhului Sfânt şi prin elementele creaţiei. Instituită de Cristos, perpetuează prezenţa sa şi opera sa mântuitoare în mijlocul umanităţii, permanetizând comuniunea omului cu Sfânta Treime.

Pr. Claudiu Dumea: De la liturgia iudaică la Euharistia creştină
Liturgia creştină, una dintre creaţiile cele mai originale ale creştinismului, nu este o creaţie „ex-nihilo” ci are o preistorie în liturgia iudaică. Cât priveşte liturgia euharistică, Biserica îşi fixează atenţia în mod particular asupra acestor acţiuni: luarea pâinii, rugăciunea de binecuvântare a lui Dumnezeu, frângerea pâinii, împărţirea pâinii şi a vinului, însoţite de formulele: „Luaţi şi mâncaţi…”, „Luaţi şi beţi…”, „Faceţi acest lucru în amintirea mea”. Liturgia euharistică era o acţiune diferită de liturgia cuvântului ce se inspira din liturgia sinagogală. Cele două celebrări separate, de sine stătătoare la început, spre sfârşitul primului secol erau deja unite într-un unic act de cult.

Pr. Gheorghe Popa: Euharistia Bisericii şi conştiinţa euharistică a creştinilor
Procesul de secularizare, specific lumii moderne şi post-moderne influenţează profund sensibilitatea, vocaţia şi conştiinţa euharistică. Evangheliile arată că mântuitorul Isus Cristos a instituit Euharistia ca Taină, în vederea constituirii Bisericii. Biserica este numită „casa lui Dumnezeu”şi în această casă Isus Cristos îşi „invită prietenii” la Cină, oferindu-se ca mâncare şi băutură. În viaţa creştină, conştiinţa euharistică s-a născut din iubirea faţă de Cristos din tabernacol. Prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui, creştinul formează Trupul tainic al lui Cristos, care este Biserica.

Antonio Perera: La Euharistia en el arte occidental
Articolul se concentrează asupra mărturiei artei plastice despre Euharistie. Orientarea generală a textului are ca bază două criterii exprimate de papa Ioan Paul al II-lea într-o recentă scrisoare către artişti: A: realizările artistice constituie, în felul lor, nu numai ilustrări estetice dar adevărate „locuri teologice” (nr. 11); B: orice formă autentică de artă este, în felul ei, o cale de acces spre realitatea cea mai profundă a omului şi a lumii (nr. 6); Diferitele perioade istorice ale artei creştine arată că în jurul Euharistiei s-au dezvoltat majoritatea. Biserica are nevoie de creativitatea artistică să se menţină în prezent „pentru a transforma” în forme palpabile ceea ce în sine este insesizabil (pp Ioan Paul II: Scrisoare către artişti 9,12).

Pr. Gheorghe Petraru: Euharistia: unitate şi mărturie creştină
Studiul este o viziune cu deschiderea ecumenică, despre Euharistie: împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Cristos înseamnă unirea cu Cristos şi cu ceilalţi oameni care formează Biserica, Trupul lui mistic. Are o importanţă deosebită rodul Duhului Sfânt, care uneşte Biserica şi sprijină credinţa omului. Concepţia despre viaţă a creştinului este una euharistică, articulată învăţăturii şi practicii liturgico-sacramentale a Bisericii, ce culminează şi se încoronează cu Euharistia, anticipare şi prefigurare în trup a misterului învierii şi vieţii veşnice.

Pr. Lucian Farcaş: Dimensiunea socială a Euharistiei: despărţirea de păcat
Studiul scoate în relief reciprocitatea dintre experienţa de credinţă în cadrul sacramentului Euharistiei şi realitatea trăirii în contextul social de astăzi. Relaţia de armonizare între trăirea euharistică şi mărturia creştină în viaţa socială impune exigenţa convertirii ca formă de despărţire de păcat. Este propus un concept pastoral menit să pregătească pe credincios pentru curajul de a se despărţi de păcat şi de structurile acestuia, şi pentru motivaţia de a începe o viaţă nouă, prin promovarea pocăinţei şi a reconcilierii, elemente importante ale convertirii, prin dialog şi cateheze.

Pr. Ioan-Cristinel Ţesu: Modurile sau treptele împărtăşirii de Cristos în spiritualitatea ortodoxă
În spiritualitatea ortodoxă, împărtăşania creştinului cu Cristos are mai multe moduri sau trepte: mintal şi, respectiv, tainic. Primul mod este dat de cunoaşterea lui Dumnezeu din raţionalitatea creaţiei sau din raţiunile divine ale lucrurilor, a căror origine şi scop este Dumnezeu. Al doilea mod este dat de împrejurările concrete ale vieţii. Sunt două căi: calea pozitivă (Providenţa) îl duce pe om la desăvârşire, sfinţenie, prin săvârşirea binelui şi sesizarea raţionalităţii creaţiei; calea negativă (judecata): omul îl cunoaşte pe Dumnezeu prin privarea pedagogică (succese, necazuri, boli, suferinţe, etc.). Ambele căi sunt situaţii existenţiale prin care Dumnezeu cheamă pe om la dialog, la iubire, revelându-i-se în istoria creaţiei şi oferindu-şi Fiul la moarte spre mântuirea de păcat.

Pr. Mihai Pătraşcu: „Communication in sacris”
Normele canonului 844 sunt rodul a peste 20 de ani de experienţă cu noile orientări ale Conciliului al II-lea din Vatican, referitor la comunicarea sacramentală şi îndeosebi, euharistică. Canonul 844 dă un cadru în care trebuie să fie reglementată comunicarea în sacramentele Euharistiei, Penitenţei şi Maslului şi diferitele norme ce privesc persoanele implicate în acest „communicatio”. Botezul, „poarta pentru a intra în Biserică” (LG 14) conferă celui ce-l primeşte dreptul la celelalte sacramente, cât timp comuniunea cu Biserica este menţinută. Canonul are o preocupare cu adevărat ecumenică. În problema comunicării „in sacris” este foarte importantă consultarea reciprocă dintre responsabilii pastorali ai Bisericii Catolice şi ai altor biserici sau comunităţi creştine.

Herciu Bogdan: Dimensiunea etico-socială a Euharistiei - grija faţă de săraci
Atitudinea faţă de săraci, în spiritul Euharistiei, într-un context social, poate avea o dublă semnificaţie. În sens strict se referă la claritatea care izvorăşte din Euharistie şi care, pentru a fi autentică, nu poate rămâne indiferentă în faţa sărăciei şi a dezechilibrului material ce viciază societatea contemporană. În sens larg se referă la noul mod de a fi al omului credincios, „îmbogăţit” existenţial prin Euharistie şi cu misiunea de a îmbogăţi acea lume săracă. Atitudinea socială faţă de nefericiţii lumii trebuie să izvorască din iubirea interioară sprijinită de Duhul Sfânt şi hrănită prin Euharistie, în vederea mântuirii tuturora. Sprijinul, cooperarea, ajutorul pot avea un fundament înnoitor pentru cei săraci.

Onica Stelian: Noţiuni generale de conservare a icoanelor
Rolul conservării bunurilor culturale într-o societate modernă nu e numai esenţial şi chiar vital pentru asigurarea integrităţii culturale, artistice, istorice, etnice, geografice, morale ale unui popor. Prin procesul de conservare sau restaurare, obiectul cultural este repus în parametrii săi naturali, căpătând eficienţa şi menirea originară. Cauzele care duc la degradarea picturilor/icoanelor sunt atât de ordin intern (endogene) care ţin de calitatea materiilor componente ale operei, de felul în care au fost folosite, cât şi de ordin extern (exogene), care exprimă factorii de degradare apăruţi în urma relaţiei dintre obiect şi microclimat.

Georgeta Dominte-Merişor: Eseu despre compoziţia imaginii Euharistiei
Plecând de la bibliografia de specialitate despre definiţia şi asociaţia motivaţiilor „Euharistie”, „imagine”, „compoziţie” se face o discretă pledoarie pentru aproprierea artistică a operelor cu aspect religios. Într-o permanenţă unitară în diversitatea reprezentărilor, elemente de limbaj plastic, întrega prezentare cuprinde o detaliată descriere compoziţională a muncii de referinţă în domeniul religios, constituindu-se într-o argumentare în favoarea percepţiei şi a consideraţiei de valoare a mesajului plastic care exprimă în mod vizual mesajul teologic.

Pr. Wilhelm Dancă: Euharistia şi întruparea după sfântul Toma d’Aquino
Limbajul sfântului Toma, cât priveşte realităţile sacramentale, este debitar gândirii aristotelice. Mesajul aprofundează concepţia sfântului Augustin despre istoria şi semnificaţia semnului sacramental. Ideea centrală a eseului este: unitatea de măsură a Bisericii Duhului Sfânt este Biserica Întrupării. Contribuţia teologică a sfântului Toma d’Aquino la aprofundarea doctrinei euharistice trebuie situată în perspectiva sa teologică bazată pe armonia dintre credinţă şi raţiune, pe rapostul strâns între viaţă şi gândire.

A. Zak: Die neue Rolle der Christentums in Osteuropa
Tema este tratată într-un context istoric de după căderea blocului răsăritean dominat de Uniunea Sovietică şi după destrămarea acesteia într-un număr de state independente. Creştinismul din Europa de Est a trăit experienţe total diferite în comparaţie cu situaţia occidentală, unde viaţa s-a desfăşurat într-un climat liberal, democratic. Încreştinarea are loc mai târziu (sec. IX-XV) şi e urmată aproape consecutiv de imitarea formelor de viaţă extra comunitară, de la popoarele occidentale. Mai târziu, creştinismul devine, aproape în toate regiunile, unul dintre factorii cei mai importanţi de rezistenţă în faţa comunismului, contribuind mai târziu la destrămarea acestuia.

Mariana Purţuc: Euharistia ca moment al convertirii după Francois Mauriac
Virtutea cardinală a lui Mauriac este fidelitatea. Născut la Bordeaux în 1885, într-o familie de burghezi catolici, el nu devine un „romancier catolic” ci un catolic care scrie romane. Tonul edificator ca şi încercarea de a ridica personajele la o aventură spirituală la capătul căreia să-l regăsească pe Dumnezeu, prin drumul crucii, sunt doar câteva lucruri specifice ale lui Francois Mauriac. Personajele sale sunt însetate, însetate de singurătate, puritate, iubire, de căutarea lui Dumnezeu.